Ford vrea să ofere clienților teste în Realitate Virtuală cu mașinile sale. Drumurile la showroom vor fi înlocuite cu un test acasă

Ford vrea să ofere clienților teste în Realitate Virtuală cu mașinile sale. Drumurile la showroom vor fi înlocuite cu un test acasă
scris 30 mar 2017

Ford vrea să introducă testele virtuale cu mașinile sale, pentru clienții care intenționează să cumpere un automobil. Astfel, drumurile la showroom vor fi înlocuite cu un test realizat acasă, cu mașina dorită.

După jocuri, diverse forme de entertainment și, mai nou, lecții VR (Virtual Reality), iată că noile tehnologii media sunt utilizate și de constructorii de automobile pentru a înlocui testele de pe șosele, cu teste virtuale. Ford studiază modurile în care tehnologia ar putea modifica experiența de achiziție a mașinii, după cum anunță producătorul american, după ce a introdus această tehnologie în procesul de dezvoltare a mașinilor sale.

Urmărește-ne și pe Google News

"Este ușor să ne imaginăm că un client interesat să cumpere un SUV ar putea experimenta un drive test peste dunele din deșert fără să fie nevoit să iasă din confortul propriei case", spune Jeffrey Nowak, director al biroului Global Digital Experience în cadrul Ford Motor Company. "În mod similar, dacă îți cauți o mașină de oraș, ai putea sta acasă, relaxându-te în pijamale și încercând traseul virtual până la școală în condiții de trafic aglomerat imediat după ce copiii au mers la culcare".

Ford vorbește chiar despre posibilitate ca potențialii clienți să experimenteze chiar și mirosul specific de mașină nouă. Iar pe lângă VR, intenționează să utilizeze și Realiatea Augmentată, cea care oferă un plus de informații și experiențe suprapuse peste lumea reală.

"Prognozăm că, într-o zi, fiecare client va putea să identifice și să-și construiască virtual exact mașina pe care o dorește - de la culoarea caroseriei, la detaliile finisajelor de la interior - și să simuleze teste în locul și în momentul pe care le consideră potrivite. Acest scenariu va putea fi creat conform dorințelor personale ale fiecărui cumpărător", spune Nowak. "Nu există nicio limită la nivelul profunzimii detaliilor. Posibilitățile sunt infinite".

Mașinile Ford din Europa vor avea conexiune 4G și hotspot Wi-Fi CITEȘTE ȘI Mașinile Ford din Europa vor avea conexiune 4G și hotspot Wi-Fi

Ford utilizează deja Realitatea Virtuală în Studioul de Design din Köln, Germania, unde designerii pot să experimenteze mașinile fără a fi nevoie de prezența fizică a acestora. În acest fel, pot testa variante de culori, texturi și forme fără a fi nevoie de modificări fizice aduse prototipurilor. Noua generație Ford Fiesta a fost subiectul unor astfel de abordpri virtuale. Designerii au analizat și testat localizarea comenzilor mașinii, designul planșei de bord și pozițiile pe care le experimentează șoferul și pasagerii pe scaune.

"Oamenii decid în doar trei minute dacă le place sau nu un produs, iar acest lucru este valabil și pentru mașini", spune Amko Leenarts, directorul global al biroului de design interior Ford. "Din primul moment în care intri în mașină îți formezi conexiuni cu mirosul specific din habitaclu, cu modul în care se simt suprafețele la nivel tactil sau cu sunetul pe care-l fac ușile când se închid. Iar aceste conexiuni devin foarte puternice dacă noi, designerii, putem să dezvoltăm o experiență perfectă pentru client".

viewscnt
Afla mai multe despre
ford
realitate virtuala