Ford a reușit să-și mențină poziția de lider al mărcilor de import în România. Ce noi modele pregătește

Ford a reușit să-și mențină poziția de lider al mărcilor de import în România. Ce noi modele pregătește
scris 17 ian 2020

Ford România a încheiat anul 2019 în poziția de lider al pieței de autovehicule de import, conform datelor oficiale privind înmatriculările, analizate de Profit.ro.

Marca Ford a înmatriculat în România, în 2019, 16.168 de vehicule, autoturisme și vehicule comerciale și a încheiat anul cu o cotă de piață de 8,58%, fiind cea mai vândută marcă de import.

Urmărește-ne și pe Google News

Pe segmentul de autoturisme, Ford a înregistrat o cotă de piață de 7,39%, în ușoară creștere față de anul 2018. Cele mai bine vândute modele au fost Focus, EcoSport și Kuga, 46,7% dintre autoturismele înmatriculate de Ford în 2019 fiind SUV-uri.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

“Suntem mulțumiți de rezultatele pe care le-am obținut în 2019 și vom depune toate eforturile ca și în 2020 să menținem un trend ascendent. Un model deosebit de important pentru piața din România în 2020 este Ford Puma, produs exclusiv la Craiova din toamna anului trecut, care a ajuns deja în showroom-urile distribuitorilor noștri autorizați. Suntem convinși că noul SUV produs la Craiova se va bucura cel puțin de același succes ca EcoSport, fiind prima mașină fabricată în România ce integrează tehnologie hibrid”, spune Cristian Prichea, director general Ford România NSC.

Pe segmentul de vehicule comerciale, este al patrulea an la rând pentru Ford în care este lider pe piața din România, cu o cotă de piață de 15,85%. În top 3 cele mai bine vândute vehicule comerciale, pe primul loc se află modelul Transit, urmat de Transit Custom și Ranger.

Scădere dură a vânzărilor PSA Group, în 2019. DS, singura marcă a grupului în creștere, la nivel global CITEȘTE ȘI Scădere dură a vânzărilor PSA Group, în 2019. DS, singura marcă a grupului în creștere, la nivel global

“Pentru a ne consolida poziția de lider, am dezvoltat, în a doua parte a anului 2019, propriul program Rabla pentru vehicule comerciale, singurul de acest fel din România.”, a mai spus Cristian Prichea.

Ford a lansat în 2019 noul model Puma, produs la Craiova, pentru care a angajat aproximativ 1.700 de oameni, ajungând în prezent la peste 6.200 de angajați. Fabrica de Asamblare Vehicule lucrează pentru prima dată în trei schimburi, ca urmare a ritmului de producție ridicat. Fabrica de Motoare de la Craiova continuă să lucreze în trei și patru schimburi, producând motorul de 1.0 litri EcoBoost, în variantele 95 CP, 125 CP, 125 CP mHEV și 155 CP mHEV.

Ford România susține că în acest an va mai lansa noul Ford Kuga, în variantele mild-hybrid, full-hybrid și plug-in hybrid, dar și noul Ford Explorer în varianta plug-in hybrid.

viewscnt
Afla mai multe despre
inmatriculari auto
masini
piata auto
vanzari ford
inmatriculari ford
ford romania