Flight Refund: România, pe locul patru în Europa Centrală și de Est la anularea sau întârzierea zborurilor

Flight Refund: România, pe locul patru în Europa Centrală și de Est la anularea sau întârzierea zborurilor
scris 3 apr 2018

România se află pe locul al patrulea în Europa Centrală și de Est la anularea sau întârzierea zborurilor, arată un studiu al companiei Flight Refund, specializată în obținerea de dezbăgubiri în acest sector. Anul trecut în România s-au înregistrat 782 de incidente care au condus la circumstanțe neplăcute pentru pasageri, din totalul de 203.403 zboruri comerciale.

Polonia ocupă primul loc în acest top, relevă datele Flight Refund. În 2017, din 217.875 zboruri înregistrate, 2.128 de zboruri, aproximativ 0,9% din total, au avut întârzieri sau au fost anulate. A doua poziție a clasamentului este ocupată de Ungaria, cu 835 de zboruri cu probleme, adică 0,7% din cele 116.624, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Următorul loc în top îi revine Cehiei, cu 1246 de zboruri anulate sau întârziate, 0,5% din totalul celor 249.457 de curse înregistrate. Slovacii au înregistrat anul trecut doar 28 de curse anulate sau întârziate, doar 0,2%  din cele 12.248 curse înregistrate reprezentând incidente.

“Observăm că, indiferent de numărul curselor sau de procentul incidentelor, călătorii din această regiune nu cunosc faptul că pot primi astfel de compensații. Procentul celor care știu că pot apela la firme specializate pentru a-și recupera banii este mai mic de 1%. În cazul României, pentru anul trecut, în cazul celor 782 de zboruri cu probleme, aproximativ 500 dintre acestea s-au calificat pentru compensare, ceea ce înseamnă că, pe baza estimărilor noastre, cei care au dreptul la despăgubiri au pierdut circa 22 milioane de euro”, a declarat Anikó Bolyó, manager general al Flight Refund.

Însă cei mai mulți dintre călătorii din Europa Centrală și de Est nu știu că sunt îndreptățiți, potrivit Regulamentului European 216/2004, să primească din partea companiei aeriene o compensație pentru zborurile efectuate în ultimii trei ani, spun reprezentanții firmei Flight Refund, specializată în obținerea despăgubirilor pentru pasageri.

Adria Airways reia cursele aeriene directe între București și Ljubljana CITEȘTE ȘI Adria Airways reia cursele aeriene directe între București și Ljubljana

Această parte a Europei a devenit, în 2017, o destinație importantă pentru mulți călători, traficul fiind în creștere pe toate aeroporturile din regiune.

Raportat la traficul din aeroporturi, în 2017, Otopeni a stabilit un nou record, fiind tranzitat de 12,84 milioane de pasageri. La mică distanță de Otopeni se află aeroportul din Budapesta, cu 13,1 milioane pasageri, în 2017, și aeroportul din Varșovia, cu 13,7 milioane pasageri, la care se adaugă și traficul aeroportuar din Cracovia (5,8 milioane pasageri).

Aeroportul din regiune care atrage cel mai mare număr de călători este Aeroportul Vaclav Havel din Praga, clasându-se pe locul 5 în Europa, la categoria 10-25 milioane de pasageri. Cel mai redus trafic se înregistrează pe aeroportul din Bratislava, care a găzduit 1,942 milioane pasageri.

Serviciul Flight Refund a fost înființat în 2012, de către două persoane particulare, economistul și specialistul în comunicare Barbara Schulhof și Tamás Doffek,  investitor particular.

Încă din 2016, compania are clienți din România, Cehia, Slovacia, Polonia, Franța, Portugalia și Spania.

viewscnt
Afla mai multe despre
flight refund
zboruri
intarzieiri