Stellantis se confruntă cu poziții contradictorii ale dealerilor săi din Europa, care sunt presați de țintele de emisii de CO2, față de cele oficiale transmise de șeful companiei, Carlos Tavares, care este de părere că obiectivele pot fi respectate, astfel încât compania să nu fie nevoită să plătească amenzi către UE.
Mai multe asociații ale dealerilor Stellantis au anunțat că susțin poziția ACEA, asociația profesională a constructorilor auto, pentru amânarea calendarului privind țintele drastice de CO2 în 2025, însă au intrat din acest motiv în contradictoriu cu poziția oficială a Stellantis. Carlos Tavares a declarat că nu este îngrijorat de țintele de CO2 pentru că acestea pot fi îndeplinite. Companiile auto sunt nevoite să coboare tot mai mult emisiile medii de CO2, pe vehiculele vândute, începând din 2025 nivelul acestora urmând să se reducă drastic.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
„Credem cu fermitate că obiectivele de reducere a CO2 stabilite pentru 2025 sunt imposibil de realizat în condițiile actuale de piață”, au declarat asociațiile care cuprind dealeri ai Peugeot, Citroen, Fiat, și Opel, dar și ai altor mărci Stellantis, într-o scrisoare deschisă adresată președintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, citată de Automotive News. „Lipsa vehiculelor electrice cu baterie (BEV) la prețuri accesibile, combinată cu infrastructura de încărcare insuficientă, a creat un decalaj semnificativ între cerințele de reglementare și capacitățile pieței.”
Asociațiile au cerut președintei CE „să ia în considerare modificările legislative care ar facilita o tranziție mai treptată către obiectivele pentru 2035”, spunând că acest lucru ar fi în beneficiul tuturor.
Dealerii auto sunt nevoiți să vândă tot mai multe vehicule electrice, pentru a compensa emisiile de CO2 ale motorizărilor cu combustie, care rămân în continuare extrem de populare în Europa, în pofida investițiilor făcute de companii în propulsia electrică. Asociațiile semnatare ale scrisorii susțin că „se confruntă cu provocări semnificative în îndeplinirea țintelor stricte pentru vânzările de vehicule electrice, impuse atât de producător, cât și de viitoarele reglementări ale UE, în timp ce condițiile de piață nu susțin încă o astfel de creștere a volumului”.
Asociația Constructorilor Europeni de Automobile a cerut în luna septembrie modificarea condițiilor legiferate de UE, înainte de intrarea lor în vigoare în 2025, deoarece industria ar putea fi nevoită să plătească miliarde de euro sub formă de amenzi, în loc să investească acești bani în tranziția la propulsia electrică.
CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ FOTO Dacia Sandrider, pe primul loc în Raliul MaroculuiCarlos Tavares, șeful Stellantis, este însă mult mai optimist, el declarând că „regulile sunt cunoscute de câțiva ani, oamenii mei sunt pregătiți să se lupte”. El s-a arătat deranjat de faptul că alți constructori cer schimbări ale legislației. „Acum, cu doar câteva luni înainte de startul cursei, cineva spune «stați, schimbați regulile!»”, a mai spus Tavares prezent în Italia la un eveniment. El a acceptat ideea că unii constructori auto sunt preocupați de faptul că mașinile electrice oferă un profit mai mic decât mașinile cu combustie.
La finalul anului 2024, producătorii de automobile din UE trebuie să aibă o cantitate medie de emisii pe vehicul vândut de 95 grame/km în regim de calcul NEDC (echivalent 115,1 grame în WLTP), fiind pentru prima dată când valoarea coboară sub pragul de 100 grame, ca urmare a modului în care sunt contabilizate vehiculele electrice. Din 2025 în 2030, nivelul scade și mai mult, la 93,6 grame/km, iar în 2030 acesta trebuie să fie 49,5 grame. Fiecare producător are însă o țintă proprie calculată pe baza masei medii a flotei vândute, care diferă de media pe industrie.