Creșterea gamei Dacia, în viitorul apropiat, cu încă trei modele va genera probleme de producție atât la Mioveni, cât și în Maroc. Șeful Dacia a recunoscut că în scurt timp marca va avea nevoie de spațiu industrial suplimentar. În România, fabrica urmează să producă ambele Duster în paralel, pentru o vreme, dar celelalte trei noi modele care vor veni nu au suficient spațiu, deocamdată.
Denis le Vot, CEO al mărcii Dacia, a explicat la Salonul Auto din Geneva, unde a fost prezent Profit.ro, că fabricile în care sunt produse în acest moment modelele Dacia vor trece printr-o reorganizare a producției, odată cu lansarea Bigster, dar după aceea, în scurt timp, va fi nevoie de o soluție pentru ca noile modele să poată fi fabricate.
Dacia pregătește două noi automobile de segment C, care vor urma lui Bigster, în 2026 – 2027, și care vor fi dezvoltate pe aceeași platformă CMF-B alungită, pe care va fi produs și cel de-al doilea SUV al mărcii.
În primul rând, toată producția Sandero și Jogger, care astăzi este împărțită între Mioveni și Tanger, se va muta complet în fabrica din Maroc, pentru a elibera liniile de producție din România. Deja cea mai mare parte a producției din fabrica argeșeană, circa 65%, este bazată pe Duster, iar din acest an volumul ar putea să crească la circ 70%, odată cu lansarea noii generații, care va beneficia cu siguranță de o cerere majorată. Va exista chiar o scurtă perioadă de timp în care cele două generații Duster vor fi produse în paralel, până în luna iunie, după cum a declarat Mihai Bordeanu, managing director Dacia.
„Avem cerere mai mare decât putem să facem, pentru vechiul Duster, dar nu putem să-l mai producem decât până în iunie, pentru că de la 1 iulie intră în vigoare normele GSR2 pe care nu le mai respectă”, a explicat Mihai Bordeanu.
Apoi, din 2025 va intra în fabricație și Bigster, care nu va avea volume la fel de mari, deoarece va fi mai scump, însă spațiul industrial rămas va fi foarte mic. „Acest lucru ar trebui să fie OK pentru următoarele 12 luni, dar în viitor vom fi nevoiți să mărim baza noastră de producție”, a declarat Denis le Vot, la Geneva, lăsând de înțeles că Dacia are nevoie de încă o fabrică sau de o extindere a fabricilor existente, odată cu lansarea celor două noi modele, cunoscute sub numele de cod C-Neo, care vor aglomera cele două fabrici. La Mioveni a început cu mulți ani în urmă mărirea capacității de producție, însă acest proces a fost suspendat la un moment dat, deoarece piața auto scăzuse dramatic și investiția nu se mai justifica.
De asemenea, o problemă va fi și Logan, despre care nu se știe deocamdată dacă va primi o nouă generație, dar dacă va veni, va avea nevoie de spațiu industrial, de asemenea. „Toate variantele sunt pe masă, nu văd de ce nu ar continua dacă se vinde bine”, a explicat Mihai Bordeanu, prezent la standul Dacia de la Geneva, care nu știe însă ce va fi din 2025. „Vine Bigster și nu știe nimeni ce e în spatele cortinei, cum se va vinde. El a fost creat pentru piața germană, în principal, dar nu știm ce se poate întâmpla acolo”.
CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Dacia Spring s-a prăbușit pe cea mai mare piață a sa. Dacia, depășită de rivaliAcesta este de altfel și motivul pentru care Renault Group a decis să fabrice în Turcia versiunile Duster care vor fi vândute pe piețele internaționale sub sigla Renault. „Turcia este pe harta Renault, este decizia lor, nu a noastră”, a mai spus Mihai Bordeanu, care a confirmat că, pentru moment, Dacia va mai vinde în Turcia doar Sandero.