Președintele Asociației Prosanterra Buzău, Petrică Marin, unul dintre inginerii care au pus bazele Canalului de irigații Siret-Bărăgan, propune o modificare de deviere a canalului pe râul Călmățui, care ar duce la o extindere a suprafeței irigabile.
Petrică Marin a declarat într-o conferință de presă organizată de către Direcția Agricolă Buzău, că, prin devierea canalului pe râul Călmățui, o suprafață de peste 350.000 de hectare ar putea fi asigurată cu apă în caz de secetă, scrie Agerpres.
"Canalul Siret-Bărăgan, cu o lungime de 197 de kilometri, este prevăzut să preia apă din Acumularea Călimănești, lângă Focșani, și merge până la Acumularea Dridu. Volumul de apă preluat se prevede a fi de 200 de metri cubi pe secundă și irigă o suprafață între 600 și 700.000 de hectare. Ca noutate, noi am vrea ca o parte din debitul de pe Siret-Bărăgan să fie preluat și deversat în râul Călmățui care deja este regularizat și asigură o rapiditate în executare. Va deservi în jur de 350.000 de hectare. Avantaje sunt pentru fermierii din zona Ialomița, Buzău și Brăila", a declarat Petrică Marin.
Prin acest proiect, conducerea Direcției Agricole Buzău consideră că s-ar rezolva problema inundațiilor, va exista suficientă apă pentru fermieri și vor fi înființate noi locuri de muncă.
"Proiectul mi se pare genial, în primul rând proiectul și soluția găsită de experți este genială pentru că, în afara faptului că se ține cont de acest canal și nu vor mai fi exproprieri pe cursul Călmățuiului, gândiți-vă că putem avea și zone cu potențial inundabil unde înainte băltea apa și anumite terenuri nu se puteau cultiva. Realizează două lucruri, proiectul nu trebuie luat de la zero, este deja investit în el. Îl văd realizabil și, în momentul în care vom avea și datele economice, îl vom prezenta ministrului Agriculturii. Apa acum curge degeaba pe cursul râului, trebuie valorificată", a declarat directorul Direcției Agricole Buzău, Cosmin Florea.
Canalul Siret-Bărăgan, între barajele Călimănești și Lacul Dridu, a fost proiectat pentru a asigura necesarul de apă fermierilor din Câmpia Română. Lucrările au fost realizate doar parțial pe teritoriul județului Vrancea. Primul tronson are o lungime de 50 de kilometri din care doar 5,7 kilometri sunt funcționali.
Pe parcursul anului trecut, ministrul Agriculturii, Petre Daea, anunța că în următorii ani vor avea loc investiții pentru continuarea lucrărilor la Canalul Siret-Bărăgan cu scopul de a preveni efectele secetei în zona de câmpie a României.