Dow Chemical, în discuții avansate pentru preluarea DuPont - surse

Dow Chemical, în discuții avansate pentru preluarea DuPont - surse

Foto: dow.com

scris 9 dec 2015

Giganții americani din industria chimică Dow Chemical și DuPont, prezenți și pe piața din România, poartă negocieri avansate privind o posibilă fuziune, mutare care ar da naștere celei mai mari corporații pe piața mondială de profil, cu o capitalizare de aproximativ 120 miliarde de dolari și vânzări anuale de peste 90 miliarde de dolari, scrie Wall Street Journal, citând surse apropiate discuțiilor. 

Fuziunea ar putea fi anunțată oficial în următoarele zile, au spus sursele menționate. Dow Chemical și DuPont intenționează să divizeze compania rezultată în urma fuziunii în funcție de domeniile principale de activitate, anume agrochimie, produse specializate și producția de materiale (plastice etc).

Urmărește-ne și pe Google News

Andrew Liveris, directorul general al Dow Chemical, va fi numit președinte executiv al noii companii, în timp ce șeful DuPont va fi director general, potrivit surselor citate, care au precizat că cele două companii nu au semnat încă un acord.

Dacă se va concretiza, tranzacția va fi una dintre cele mai mari din acest an. Compania nou creată va deveni principalul jucător din industria chimică la nivel mondial, devansând grupul german BASF, care deține supremația de peste 9 ani.

Vânzările BASF au stagnat anul trecut la 78,7 miliarde de dolari. Grupul german este urmat în clasament de Dow Chemical, cu vânzări de 58,2 miliarde de dolari și compania chineză Sinopec, cu 57,9 miliarde de dolari. DuPont se situează pe poziția a șaptea, cu vânzări anuale de 35 miliarde de dolari.

Până în prezent în acest an, pe piața mondială a achizițiilor și fuziunilor au fost anunțate acorduri în valoare totală de 4.350 miliarde de dolari, peste nivelul record de 4.296 miliarde de dolari înregistrat în 2007, arată datele firmei de cercetare Dealogic. Pentru întreg anul 2015, Dealogic estimează tranzacții totale în sumă de aproximativ 4.700 miliarde de dolari.

Printre cele mai mari tranzacții anunțate în acest an se numără preluarea producătorului Botox de către Pfizer în schimbul a 160 miliarde de dolari, achiziția SABMiller de către Anheuser-Bush InBev pentru 107 miliarde de dolari, precum și acordul în valoare de circa 70 miliarde de dolari prin care Royal Dutch Shell a preluat rivalul britanic BG Group.

În total, anul acesta au fost anunțate 9 tranzacții de peste 50 miliarde de dolari fiecare, valoarea cumulată a acestora fiind de 730,3 miliarde de dolari, potrivit Dealogic.

Fondată în urmă cu 213 ani, DuPont are activități de producție și cercetare în domenii precum chimie și agrochimie în peste 90 de țări. În România, subsidiara DuPont Pioneer deține, în comuna Afumați (județul Ilfov), una dintre cele mai mari stații de condiționat semințe agricole. Anul trecut, compania a raportat afaceri nete de 127,4 milioane de lei (30,8 milioane dolari) și un profit de 1,1 milioane de lei (266.000 dolari).

Cu o istorie de 118 ani, Dow Chemical deține fabrici în 36 de țări, inclusiv în România, unde produce și distribuie materiale pentru industria construcțiilor, precum termoizolații și adezivi.   

Vânzările Dow Chemical România s-au situat anul trecut la 5,16 milioane de lei (1,2 milioane dolari), reisese din datele Ministerului de Finanțe. Compania a raportat un profit net de 502.634 lei (121.000 dolari).

viewscnt
Afla mai multe despre
dow chemical
dupont
fuziune
tranzactie
achizitie