Decizie a Parlamentului: Mijloacele de transport care transportă ilegal cereale și produse de panificație nu vor mai fi confiscate

Decizie a Parlamentului: Mijloacele de transport care transportă ilegal cereale și produse de panificație nu vor mai fi confiscate
scris 11 apr 2018

Transportul în scop comercial al cerealelor sau produselor de panificație, neînsoțite de documentele prevăzute de lege care să justifice proveniența licită a mărfii, nu va mai fi sancționat cu confiscarea mijlocului de transport utilizat în acest scop.

Măsura a fost adoptată astăzi de Camera Deputaților, în calitate de for decizional al Parlamentului, fiind astfel eliminate prevederi legale în vigoare, care datau din 2010 și au fost instituite pentru combaterea evaziunii în domeniu. 

Deputații s-au gândit să introducă această modificare la o ordonanță de urgență adoptată de Guvern, la finele anului trecut, în scopul întăririi disciplinei și creșterii responsabilității partenerilor pe filiera de comercializare a cerealelor. După cum a relatat Profit.ro, ordonanța stabilește că vânzarea cerealelor de către producătorii agricoli, pe piața internă sau la export, se face pe baza unor contracte de vânzare stabilite în mod unitar din punctul de vedere al clauzelor și condițiilor pentru toți producătorii agricoli. 

Urmărește-ne și pe Google News

În noua fomă a ordonanței, adoptată prin vot în plenul Camerei Deputaților, membrii comisiei de specialitate au modificat o serie de prevederi din legislația în domeniu. 

Legea prin care firme specializate vor negocia angajarea zilierilor a fost promulgată. Durata permisă de muncă pentru zilieri va fi dublată CITEȘTE ȘI Legea prin care firme specializate vor negocia angajarea zilierilor a fost promulgată. Durata permisă de muncă pentru zilieri va fi dublată

În prezent, legea stabilește sancționarea pentru ”transportul în scop comercial al cerealelor sau al produselor de panificaţie, neînsoţite de documentele prevăzute de lege care să justifice provenienţa licită a acestora, cu amendă de la 3.000 lei la 5.000 lei, confiscarea mărfii şi a mijlocului de transport marfă utilizat în acest scop, dacă acesta aparţine contravenientului sau dacă nu există contract legal de cărăuşie”.

Deputații au eliminat însă sancțiunea confiscării mijlocului de transport marfă, păstrând ca sancțiuni doar amenda și confiscarea mărfii.

Modificările prevăzute de deputați se referă și la cerințele minime pentru comercializarea cerealelor și produselor de panificație. 

Astfel, dacă legea stabilește acum că cerealele sau produsele trebuie ”să fie achiziţionate de la ceilalţi parteneri de pe filieră, din spaţii de depozitare autorizate, pe baza contractelor de vânzare-cumpărare şi însoţite de facturi fiscale”, deputații propun ca ele ”să fie achiziţionate de la ceilalţi parteneri de pe filieră, în/ sau din spaţii de depozitare autorizate, mijloace de transport terestre și fluviale, pe baza contractelor de vânzare şi însoţite de facturi fiscale, file din carnetele de comercializare”.  

Pentru a intra în vigoare, modificările mai trebuie promulgate de președintele Iohannis.

viewscnt
Afla mai multe despre
cereale
vanzare
contracte
piata
export
guvern
autovehicul
confiscare
parlament
cereale
panificatie