

PartnerVet, furnizor român de servicii veterinare - sprijinit de D Craig Holding, divizia de investiții a fondatorului SuperBet, familia Dragic, și de Vetimex Capital, firma de investiții controlată de familia Korponay din Baia Mare, fondatorii companiei Maravet, anunță consolidarea operațiunilor prin integrarea clinicii Qincyvet din București, în portofoliul său de clinici partenere.
Gigantul american Apple negociază cu reprezentanții Comisiei Europene noi măsuri privind funcționarea magazinului de aplicații oficial pentru iPhone în cadrul Uniunii.
Cererea globală de gaze naturale a revenit pe creștere anul trecut și a atins un nou maxim istoric, ceea ce constituie un semnal de alarmă cu privire la avansul energiilor regenerabile, transmite Bloomberg.
Gigantul petrolier Shell a negat miercuri existența unor negocieri, după ce un articol din Wall Street Journal a citat surse anonime care susțineau că Shell se afla în discuții inițiale pentru a prelua compania concurentă BP.
Recomandarea zilei, Attems Sauvignon Blanc 2023, este un vin alb sec, proaspăt și echilibrat, produs în nordul Italiei, în regiunea Venezia Giulia.
Președintele Donald Trump a reluat criticile dure la adresa președintelui Rezervei Federale, Jerome Powell, pe care l-a numit ”groaznic”, și a declarat că știe deja ”trei sau patru persoane” dintre care va alege viitorul conducător al băncii centrale americane. Întrebat dacă a început interviurile pentru această funcție, Trump a răspuns evaziv, dar a lăsat să se înțeleagă că procesul este deja conturat, relatează Reuters.
Două dintre principalele exploatări de gaze naturale ale Israelului, care asigură exporturi esențiale către Egipt și Iordania, și-au reluat operațiunile după o pauză de aproape două săptămâni provocată de escaladarea conflictului cu Iranul, au confirmat miercuri companiile partenere implicate, citate de Reuters.
Serviciile de urgență din mai multe țări balcanice sunt în alertă în contextul valului de căldură așteptat, la doar câteva zile după ce incendiile au izbucnit pe coasta croată, unde alerta este 'maximă', transmite miercuri AFP.
Vânzările de mașini noi ale companiei Tesla în Europa au scăzut pentru a cincea lună consecutiv în mai, potrivit datelor publicate de Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), în condițiile în care europenii încep să se orienteze tot mai mult spre vehicule electrice chinezești, mai accesibile, transmite CNBC.
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a inițiat o licitație pentru achiziționarea de infrastructură informatică destinată realizării funcțiilor de recuperare în caz de dezastru, contractul fiind estimat la 5,925 milioane de lei, fără TVA.
În condițiile în care autoritățile de reglementare ale Uniunii Europene semnalează că piețele de capital din blocul comunitar sunt prea fragmentate, este de așteptat ca autorizarea CCP.RO să fie dificilă, avertizează președintele Consiliului Bursei de Valori București, acționar majoritar în proiectul de casă de compensare.
Astăzi, de la ora 10.00, începe procedura de Recepție la terminarea lucrărilor pe lotul 3 al Autostrăzii A0 Sud, anunță autoritățile.
România a exportat anul trecut 1,7 milioane de tone de benzină, din care aproximativ 45% au reprezentat livrări corporative pentru rețelele OMV, Petrom și Rompetrol din țările vecine, iar alte 25% au mers către piața ucraineană, relevă datele analizate de Profit.ro.
Grupul Iulius, deținut de Iulian Dascălu (55 de ani), cel mai mare investitor imobiliar român, a raportat afaceri totale de peste 1,1 miliarde lei (222 milioane euro) în 2024, după o creștere cu aproape 10% față de anul anterior, de pe urma portofoliului imobiliar pe care îl gestionează. Palas Campus din Iași, cel mai nou proiect din portofoliu, a avut o contribuție semnificativă la creșterea profiturilor grupului, potrivit datelor financiare transmise Profit.ro.
Compania financiară britanică Revolut va aduce ATM-urile și în România, extinderea acestui serviciu către alte piețe fiind luată în calcul după ce vor fi analizate efectele din Spania, unde primul bancomat a fost instalat la începutul acestei luni, anunță, într-un interviu pentru Profit.ro, Vlad Yatsenko, CTO și co-fondator Revolut.
Companiile din energie care au dreptul la restutuirea unor sume plătite la Fondul de tranziție energetică, ca urmare a deciziei CCR din noiembrie, care a constatat că supraimpozitarea producătorilor de energie este neconstituțională, vor putea depune cereri de restituire a fondurilor la care au dreptul, prevede un proiect de ordonanță de urgență, pregătit în acest sens. Cheltuiala cu aceste restituiri este estimată la 1,5 miliarde de lei.
Jumătate din Europa și regiunea mediteraneană erau afectate de secetă la începutul lunii iunie 2025, un record pentru această perioadă a anului, conform unei analize AFP.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.0896 | -0.0015 | -0.03 % |
| 1 USD | 4.3449 | +0.0032 | +0.07 % |
| 1 GBP | 5.8140 | +0.0168 | +0.29 % |
| 1 CHF | 5.4650 | +0.0057 | +0.10 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro