Într-o înregistrare video publicată pe rețeaua sa Social Truth, în plină Săptămână Sfântă, fostul președinte american, aflat în căutare disperată de fonduri și imagine, a anunțat marți lansarea unei Biblii, "cartea sa preferată", la prețul de 60 de dolari, relatează Le Figaro.
"Religia și creștinismul sunt cele două lucruri care lipsesc cel mai mult acestei țări", a spus Trump.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Cu câteva zile înainte de Paștele catolic, fostul președinte Donald Trump a anunțat marți lansarea unui parteneriat plătit cu o vedetă de muzică country pentru a pune în vânzare Biblii, "cartea sa preferată", scrie News.ro.
"God Bless the USA Bible" (Biblia "Dumnezeu să binecuvânteze SUA") este numele acestei cărți religioase, vândută la prețul de 59,99 dolari un exemplar.
Titlul este un ecou al cântecului de succes "God Bless the USA" al celebrului muzician conservator Lee Greenwood, care se cântă la fiecare dintre mitingurile lui Donald Trump. Cu acest cântăreț country, miliardarul se lansează într-o nouă afacere.
"Redă Americii credința", spune candidatul republican într-o înregistrare video de trei minute publicată pe rețeaua sa Truth Social, în plină Săptămână a Patimilor. Este o aluzie la sloganul emblematic al campaniilor sale prezidențiale, "Make America great again".
În videoclip, fostul președinte își încurajează susținătorii să cumpere aceste Biblii. "Fiecare american are nevoie de o Biblie în casa sa, iar eu am mai multe. Aceasta este cartea mea preferată. Este cartea preferată a multor oameni", spune Donald Trump, care curtează intens cercurile evanghelice de la alegerea sa în 2016.
Deși fostul președinte nu vinde el însuși Biblia, el primește redevențe pentru achiziții, explică The New York Times, care citează o sursă informată despre contract. Pe site-ul său, grupul care oferă spre vânzare cartea sfântă se laudă că este "singura Biblie promovată de Donald Trump!". Organizația precizează însă că niciun cent din veniturile obținute din vânzarea acestor Biblii nu va fi folosit pentru a finanța campania candidatului republican la alegerile prezidențiale din noiembrie. Cu toate acestea, precizează că imaginea sa este folosită în cadrul unui parteneriat plătit.
Este o plată binevenită pentru candidatul republican, în condițiile în care Curtea de Apel de la New York i-a cerut o cauțiune de 175 de milioane de dolari în procesul de fraudă vizând Trump Organization. Această sumă a fost redusă în mod neașteptat luni, în condițiile în care instanța din statul New York ceruse inițial 454 de milioane de dolari. Dacă nu plătește această amendă, Donald Trump riscă să i se blocheze conturile bancare și să i se confiște și să i se vândă bunurile imobiliare, începând cu zgârie-norii săi din inima Manhattanului.
CITEȘTE ȘI Noul Ford Explorer electric, cu peste 600 km autonomie, poate fi comandat în RomâniaLa jumătatea lunii februarie, imediat după condamnarea sa pentru fraudă, fostul președinte al Statelor Unite a lansat, în mod surprinzător, un nou model de adidași. care au Imprimat cu un "T" pe limbă și cu un steag american pe călcâi. Model auriu, limitat la 1.000 de perechi, a fost descris ca fiind "îndrăzneț și dur, la fel ca președintele Trump". Destinate "adevăraților patrioți", aceste încălțări au avut un preț de 399 de dolari perechea. A fost o lovitură publicitară menită să îi facă pe oameni să uite de problemele sale legale, în plină campanie pentru a recâștiga Biroul Oval.
Marți, fostul magnat imobiliar a aplaudat, de asemenea, lansarea cu succes la bursă a rețelei sale sociale. "Iubesc Truth Social, iubesc adevărul", a spus el, salutând succesul acțiunilor pe Nasdaq.