Vicepreședintele CJ Brașov, trimis în judecată de DNA

Vicepreședintele Consiliului Județean Brașov Todorică Constantin Șerban a fost trimis în judecată de DNA pentru abuz în serviciu și constituire a unui grup infracțional organizat.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Vicepreședintele CJ Brașov, trimis în judecată de DNA

Acesta este acuzat că, alături de alte persoane, a constituit o grupare pentru a dobândi controlul asupra resurselor materiale gestionate de SC Compania Apa Brașov SA. Astfel, el ar fi viciat procedura de numire a două persoane - inculpați în dosar - în Consiliul de Administrație al companiei.

Norme mai stricte privind siguranța jucăriilor CITEȘTE ȘI Norme mai stricte privind siguranța jucăriilor

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul teritorial Brașov anunță, marți, că au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpaților Todorică Constantin Șerban, vicepreședinte al Consiliului Județean Brașov și președinte al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară în Domeniul Apei din Județul (ADIDAJ) Brașov, pentru abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit și constituire a unui grup infracțional organizat, Liviu Cocoș, la data faptelor director interimar al SC Compania Apa Brașov SA, pentru abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (2 infracțiuni), constituire a unui grup infracțional organizat, cumpărare de influență și dare de mită, Floriana Carmen Țop Ferghete, în calitate de președinte al Consiliului de Administrație al SC Compania Apa Brașov SA, pentru abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (2 infracțiuni), constituire a unui grup infracțional organizat și luare de mită, Liviu Dragomir, în calitate de reprezentant al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară în Domeniul Apei din Județul Brașov (ADIDAJ) în cadrul Consiliului de Administrație al SC Compania Apa Brașov SA, pentru complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (2 infracțiuni), constituire a unui grup infracțional organizat și trafic de influență; Mirela Marina Suciu, în calitate de șefă a Departamentului de resurse umane al SC Compania Apa Brașov SA, pentru complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, constituire a unui grup infracțional organizat și complicitate la cumpărare de influență, și B.C.T., în calitate de expert independent și administrator în cadrul SC Ewora Resurse Umane SRL, pentru abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (2 infracțiuni) și constituire a unui grup infracțional organizat, scrie News.ro

Totodată, procurorii anticorupție au dispus trimiterea în judecată a SC Ewora Resurse  Umane SRL, pentru două infracțiuni de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

În rechizitoriul procurorilor se arată că, în perioada 20 martie 2024 - 18 septembrie 2025, Todorică Constantin Șerban, profitând de prerogativele funcțiilor de demnitate publică de vicepreședinte și președinte al Consiliului Județean Brașov, precum și a celei publice de președinte al ADIDAJ Brașov, ar fi inițiat și constituit, împreună cu Dragomir, Cocoș și Țop Ferghete un grup infracțional organizat, la care ar fi aderat ulterior inculpații B.C.T. și Suciu, cu scopul de a dobândi controlul asupra resurselor materiale gestionate de SC Compania Apa Brașov SA.

Aeroportul Otopeni își pregătește propria centrală fotovoltaică CITEȘTE ȘI Aeroportul Otopeni își pregătește propria centrală fotovoltaică

”Astfel, prin încălcarea prevederilor legale, inculpatul Șerban Todorică Constantin ar fi viciat procedura de numire a inculpaților Cocoș Liviu și Țop Ferghete Florentina Carmen ca membri în Consiliul de Administrație al Companiei Apa Brașov SA. În acest sens, inculpatul l-ar fi angajat în cadrul ADIDAJ Brașov (autoritatea tutelară a companiei) pe inculpatul Dragomir Liviu, pe care mai apoi l-ar fi numit președinte al comisiei de selecție a membrilor respectivului consiliu de administrație. Ulterior, inculpatul Șerban Todorică Constantin, în mod direct și indirect, ar fi exercitat acțiuni de menținere a controlului asupra activității Companiei Apa Brașov SA și prin vicierea procedurii de selecție a directorului general al companiei, funcție ocupată, în cele din urmă, în mod nelegal, de inculpatul Cocoș Liviu”, arată DNA, într-un comunicat de presă.

În acest scop, în 26 martie 2025, SC Compania Apa Brașov SA a încheiat, prin cumpărare directă, cu SC Ewora Resurse Umane SRL, un contract pentru achiziția unor servicii de recrutare a unui expert independent specializat, în vederea derulării procedurii de selecție și recrutare a candidaților pentru pozițiile de director general și director economic în cadrul Companiei Apa Brașov SA, în conformitate cu prevederile OUG nr.109/2011.

În cadrul acestei proceduri de selecție, inculpatul B.C.T., în calitate de expert independent în cadrul SC Ewora Resurse Umane SRL, l-ar fi favorizat direct pe inculpatul Cocoș Liviu prin schimbarea criteriilor inițiale de selecție, prin furnizarea de informații privind întrebările care urmau să îi fie adresate, precum și răspunsurile care trebuiau a fi formulate, cu consecința alegerii inculpatului Cocoș Liviu în funcția de director general, susțin procurorii DNA.

Măsură împotriva antivacciniștilor. Medicii care răspândesc informații false sau contrare dovezilor științifice vor fi suspendați sau chiar excluși din profesie CITEȘTE ȘI Măsură împotriva antivacciniștilor. Medicii care răspândesc informații false sau contrare dovezilor științifice vor fi suspendați sau chiar excluși din profesie

Conform sursei citate, prin aceeași procedură viciată de selecție ar fi fost numit în funcție și directorul economic al Companiei Apa Brașov SA.

”Totodată, în perioada mai-iunie 2025, cu ocazia derulării procedurii de selecție a directorului general al SC Compania Apa Brașov SA și în baza promisiunii inițiate în luna decembrie 2024, inculpatul Cocoș Liviu, în calitatea menționată anterior, i-ar fi dat inculpatului Dragomir Liviu foloase necuvenite constând în angajarea sa în cadrul SC Compania Apa Brașov SA, în schimbul influenței pe care cel din urmă, în considerarea funcției deținute, de reprezentant al ADIDAJ. în cadrul Consiliului de Administrație al SC Compania Apa Brașov SA, o are asupra membrilor acestui organism, pentru a-i determina pe aceștia ca, prin încălcarea atribuțiilor lor de serviciu, să îl numească pe inculpatul Cocoș Liviu în funcția de director general al companiei respective”, adaugă DNA.

Procurorii susțin că Dragomir a fost angajat în cadrul SC Compania Apa Brașov SA pe un post de consilier tehnic pentru care atribuțiile și salariul ar fi fost stabilite conform cerințelor sale.

”De asemenea, în cursul lunii iunie 2025, inculpatul Cocoș Liviu, în calitate de director interimar al SC Compania Apa Brașov SA, i-ar fi dat inculpatei Țop Ferghete Floriana Carmen, în calitatea menționată anterior, foloase necuvenite constând în angajarea unei rude apropiate în cadrul SC Compania Apa Brașov SA pe un post pentru care nu deținea calificarea necesară și care ar fi fost creat special pentru aceasta, pentru ca inculpata Țop Ferghete Floriana Carmen să îl selecteze și ulterior să îl numească pe inculpatul Cocoș Liviu în postul de director general al SC Compania Apa SA Brașov”, mai arată DNA.

Conform anchetatorilor, Cocoș Liviu ar fi fost ajutat de Mirela Suciu, care ar fi asigurat executarea tuturor cerințelor formulate de Cocoș cu privire la procedura de numire și de efectuare a selecției de către expertul B.C., ar fi participat fără drept la interviurile organizate de inculpatul B.C.T., pentru a-l susține pe inculpatul Cocoș, în vederea desemnării acestuia în funcția de director general, ar fi întocmit actele de angajare ale lui Dragomir, la cererea directă a lui Cocoș, ar fi stabilit, la indicațiile lui Cocoș, care este cuantumul salariului acordat lui Dragomir, precum și prevederile din fișa postului.

Măsură împotriva antivacciniștilor. Medicii care răspândesc informații false sau contrare dovezilor științifice vor fi suspendați sau chiar excluși din profesie CITEȘTE ȘI Măsură împotriva antivacciniștilor. Medicii care răspândesc informații false sau contrare dovezilor științifice vor fi suspendați sau chiar excluși din profesie

Prin aceste demersuri, inculpații ar fi creat un prejudiciu în cuantum total de 189.296 lei în dauna Companiei Apa Brașov SA.

Persoana vătămată SC Compania Apa Brașov SA s-a constituit parte civilă în cauză.

În cauză, procurorii anticorupție au dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra unor sume de bani care aparțin inculpaților Cocoș, Țop Ferghete, Dragomir și Suciu.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Brașov, cu propunerea de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.0908 +0.0027+0.05 %
1 USD4.3146 -0.0218-0.50 %
1 GBP5.8301 +0.0028+0.05 %
1 CHF5.4784 +0.0129+0.24 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

News.ro
Cotidianul.ro
Playtech.ro
Cele mai citite