UDMR a inițiat un proiect legislativ care vizează eliminarea suprataxării contractelor de muncă part-time în cazurile în care valoarea acestora este sub salariul minim pe economie. Măsura a mai fost eliminată o dată, în 2019, dar a fost reintrodusă în 2022. În același timp, parlamentari ai PNL au inițiat un proiect legislativ vizând tot contractele part-time, cu scopul de a scuti de suprataxare contractele part-time ale persoanelor cu copii în întreținere, conform actelor analizate de Profit.ro.
În prezent, contribuția de asigurări sociale și contribuția de asigurări sociale de sănătate se plătesc cel puțin la nivelul salariului de bază minim brut pe țară indiferent de numărul de ore prestate potrivit contractului de muncă. Diferența (într contribuția la venitul realizat și cea aferentă salariului minim) este suportată de către plătitorul de venit.
Prevederea a fost introdusă în 2017 și eliminată în 2019. În 2022, în contextul revenirii PSD la guvernare (PSD a introdus măsura și în 2017), măsura a fost reintrodusă, astfel încât contribuțiile datorate în baza unui contract individual de muncă cu normă întreagă sau cu timp parțial nu pot fi mai mici decât nivelul contribuției de asigurări sociale (CAS și CASS) calculate asupra salariului de bază minim brut pe țară în vigoare în luna pentru care aceasta se datorează.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
UDMR - eliminare totală a suprataxării la contractele part-time situate sub salariul minim
"Soluția firească nu este aceea de penalizare a actorilor pieței muncii, ci de suportare a poverii fiscale în mod echitabil. Sarcina descoperirii și sancționării angajatorilor care încercă să reducă sarcina fiscal prin forme de angajare pe timp parțial ca subterfugiu revine ANAF și Inspecției Muncii.
Este obligația statul român să pună capăt fenomenului muncii nedeclarate și să implementeze un sistem de înregistrare și monitorizare a contractelor de muncă în regim part-time, nu să penalizeze întreprinderile și angajații de bună credință. În concluzie, restricțiile legate de contractele de muncă cu timp parțial nu se mai justifică în contextul în care tendințele pe piața muncii indică flexibilizare, modernizare, tehnologizare, iar soluția ar fi ca ANAF să țină pasul cu aceste tehnologii și să urmărească veniturile obținute de persoanele fizice, astfel ca povara fiscală și cuantumul contribuțiilor să fie suportate în mod echitabil de fiecare contribuabil", arată parlamentarii UDMR.
Proiectul
Parlamentul adopta prezenta lege.
Art. I - Legea nr.227/2015 privind Codul Fiscal, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 146, alineatele (56) - (59) se abrogă.
2. La articolul 146, alineatul (8) se modifică și va avea urmatorul cuprins:
"(8) Calculul contribuției de asigurări sociale datorate de persoanele prevazute la alin. (2) se realizează de către acestea conform prevederilor alin. (5) și (7), după caz. Contribuția se platește până la data de 25 a lunii următoare celei pentru care se plătesc veniturile."
3. La articolul 168, alin. (61) se abrogă.
Art. II - Prevederile art. 1 se aplică începând cu veniturile aferente lunii următoare intrării în vigoare a prezentei legi"
CITEȘTE ȘI ANALIZĂ Neconstituționalitatea supraimpozitării din energie, scenariul de coșmar pentru buget: În ce condiții poate fi obligat statul român să restituie toți banii încasațiPNL vrea eliminarea suprataxării doar pentru persoanele cu copii în întreținere
"În contextul tendințelor demografice negative, confirmate și de datele provizorii ale Recensământului populației și locuințelor (runda 2021), se impune completarea excepțiilor prevăzute la art.146 alineatul (57) din Codul Fiscal cu o nouă categorie de angajați, respectiv părinți naturali sau adoptivi, precum și tutori legali pentru doi sau mai mulți copii aflați în întreținere.
Necesitatea acestei completări provine din faptul că părintele/tutorele legal care se dedică îngrijirii, creșterii și educației a doi sau mai mulți copii, optează, de regulă, pentru un contract de muncă cu timp parțial (part-time), în scopul asigurării unui echilibru între activitățile profesionale și cele dedicate îngrijirii copilului.
Propunem, așadar, completarea excepțiilor prevăzute la art.146 alineatul (57) din Codul Fiscal cu o nouă categorie, respectiv: <<persoanele fizice care au calitatea de părinți naturali/adoptivi sau tutori legali pentru doi sau mai mulți copii aflați în întreținere, cu vârsta de până la 18 ani, dacă acestia sunt înscriși într-o unitate de învățământ>>”, afirmă liberalii.
În prezent, sunt scutite doar persoanele aflate în următoarele situații:
a) sunt elevi sau studenți, cu vârsta până la 26 de ani, aflați într-o formă de școlarizare;
b) sunt ucenici, potrivit legii, în vârstă de până la 18 ani;
c) sunt persoane cu dizabilități sau alte categorii de persoane cărora prin lege li se recunoaște posibilitatea de a lucra mai puțin de 8 ore pe zi;
d) au calitatea de pensionari pentru limită de vârstă în sistemul public de pensii, cu excepția pensionarilor pentru limită de vârstă care beneficiază de pensii de serviciu în baza unor legi/statute speciale, precum și a celor care cumulează pensia pentru limită de vârstă din sistemul public de pensii cu pensia stabilită în unul dintre sistemele de pensii neintegrate sistemului public de pensii;
e) realizează în cursul aceleiași luni venituri din salarii sau asimilate salariilor în baza a două sau mai multe contracte individuale de muncă, iar baza lunară de calcul cumulată aferentă acestora este cel puțin egală cu salariul de bază minim brut pe țară.
Proiectul
Parlamentul României adoptă prezenta lege:
Art. l - Articolul 146 din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, se modifică și se completează, după cum urmează:
1. La alineatul (57), dupã litera e) se introduce o nouă literă, lit. f), cu următorul cuprins:
f) persoane fizice, care au calitatea de părinți naturali/adoptivi sau tutori legali pentru doi sau mai mulți copii aflați în întreținere, cu vârsta de până la 18 ani, dacă aceștia sunt înscriși într-o unitate de învățământ;
2. Alineatul (58) se modifică și va avea următorul cuprins:
(58) ln aplicarea prevederilor alin. (57), angajatorul solicită documente justificative persoanelor fizice aflate în situațiiie prevăzute la alin. (57) lit. a), c) și d), iar în cazul situației prevăzute la alin. (57) lit. e) și f), procedura de aplicare se stabilește prin ordin al ministrului finanțelor.
Art. ll - Prevederile art.1 intră în vigoare începând cu luna următoare publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României.