Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea ce stipulează, conform analizei Profit.ro, prelungirea până la 30 martie 2025 a obligației producătorilor de gaze naturale din România de a vinde angro gaze din producția proprie curentă, la prețul reglementat de 120 lei/MWh, către furnizorii clienților casnici, precum și către cei ai centralelor de producție de energie termică pentru populație sau direct către aceste centrale.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată pe Profit Insider
Fără această intervenție legislativă, adoptată de Parlament pe 11 decembrie, respectiva obligație urma să expire la 31 decembrie 2024, ceea ce crea riscul ca valoarea facturilor casnicilor să crească cu 10% de la 1 ianuarie.
În primăvară, printr-o ordonanță de urgență a Guvernului, din motive neclare, pentru obligația de vânzare la preț reglementat a fost menținut termenul de 31 decembrie 2024, însă cu specificarea că respectivele vânzări trebuie să asigure consumul casnicilor până la 31 martie 2025, adică până la eliminarea prețurilor finale plafonate la consumatori, atât la energie, cât și la gaze.
Asta însemna ca, de la 1 ianuarie 2025, furnizorii să fie nevoiți să achiziționeze angro gaze de la producători la cotații de piață și, totodată, să fie obligați să factureze în continuare pentru consumatorii casnici la prețuri finale plafonate, până la primăvară, cu compensații pentru diferențe de la bugetul de stat.
Demersul de corectare a acestei situații, îndeplinit recent prin votul în plen al deputaților, a fost inclus ″la grămadă″ în vară în proiectul controversatei introduceri a obligativității de stocare pentru prosumatori, trimis la reexaminare de către președintele Klaus Iohannis.
Și această problemă a fost rezolvată cu aceeași ocazie, prin aceeași lege promulgată acum de președinte. Camera decizională a votat pe 11 decembrie eliminarea obligativității montării de sisteme de stocare a energiei electrice produse, atât pentru prosumatorii existenți, activi în momentul de față, cât și pentru persoanele care doresc să devină prosumatori în viitor și vor solicita avize tehnice de racordare (ATR) în acest scop.
Numărul total al prosumatorilor de energie electrică din România a crescut cu peste 9.000 în septembrie, iar puterea instalată cumulată a instalațiilor de producție ale acestora a urcat în aceeași perioadă cu mai mult de 80 MW, arată datele oficiale analizate de Profit.ro. Astfel, în cursul lunii septembrie, efectivul total de prosumatori din România a urcat cu 9.232, de la 166.431 la 175.663. În intervalul menționat, puterea instalată în sistemele de producție ale acestora a crescut cu 83,52 MW, de la 2.058,35 MW la 2.141,87 MW.
CITEȘTE ȘI ATENȚIE la mesajele prin care vi se cere actualizarea datelor de cont la INGObiecțiile președintelui Iohannis față de introducerea obligativității stocării pentru prosumatori:
- conform soluției legislative nou-introduse la pct. 8 al Legii trimise spre promulgare, prosumatorii existenți care dețin centrale cu puteri instalate ce se încadrează în limitele de putere cuprinse între 3 kW sau, după caz, 10.8 kW - în funcție de tipul de racord, dacă este sau nu trifazat - și 400 kW și cu evacuare de putere în rețeaua electrică de interes public au obligația de a instala capacități de stocare până la 31 decembrie 2027;
- în cazul neîndeplinirii acestei obligații, operatorul de rețea modifică certificatul de racordare deținut de prosumator, în sensul stabilirii valorii puterii aprobate pentru a fi evacuate în rețea la valoarea de 3 kW, indiferent de puterea instalată a capacității de producere a energiei electrice a prosumatorului. Soluția legislativă nu se aplică doar viitorilor prosumatori, ci și celor existenți, schimbând semnificativ coordonatele în funcție de care prosumatorii actuali și statul au luat deja deciziile de a investi în achiziția și instalarea de capacități de producție de energie electrică din surse regenerabile;
- legea supusă reexaminării generează riscul ca un număr mare de sisteme de panouri fotovoltaice deja instalate pe imobile să nu poată fi puse în funcțiune și racordate la rețea, iar contravaloarea instalării și achiziției respectivelor sisteme să nu poată fi rambursată de către Administrația Fondului pentru Mediu, instalatorii validați neputând recupera investițiile deja realizate;
- soluția legislativă trebuie să asigure și posibilitatea efectivă de punere a sa în aplicare prin raportare la condițiile de amplasare a acumulatorilor sau la compatibilitatea echipamentelor deja instalate cu dispozitivele de stocare. În acest sens, mecanismul de finanțare europeană de care au beneficiat unii prosumatori, în implementarea capacităților de producție instalate, impune ca aceștia să nu aducă modificări instalațiilor pentru o perioadă de 5 ani.