Ziua de 2 mai împreună cu cele de 16 august și 27 decembrie 2024 au fost declarate de Guvern drept zile libere nelucrătoare pentru personalul instituțiilor și autorităților publice. De regulă, însă, și firmele private se pliază pe aceste reguli.
Ziua de 2 mai va fi în acest an între două zile libere legale (1 mai și 3 mai, când este Vinerea Mare), în timp ce celelalte două zile vor cădea vinerea și vor urma unor sărbători legale, Adormirea Maicii Domnului (15 august) și a doua zi a Crăciunului (26 decembrie). Inițial, Guvernul se pregătea să declare ca libere, în plus față de sărbătorile legale, doar două zile, după cum a anunțat anterior Profit.ro.
Conform unui proiect de lege intrat în vigoare în 2019, Guvernul este obligat să stabilească până cel mai târziu la data de 15 ianuarie a fiecărui an toate zilele libere ce vor acordate în acel an, înainte sau după sărbătorile legale, astfel încât bugetarii să poată beneficia de o minivacanță. Măsura este în măsură să faciliteze programările în industria ospitalieră.
CITEȘTE ȘI Ciolacu despre legea antievaziune și pragul majorat la 1 milion de euro: Dacă Parchetele spun că nu este bine, putem modificaRecent, după cum a relatat Profit.ro, Guvernul a redactat hotărârea pentru anul viitor, potrivit căreia în 2024 urmau să fie stabilite două zile libere în plus, în afara sărbătorilor legale, respectiv 16 august și 27 decembrie 2024.
În final, Guvernul a adoptat o nouă formă a proiectului, adăugând și ziua de 2 mai ca zi liberă, în plus față de celelalte zile libere legale
”Pentru personalul instituțiilor și autorităților publice, zilele de 2 mai, 16 august și 27 decembrie 2024 se stabilesc ca zile libere”, prevede proiectul, care amintește că acestea se situează între zilele nelucrătoare de sărbătoare legală și perioadele de repaus săptămânal, conform legii.
Pentru recuperarea zilelor de muncă stabilite ca zile libere, instituțiile și autoritățile publice își vor prelungi corespunzător timpul de lucru până la data de 31 mai și 30 august 2024, respectiv 31 ianuarie 2025.
CITEȘTE ȘI Nou plafon, majorat, de la 1 ianuarie, pentru pensionarii care primesc compensare de 90% la medicamenteZilele libere nu se aplică în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producție sau specificului activității.
De asemenea, nu se aplică magistraților și celorlalte categorii de personal din cadrul instanțelor judecătorești implicate în soluționarea proceselor cu termen în ziua de 2 mai, 16 august și 27 decembrie 2024 și nici participanților în aceste procese.