Solicitanții de azil care ajung pe coastele italiene și grece începând de miercuri nu vor mai fi vizați de cotele de repartizare în Uniunea Europeană, ajunse la final, în urma unei aplicări care a adâncit prăpastia între Est și Occident pe tema migrației, relatează AFP.
Închiderea acestui program, adoptat în septembrie 2015, în toiul crizei migrației, marchează încetarea unei exceptări temporare de la ”sistemul de la Dublin” care prevede că țara UE în care sosește azilantul este cea care-i soluționează cererea de azil, scrie News.ro.
În total, aproximativ 29.000 de persoane au fost ”relocalizate” în Uniunea Europeană din Italia și Grecia, prin aplicarea acestei derogări, pe o perioadă de doi ani, menită să ajute aceste țări mediteraneene depășite de afluxul de migranți care fug din calea războiului sau mizeriei.
Bilanțul pare slab în comparație cu obiectivul inițial, care prevederea până la 160.000 de locuri, repartizate în funcție de cote pe țări, și în contextul în care aproximativ 1,5 milioane de migranți au ajuns pe coastele europene începând din 2015.
Cu toate acestea Comisia Europeană (CE) refuză să vorbească despre un eșec.
”Din punctul nostru de vedere, programul de relocalizare a fost un succes”, a apreciat luni o purtătoare de cuvânt.
MAI PUȚIN DECÂT S-A PREVĂZUT
Bruxellesul subliniază că ”relocalizările” nu s-au terminat, deoarece, în pofida faptului că cei care vor veni nu vor mai fi vizați, mai rămân ”aproximativ 10.000 de solicitanți de azil” eligibili în Grecia și în Italia, care au sosit înainte de data-limită de 26 septembrie.
”Obligația de a-i relocaliza nu se oprește după această dată”, insistă comisarul însărcinat cu Migrația Dimitris Avramopoulos.
Criticilor cu privire la aceste obiective neatinse, el le răspunde că realitățile de pe teren s-au schimbat mulțumită acordului din martie 2016 cu Ankara, care a condus la reducerea drastică a numărului sosirilor pe coastele elene.
O treime dintre cele 160.000 de locuri avute în vedere au fost astfel basculate în alte programe, în vederea primirii unor sirieni direct din Turcia.
Iar în Italia, subliniază Comisia, majoritatea celor care sosesc nu răspundeau criteriilor planului, rezervat solicitanților de azil aproape sigură de obținerea unei protecții, cum sunt sirienii și eritreenii.
”Numărul persoanelor relocalizate s-a dovedit mult mai slab” decât s-a prevăzut, spune Avramopoulos.
”Justificarea ține”, este de părere Yves Pascouau, un cercetător la Universitatea din Nantes, în vestul Franței, și un expert în probleme de migrație. ”Numai că trebuie să te repui în contextul din 2015, iar atunci cei 160.000 și alții erau în Grecia”.
În fața dificultăților demarării "hotspot”-urilor - locurile de selectare a candidaților - și a ritmului prea lent al locurilor făcute disponibile de către statele membre UE, cea mai mare parte a migranților și-a continuat drumul către nordul Europei, inclusiv atunci când erau eligibili.
”Ei s-au relocalizat cumva singuri”, explică Pascouau, ”deci, din acest punct de vedere, nu putem vorbi de succes”.
”FĂRĂ AMESTECURI”
Planul, menit să încarneze solidaritatea europeană, a cristalizat rapid disensiuni între statele membre UE, ”iar asta va lăsa urme importante”, subliniază cercetătorul.
Comisia a lansat astfel, în iunie, proceduri de infringement vizând trei țări din Europa Centrală și de Est - Ungaria, Polonia și Cehia - din cauza refuzului lor de a aplica cotele, al căror caracter obligatoriu tocmai a fost confirmat de către justiția europeană.
”Nu vrem să devenim țări de imigrație, nu vrem să avem populație mixtă” sau ”elementul creștin își pierde rolul”, a clamat vineri premierul populist ungar Viktor Orban.
”Relocalizările nu sunt, însă, un eșec total”, apreciază Pascouau.
În pofida dificultăților "hotspot”-urilor, planul a permis să se creeze pe teren ”un sistem operațional în care autoritățile statelor membre și agențiile europene au reușit să se coordoneze”, adaugă el, văzând în acest lucru ”o experiență care va servi în ceea ce urmează”.
Ceea ce urmează este o reașezare a ”sistemului de la Dublin”.
Având în vedere dificultățile cotelor temporare, ideea unui mecanism permanent de repartizare pare abandonată.
Comisia propune de-acum să păstreze regula responsabilității țărilor de sosire, dar alături de un ”mecanism corector” în cazul unui aflux masiv.
În acest caz, obligația de ”solidaritate” va fi declanșată în cazul țărilor cel mai puțin afectate.
Însă negocieri între statele membre nu duc nicăieri de peste un an, în contextul în care țări ca Ungaria și Polonia exclud în continuare să li se impună să primească vreun solicitant de azil.
