Producătorii de tutun solicită Parlamentului o perioadă de tranziție, după aprobarea noilor condiții de comercializare a țigărilor

Producătorii de tutun solicită Parlamentului o perioadă de tranziție, după aprobarea noilor condiții de comercializare a țigărilor
scris 13 sep 2016

Producătorii de tutun solicită deputaților, care urmează să adopte în perioada următoarea proiectul de lege privind noile condiții de comercializare a tutunului, să le acorde o perioadă de tranziție pentru a se conforma noilor reguli, interval care ar trebui calculat după adoptarea și publicarea normelor de aplicare a legii.

Compania JTI a transmis Camerei Deputaților o adresă în care amintește că termenul limită pentru implementarea directive europene cu noile reglementări a fost 20 mai 2016, motiv pentru care România, după cum Profit.ro a anunțat în premieră, a fost pusă în întârziere de către Comisia Europeană.

Urmărește-ne și pe Google News

JTI arată că până la 20 mai 2017 producătorii ar trebui să lichideze stocurile neconforme noilor reguli, însă companiile producătoare întâmpină mari dificultăți în planificarea producției pentru anul viitor și pentru anul în curs, ca urmare a întârzierii adoptării legislației.

Producătorul de tutun avertizează că dacă anul viitor va fi nevoit să retragă distrugă produsele neconforme, statul va fi nevoit să returneze accizele și taxele încasate pentru acestea.

În aceste condiții, JTI solicită modificarea proiectului de lege în Camera Deputaților în vederea accordării unei perioade de tranziție pentru conformarea producției la noile cerințe, care să curgă după publicarea legii și a normelor de aplicare.

“Modificarea ambalajelor, tipărirea acestora de către furnizori externi și adaptarea tehnologică a producției pentru piața locală nu se pot face peste noapte, iar blocarea unui sector industrial important are consecințe nu numai asupra actorilor economici, dar și asupra bugetului de stat. Neplata accizei la tutun se ridică la circa 1 miliard de lei (0,15% din PIB)”, subliniază JTI.

Măsuri anti-fumat avansate autorităților: produse antinicotină incluse pe lista compensatelor și creșterea prețului la țigări. Reacția BAT CITEȘTE ȘI Măsuri anti-fumat avansate autorităților: produse antinicotină incluse pe lista compensatelor și creșterea prețului la țigări. Reacția BAT

Compania solicită de asemenea eliminarea sau reformularea unor prevederi din lege, despre care susține că exced normelor comunitare, respectiv mențiunea că ministrul Sănătății poate stabili prin ordin standardizarea pachetelor de tutun și interzicerea unor categorii de produse. JTI arată că în acest mod un ordin de ministru ajunge să modifice o lege în vigoare.  

O altă solicitare a producătorului de tutun este ca reprezentanții Consiliului Concurenței să poată asista la dezbaterile comisiile de specialitate privind proiectul de lege, “astfel încât să fie protejată concurența economică, iar piața legală a păroduselor de tutun să nu aibă de suferit din cauza unor reglementări excesive și defectuoase”.

Comisiile de specialitate ale Camerei Deputaților ar putea finaliza în termen de două săptămâni întocmirea raportului final, care ulterior să fie adoptat de deputați, în cazul proiectului de lege care reglementează noile condiții de vânzare a produselor de tutun, stabilite la nivelul Uniunii Europene.

viewscnt
Afla mai multe despre
tutun
producator
parlament
lege
tranzitie
jti
tigari