Peste 200 de producători americani de încălțăminte îi cer lui Trump să anuleze planurile de a mări tarifele pentru importurile din China

Peste 200 de producători americani de încălțăminte îi cer lui Trump să anuleze planurile de a mări tarifele pentru importurile din China
scris 29 aug 2019

Peste 200 de producători americani de încălțăminte i-au cerut miercuri președintelui Donald Trump să anuleze planurile de a mări tarifele pentru importurile din China, măsură care va intra în vigoare la începutul lunii septembrie, afirmând că acestea sunt taxe ascunse care vor majora prețurile suportate de consumatori, transmite Reuters.

”Impunerea de tarife, în septembrie, pentru majoritatea încălțămintei din China, inclusiv pentru toate tipurile de încălțăminte din piețe, va face aproape imposibil pentru americanii care muncesc din greu și pentru familiile lor să evite impactul acestor majorări de taxe”, au scris companiile într-o scrisoare adrestă lui Trump.

Urmărește-ne și pe Google News

În timp ce tarifele pentru unele importuri din China vor fi amânate până pe 15 decembrie, pentru majoritatea încălțămintei vor fi aplicate tarife de 15% de la 2 septembrie. Asta pe lângă tarifele medii actuale de 11%, care ajung în unele cazuri la 67%, scrie News.ro.

Guvernul francez dorește să reducă numărul parlamentarilor cu un sfert CITEȘTE ȘI Guvernul francez dorește să reducă numărul parlamentarilor cu un sfert

”Aceeastă taxă de 125% va costa în plus cumpărătorii americani de încălțăminte 4 miliarde de dolari pe an”, potrivit scrisorii, care citează o estimare a organizației Footwear Distributors & Retailers of America (FDRA), care a organizat redactarea scrisorii.

Scrisoarea, semnată de companii precum Adidas și Foot Locker, avertizează să noile tarife vor amplifica incertitudinile economice și ar putea duce la creșterea prețurilor și în alte țări unde se fabrică încălțăminte, având în vedere capacitățile de producție limitate.

Reprezentantul pentru Comerț al Statelor Unite a reconfirmat miercuri planurile lui Trump de a impune tarife suplimentare de 5% pentru importuri din China în valoare de 300 de miliarde de dolari, în două etape, de la 1 septembrie și 15 decembrie. Administrația Trump intenționa inițial să impună tarife de 10% pentru importurile respective.

viewscnt
Afla mai multe despre
incaltaminte
china