OMC și-a dat aprobarea finală pentru ca UE să introducă tarife vamale suplimentare pentru produse americane

OMC și-a dat aprobarea finală pentru ca UE să introducă tarife vamale suplimentare pentru produse americane
scris 26 oct 2020

Organizația Mondială a Comerțului (OMC) a autorizat luni, în mod oficial, Uniunea Europeană să impună tarife vamale suplimentare pentru produse americane în valoare de patru miliarde de dolari, din cauza subvențiilor ilegale acordate de Washington producătorului de avioane Boeing Co, informează AFP.

OMC a aprobat acest drept de arbitraj acordat UE, al treilea cel mai mare din istoria OMC, cu prilejul unei reuniuni a organismului de soluționare a disputelor care a avut loc la sediul OMC de la Geneva, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News

"Statele membre ale OMC au aprobat cererea de autorizare a Uniunii Europene pentru a impune măsuri de răspuns împotriva SUA, în cadrul dosarului privind ajutoarele acordate Boeing", a anunțat un responsabil al OMC.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum
CEC Bank împrumută 50 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții pentru finanțarea companiilor. Soluțiile în criză pentru IMM în România vor fi anunțate la Videoconferința Profit.ro CITEȘTE ȘI CEC Bank împrumută 50 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții pentru finanțarea companiilor. Soluțiile în criză pentru IMM în România vor fi anunțate la Videoconferința Profit.ro

În așteptarea autorizării, Europa a pregătit deja o lungă listă de produse americane care ar putea fi vizate de noile tarife, listă care include avioane, vinuri, băuturi spirtoase, tractoare, pește congelat și suc de portocale congelat. Cu toate acestea, o serie de oficiali de la Bruxelles au declarat că noile tarife nu vor fi introduse decât după alegerile prezidențiale americane din 3 noiembrie.

În replică, oficialii americani au declarat că regretă decizia Uniunii Europene de a impune tarife vamale suplimentare pentru subvențiile acordate Boeing, adăugând că preferă o "soluție negociată" cu blocul comunitar în dosarul subvențiilor acordate producătorilor de avioane Boeing și Airbus.

Decizia de luni, în beneficiul UE, vine la aproximativ un an după ce OMC a acordat SUA dreptul de a impune tarife vamale suplimentare pentru produse europene în valoare de 7,5 miliarde de dolari, din cauza subvențiilor ilegale acordate de Uniunea Europeană grupului aeronautic Airbus.

Potrivit unor surse citate de Reuters, Statele Unite s-au oferit să pună capăt unei dispute de durată cu Uniunea Europeană, pe tema subvențiilor acordate producătorilor de avioane Boeing și Airbus, și totodată să elimine tarifele vamale suplimentare impuse pentru vinul, whisky-ul și alte produse europene, dacă Airbus va rambursa guvernelor europene subvențiile în valoare de miliarde de dolari.

Analiștii sunt de părere că ambele părți încearcă să își întărească pozițiile înaintea unor viitoare negocieri. Ambele părți au cerut organizarea de negocieri și au acuzat cealaltă parte că refuză să se angajeze serios în negocieri.

viewscnt
Afla mai multe despre
omc
tarife vamale
produse americane