Creșterea PIB în cazul României este estimată la 4,5% în 2022 și 2023, dar, în pofida măsurilor de plafonare și subvenționării prețurilor la energie, inflația va rămâne ridicată în 2022 și există riscuri semnificative de creștere a acesteia. Inflația este de așteptat să revină la ținta BNR abia în 2023, se arată în primul studiu din ultimii 20 de ani asupra economiei românești întocmit de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).
De ce este important: Consiliul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) a decis deschiderea negocierilor de aderare cu România. Alături de România, decizia de deschidere a negocierilor adoptată astăzi s-a referit și la Argentina, Brazilia, Bulgaria, Croația și Peru.
”PIB este estimat să atingă 4,5% în 2022 și 2023. Presupunând că pandemia este controlată și restricțiile sunt gradual ridicate, consumul domestic este de așteptat să accelereze în urma cerererii crescute și resurselor acumulate de populație. Exporturile ar urma să se intensifice pe măsură ce lanțurile de aprovizionare și schimburile cu partenerii comerciali își vor reveni.
Condițiile de pe piața de muncă se vor îmbunătăți treptat, dar lipsa de resurse umane în anumite sectoare se va accentua, având ca rezultat majorarea salariilor. În ciuda politicilor de plafonare a prețurilor și acordării de subvenții la energie, inflația va rămâne puternică în 2022 și va fi supusă unor riscuri semnificative de creștere.
În 2023, inflația este estimată să râmână aproape de ținta superioară stabilită de banca centrală, la circa 3,5%, chiar și presupunând că majorările prețurilor la energie și alimente se vor tempera. Politica monetară este de așteptat să se normalizeze. Stimulentele fiscale vor înceta să se reducă începând cu 2022, dar fondurile europene vor stimula investițiile”, arată studiul OCDE.
În cea mai mare parte a sa, studiul reia multe dintre mesajele anterioare ale altor instituții internaționale, precum FMI sau Comisia Europeană, și menționează repetat PNRR ca fiind soluția la multe dintre problemele finanțelor publice și sistemului fiscal.
CITEȘTE ȘI DECIZIE Schimbări la Codul Fiscal în privința TVA și accizelor, inclusiv la accize pentru alcoolul produs pentru consum propriuÎnființată în 1961, OCDE este un for interguvernamental dedicat identificării, diseminării și evaluării aplicării politicilor publice potrivite pentru asigurarea creșterii economice sustenabile și stabilității sociale. Cei 38 de membri ai OCDE (din care majoritatea europeni - 23) sunt state dezvoltate, deținând peste 70% din producția și comerțul globale și 90% din nivelul mondial al investițiilor străine directe.
Aderarea României la OCDE este un obiectiv strategic de politică externă, care a întrunit sprijinul transpartinic al guvernelor postdecembriste ale României. Țara noastră și-a depus oficial candidatura pentru aderarea la OCDE în aprilie 2004, candidatură care a fost reiterată în mai multe rânduri.