Nicușor Dan anunță: Ne implicăm în asigurarea în Strâmtoarea Ormuz a libertǎții de navigație!

Președintele Nicușor Dan anunță că România se alătură Marii Britanii, Franței, Germaniei, Italiei, Olandei și Japoniei în eforturile de a contribui la securizarea strâmtorii Ormuz.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Nicușor Dan anunță: Ne implicăm în asigurarea în Strâmtoarea Ormuz a libertǎții de navigație!

Inquam Photos / Octav Ganea

Decizia a fost luată ”pe fondul implicațiilor grave pe care închiderea Strâmtorii le are asupra piețelor energetice globale, precum și asupra economiei mondiale”.

”România își păstrează decizia clară de a nu se implica în conflictul din Orientul Mijlociu și lucrăm alături de partenerii internaționali pentru dezescaladare”, a mai transmis șeful statului.

”Am decis să ne alăturăm declarației Marii Britanii, Franței, Germaniei, Italiei, Olandei și Japoniei privind asigurarea în Strâmtoarea Ormuz a libertǎții de navigație, principiu fundamental al dreptului internațional.

VIDEO Ministrul Sănătății divulgă o discuție: \ CITEȘTE ȘI VIDEO Ministrul Sănătății divulgă o discuție: "Sunt un pacient cronic; de câte ori mă duc la spital, simt că deranjez!". Problemele din spitalele publice nu vin însă din zona privată - Profit Health.forum

Alăturarea României la acest demers are loc pe fondul implicațiilor grave pe care închiderea Strâmtorii le are asupra piețelor energetice globale, precum și asupra economiei mondiale”, a anunțat președintele.

Potrivit acestuia, efectele sunt resimțite și în Romania, în special în ceea ce privește prețul combustibililor.

”În acest sens, suntem pregătiți să participăm la eforturile comunității internaționale care vor conduce la menținerea preturilor la un nivel suportabil pentru populație. România își păstrează decizia clară de a nu se implica în conflictul din Orientul Mijlociu și lucrăm alături de partenerii internaționali pentru dezescaladare”, a adăugat președintele Nicușor Dan.

Cinci țări-lider din Europa - Franța, Germania, Italia, Țările de Jos și Marea Britanie - au anunțat joi, într-o declarație comună cu Japonia, că vor lua măsuri pentru stabilizarea piețelor energetice și au spus că sunt gata să se alăture ”eforturilor adecvate” pentru a asigura trecerea în siguranță a navelor prin Strâmtoarea Ormuz.

Declarația comună a celor șase țări, dintre care cinci sunt membre ale G7, condamnă atacurile Iranului și solicită Teheranului să-și înceteze imediat acțiunile.

Angajat AEP, acuzat că era în Dubai în concediu medical, a demisionat CITEȘTE ȘI Angajat AEP, acuzat că era în Dubai în concediu medical, a demisionat

”Condamnăm în termenii cei mai fermi recentele atacuri lansate de Iran împotriva navelor comerciale neînarmate din Golf, atacurile împotriva infrastructurilor civile, în special a instalațiilor petroliere și gaziere, precum și închiderea de facto a strâmtorii Ormuz de către forțele iraniene”, adaugă cele șase țări.

”Solicităm un moratoriu imediat și general asupra atacurilor împotriva infrastructurilor civile, în special a instalațiilor petroliere și gaziere” din Golf, au declarat aceste țări într-un comunicat comun, publicat după atacurile iraniene asupra instalațiilor de gaz de la Ras Laffan din Qatar, al doilea exportator mondial de gaz natural lichefiat (GNL).

De asemenea, ele promit că vor colabora cu anumite țări producătoare de energie pentru a crește producția și a stabiliza piețele.

Salutând eliberarea rezervelor strategice de petrol, declarația comună adaugă: ”Vom lua alte măsuri pentru a stabiliza piețele energetice, inclusiv colaborarea cu anumite țări producătoare pentru a crește producția”, spune comunicatul fără a da mai multe detalii în acest sens.

Germania pierde din credincioși. Bisericile Catolică și Protestantă au cu peste 600.000 de credincioși mai puțini CITEȘTE ȘI Germania pierde din credincioși. Bisericile Catolică și Protestantă au cu peste 600.000 de credincioși mai puțini

Regatul Unit a anunțat marți că lucrează la un plan împreună cu unii dintre partenerii săi din Europa, din Golf, precum și cu Statele Unite, pentru a restabili traficul maritim în strâmtoare.

Paralizarea aproape totală a Strâmtorii Ormuz de către Teheran, prin care tranzitează în mod normal o cincime din producția mondială de petrol, dar și de gaz natural lichefiat, a dus la o creștere puternică a prețului hidrocarburilor, cu un impact economic global.

Agenția Internațională a Energiei (AIE), care reprezintă țările consumatoare de petrol, a eliberat 400 de milioane de barili din rezervele sale strategice de țiței pentru a calma piețele și s-a declarat luni gata să deblocheze și mai multe stocuri.

În ultimele zile, Iranul a autorizat trecerea câtorva nave din țări pe care le consideră aliate, avertizând în același timp că le va bloca pe cele din țările considerate ostile.

VIDEO Zelenski în România - A mers la Baza 86 Aeriană de la Borcea CITEȘTE ȘI VIDEO Zelenski în România - A mers la Baza 86 Aeriană de la Borcea

O reuniune de criză a Organizației Maritime Internaționale (OMI) se desfășoară pe parcursul a două zile, miercuri și joi, la Londra, cu obiectivul declarat de a găsi „măsuri practice” pentru a asigura securitatea în strâmtoarea Ormuz, unde 20.000 de marinari sunt blocați în prezent pe aproximativ 3.200 de nave.

De asemenea, declarația comună a celor șase țări vine după ce Donald Trump a solicitat ajutor pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz, dar a fost refuzat, ceea ce l-a iritat pe președintele american, care a anunțat ulterior că nu mai are nevoie de ajutorul nimănui.

Donald Trump i-a criticat pe aliații din NATO, numindu-i lași pentru faptul că nu au sprijinit războiul americano-israelian împotriva Iranului.

Fără SUA, NATO este un tigru de hârtie! Nu au vrut să se alăture luptei pentru a opri un Iran cu capacitate nucleară. Acum, că acea luptă este câștigată militar, cu foarte puțin risc pentru ei, se plâng de prețurile ridicate ale petrolului pe care sunt obligați să le plătească, dar nu vor să ajute la deschiderea Strâmtorii Ormuz, o manevră militară simplă care este singurul motiv pentru prețurile mari ale petrolului.

Este atât de ușor pentru ei, cu atât de puțin risc. Sunt LAȘI, și vom ȚINE MINTE!”, a scris Trump pe rețeaua sa, Truth Social.

FOTO Ciucu a venit cu amenzi în centrul Bucureștiului: Spălați-vă vitrinele și firmele luminoase! CITEȘTE ȘI FOTO Ciucu a venit cu amenzi în centrul Bucureștiului: Spălați-vă vitrinele și firmele luminoase!

Trump a mai criticat anterior NATO pentru că nu susține pe deplin eforturile administrației în Iran, spunând reporterilor, marți, că el crede că alianța defensivă „face o greșeală foarte prostească”.

El a declarat miercuri reporterilor de la Casa Albă că este mulțumit de nivelul de sprijin pe care l-a primit din partea Japoniei în ceea ce privește acțiunile militare ale SUA în Iran. El a comparat atitudinea Japoniei cu aliații europeni, care au fost mai puțin vocali în sprijinul lor pe parcursul conflictului care se intensifică.

Tranzacție-gigant cu impact în România - Unilever vrea să vândă divizia Foods către McCormick CITEȘTE ȘI Tranzacție-gigant cu impact în România - Unilever vrea să vândă divizia Foods către McCormick

„Am avut un sprijin extraordinar și o relație excelentă cu Japonia în toate privințele”, a declarat Trump reporterilor în timpul întâlnirii din Biroul Oval cu prim-ministrul japonez Sanae Takaichi. „Și cred că, pe baza declarațiilor care ne-au fost făcute ieri și alaltăieri, referitoare la Japonia, ei își asumă cu adevărat responsabilitatea, da”, a continuat Donald Trump.

Apoi a adăugat rapid: „Spre deosebire de NATO”.

Miercuri, secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat că membrii NATO poartă discuții pentru a găsi cea mai bună modalitate de a redeschide strâmtoarea Ormuz.

Macron evocă un posibil ”cadru ONU” în vederea unei eventuale misiuni de securitate în Strâmtoarea Ormuz

Președintele francez Emmanuel Macron evocă posibilitatea unui ”cadru ONU” al unei viitoare misiuni care să securizeze navigația în Strâmtoarea Ormuz, după încetarea Războiului în Orientul Mijlociu, apreciind că acest lucru ”poate ajuta”, relatează AFP.

Franța intenționează ”să-i testeze pe principalii săi parteneri și mai ales pe membrii permanenți ai Consiliului de Securitate” al ONU ”cu privire la oportunitatea unui cadru ONU cu privire la ceea ce vrem să facem în (Strâmtoarea) Ormuz”, a anunțat președintele francez joi, la finalul unui summit european, la Bruxelles.

Bolojan, mesaj către agențiile de rating și instituțiile financiare, după adoptarea bugetului - ”Un buget cu o nouă abordare corectă față de cetățeni” CITEȘTE ȘI Bolojan, mesaj către agențiile de rating și instituțiile financiare, după adoptarea bugetului - ”Un buget cu o nouă abordare corectă față de cetățeni”

”Are loc un demers exploratoriu pe care l-am început și vom vedea, în zilele următoare, dacă există o șansă de succes”, a anunțat el.

Emmanuel Macron a anunțat că a discutat despre acest lucru cu secretarul general al ONU Antonio Guterres, premierul indian Narendra Modi și mai mulți lideri europeni.

El a reiterat că ”Franța este pregătită, împreună cu alte națiuni, să-și asume responsabilitatea unui sistem de escortare a navelor în Strâmtoarea (Ormuz), în cadrul unei  misiuni care nu are vocația să fie o acțiune de forță”.

”În schimb, noi nu vom participa la nicio deschidere cu forța a Strâmtorii (Ormuz), în contextul operațiunilor de război și bombardamentelor în curs” în Orientul Mijlociu, a subliniat șeful statului francez.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2592 +0.0036+0.07 %
1 USD4.5281 +0.0139+0.31 %
1 GBP6.0899 +0.0102+0.17 %
1 CHF5.7371 -0.0061-0.11 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite