Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) nu va da curs propunerii președintelui ales al SUA, Donald Trump, de a crește substanțial cheltuielile de apărare, dar probabil va agrea să depășească ținta actuală, potrivit unor oficiali și analiști, citați de Reuters.
Președintele ales al SUA a declarat marți că membrii Alianței Nord-Atlantice ar trebui să cheltuiască 5% din Produsul Intern Brut (PIB) pentru apărare, o creștere uriașă față de obiectivul actual de 2% și un nivel pe care nicio țară NATO, inclusiv Statele Unite, nu îl atinge în prezent.
Comentariile lui Trump într-o conferință de presă, care au generat, de asemenea, 'o avalanșă de titluri despre Groenlanda, Canada și Panama' au readus în actualitate accentul pus de acesta pe cheltuielile NATO în timpul primului său mandat și pe amenințările sale de a nu proteja aliații care nu ating această țintă, scrie Agerpres.
Oficiali din țările NATO au declarat că sunt de acord că cheltuielile pentru apărare trebuie să crească în continuare, dar nu aprobă pragul de 5%, despre care analiștii spun că ar fi imposibil de atins din punct de vedere politic și economic de aproape toți membrii blocului. Aceasta ar necesita sute de miliarde de dolari în fonduri suplimentare.
Cu toate acestea, este posibil ca o nouă țintă să fie convenită la summitul NATO de la Haga în iunie, pe fondul temerilor că Rusia ar putea ataca o țară membră a Alianței și îndemnurilor lui Donald Trump de a crește bugetele de apărare, au declarat oficiali.
La eventualele discuții cu Donald Trump, una din principalele probleme pe care președintele Vladimir Putin o va aborda vizează prezența NATO în apropierea granițelor Rusiei, relatează vineri publicația The Moscow Times, cu referire la un articol publicat de Financial Times cu o zi în urmă.
CITEȘTE ȘI VIDEO&FOTO ANUNȚ Renault 5 este mașina anului 2025Trump a declarat joi că echipa sa a început să pregătească o întâlnire cu Putin pentru a discuta despre opțiunile care ar permite încheierea războiului în Ucraina. Pentru Putin, principalul obiectiv la orice fel de negocieri este încheierea de noi acorduri de securitate în baza cărora Ucraina nu va adera niciodată la NATO, iar Alianța Nord-Atlantică își va reduce parțial prezența în apropierea granițelor Rusiei, a declarat pentru Financial Times un fost înalt oficial de la Kremlin și o altă persoană care a discutat această problemă cu președintele rus.
'El (Putin) vrea să schimbe regulile ordinii mondiale pentru a elimina amenințările la adresa Rusiei. Îl preocupă îndeosebi cum va arăta lumea după război...', a declarat fostul oficial rus, citat de The Moscova Times în versiunea sa în limba rusă. Unii experți consideră că Moscova va încerca să se folosească de atitudinea lui Trump față de NATO pentru a-și promova agenda.
Încă în decembrie 2021, înaintea invaziei în Ucraina, Kremlinul a prezentat un ultimatum țărilor occidentale și, în special, a cerut readucerea infrastructurii militare a NATO la granițele din 1997. În iunie 2024, Putin a numit două condiții principale pentru începerea negocierilor de pace cu Ucraina: retragerea trupelor ucrainene de pe teritoriul regiunilor ucrainene Donețk, Lugansk, Zaporojie și Herson, pe care Moscova le-a anexat în primele luni ale invaziei, fără a le controla integral, precum și ca Ucraina să renunțe să mai adere la NATO, amintește publicația citată.