Ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, prezent la întâlnirea operatorilor culturali cu noii membri ai Consiliului de Administrație al AFCN, a propus dublarea plafonului de finanțare, care este în prezent de 50.000 de lei, și a sugerat ca banii să fie alocați doar proiectelor independente.
”Acest fond a fost de la început gândit ca un instrument de finanțare al Ministerului Culturii către operatorii culturali din sectorul independent. În opinia mea, trebuie să rămână așa. Nu e normal ca instituții mari de cultură să aplice pentru finanțare de la AFCN (Administrația Fondului Cultural Național, n.r.). A fost ideea de a da o șansă operatorilor să dezvolte proiecte alternative”, a spus Alexandrescu, scrie News.ro
El a sugerat, între altele, noilor membrii ai CA să aloce acei bani proiectelor din sectorul cultural independent.
”Banii trebuie să fie alocați sectorului cultural independent”, a spus acesta, adăugând că, în urma unei analize, AFCN va dispune de o sumă mai mare anul acesta, față de 2015.
”Până acum, finanțările au fost cantonate la 50.000 de lei pentru un proiect și aș vrea să analizați posibilitatea de a urca acest plafon la 100.000 de lei. Finanțarea nu va fi de două ori mai mare, însă cu 100.000 de lei se pot face proiecte cu vizibilitate mai mare. Probabil, vor fi mai puține proiecte câștigătoare”, a explicat ministrul.
În plus, el a atras atenția operatorilor culturali să nu ”abuzeze” de această posibilitate și ca proiectele să poată fi și parțial finanțate. ”Dacă cineva cere 100.000 de lei pentru un proiect, acesta să poată primi 20.000 de lei”, a adăugat acesta.
”Vorbim despre bani publici, nu despre o pungă ce poate fi risipită”, a fost atenționarea lui Alexandrescu.
O a doua măsură gândită de ministrul Culturii și propusă membrilor consiliului a fost aceea ca avansul plătit proiectelor să fie mai mare. Cum acesta este de 80% din suma solicitată, ministrul a revenit asupra propunerii sale și amenționat că va încerca să crească procentajul în ceea ce privește finanțările acordate de minister.
CITEȘTE ȘI Lukoil s-a retras din Polonia și țările baltice din cauza “sentimentului anti-rusesc”. Urmează România?”La noi, la Ministerul Culturii, avansul e de 30%. O să încercăm noi să ridicăm la 50%, deși ministerul o să geamă”, a afirmat Alexandrescu.
Ministrul Culturii a adus în discuție și posibilitatea atragerii de fonduri. ”Orice fond public ar putea fi sporit cu fonduri private sau de la administrația publică locală. Această tehnică e foarte utilizată peste tot în Europa. Dacă statul atâta poate să facă, trebuie să ne reorientăm, să vedem de unde mai putem lua bani”, a adăugat ministrul.
În încheiere, Vlad Alexandrescu a menționat că AFCN ar trebui să intre în ”comisia de tăiat hârtii” (debirocratizarea în administrație, proiect propus de prim-ministrul Dacian Cioloș, n.r.).
”AFCN e mult mai puțin birocratic decât Ministerul Culturii, dar asta nu înseamnă că Fondul e scurtit de exercițiul de imaginație, pentru a vedea unde se poate simplifica”, a mai spus Alexandrescu, îndemnându-i pe operatori să acceseze pagina web maisimplu.gov.ro, pentru a-și spune părerile referitor la sistemul de funcționare al AFCN.
”Ne dorim ca banii să ajungă la cei care creează cultură. Nu putem imagina situația în care o fundație ia 80% din bani și creatorul 20%, pentru că ea trăiește prin prisma creatorului. Putem înțelege anumite lucruri, dar noi nu finanțăm fundațiile, ci proiecte ale căror purtători sunt oameni de cultură”, a mai afirmat ministrul.
Vlad Alexandrescu a participat, joi, la întâlnirea dintre operatorii culturali și noii membri ai Consiliului de Administrație al AFCN, care a avut loc în aula Bibliotecii Centrale Universitare ”Carol I”.
Noul consiliu de administrație al AFCN, numit în luna ianuarie de ministrul Culturii, este format din Liviu Jicman - reprezentant al Institutului Cultural Român, Csoti Emese - reprezentant al Departamentului pentru Relații Interetnice, Răzvan Popovici și Radu Vancu - reprezentanți ai Ministerului Culturii, Matei Martin, Ada Solomon, Vlad Morariu, Florin Cîntic, Corina Apostol, Miruna Runcan și Alin Ciupală.
Administrația Fondului Cultural Național (AFCN) este o instituție publică autonomă, înființată prin Hotărârea de Guvern nr. 802/14 iulie 2005 privind organizarea și funcționarea Administației Fondului Cultural Național cu scopul de a gestiona Fondul Cultural Național, de a finanța programele, proiectele și acțiunile culturale organizate în țară și în străinătate, precum și pentru a susține relațiile culturale internaționale ale României.
AFCN funcționează în subordinea Ministerului Culturii, conform Hotărârii de Guvern nr. 90/10 februarie 2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Culturii, modificată și actualizată.