Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunță că a chemat în țară, pentru consultări, ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al României în Austria, Emil Hurezeanu, ”un gest politic care subliniază poziția României de dezacord ferm cu conduita Austriei și indică decizia de diminuare a nivelului actual al relațiilor cu acest stat”.
Conform uzanțelor diplomatice, ambasadorul poate rămâne acum în țară o perioadă lungă, fără a mai reveni la Viena, în funcție de evoluția situației.
Premierul Nicolae Ciucă a confirmat la rândul său că, după votul din Consiliul JAI, ”nivelul relațiilor diplomatice cu Austria va scădea”.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
VEZI AICI ȘI REACȚIA AUSTRIEI
”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că, având în vedere poziția Austriei de a vota negativ Decizia privind aderarea României la spațiul Schengen în cadrul Consiliului Justiție și Afaceri Interne din 8 decembrie 2022, din dispoziția ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu, ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Austria, Emil Hurezeanu, a fost chemat în țară pentru consultări”, a transis, vineri, MAE, într-un comunicat de presă.
Potrivit ministerului, conducerea Ambasadei României la Viena va fi asigurată la nivel de însărcinat cu afaceri ad interim, scrie News.ro.
”Potrivit cutumelor diplomatice, decizia părții române este un gest politic care subliniază poziția României de dezacord ferm cu conduita Austriei și indică decizia de diminuare a nivelului actual al relațiilor cu acest stat”, a mai transmis MAE.
Austria s-a opus, joi, la aderarea României la spațiul Schengen, toate celelalte state prezente în Consiliul JAI fiind de acord că România trebuie să fie primită.
Ambasadorul român la Viena, Emil Hurezeanu i-a adresat anterior președintelui Austriei o scrisoare în care se referea la opoziția față de admiterea României în Schengen, exprimându-și consternarea și îngrijorarea față de ”încercările derutante de a crea, în spațiul public, impresia existenței unei legături de cauzalitate între aderarea României la Schengen și creșterea presiunii migrației ilegale în Republica Austria, dar și față de posibilele consecințe politice și sociale ale menținerii acestei schimbări de atitudine”.
”Aderarea țării mele la spațiul Schengen nu este doar un dosar tehnic, ci un răspuns la așteptarea întregii societăți românești, societate care s-a implicat profund în acest proces, și o confirmare a contribuției pe care noi de facto o aducem deja prin protejarea frontierei externe a Uniunii Europene și a spațiului Schengen, căruia nu îi aparținem de jure”, scria Hurezeanu, amintind că susținerea Republicii Austria a fost întotdeauna parte a edificiului relației bilaterale, ceea ce a făcut cu atât mai surprinzătoare vestea că această susținere va fi retrasă.
Ambasadorul exprima și temerea că realizările parteneriatului bilateral ”ar putea fi transformate într-o minge de joc a politicii curente austriece, nu în ultimul rând prin sacrificarea intereselor articulate pe căi diplomatice”.
”Având în vedere toate aceste considerente, permiteți-mi, domnule președinte federal, să vă adresez un strigăt de ajutor, care nu trebuie înțeles ca o reclamație sau critică, ci exprimarea profundei mele îngrijorări față de riscul unei rupturi a apreciatei tradiții austriece în diplomație și comunicare, care periclitează coexistența noastră constructivă de până acum”, mai afirma Emil Hurezeanu,