Luna noiembrie a devenit a șasea la rând în care s-au înregistrat recorduri de temperatură. Anul 2023 va fi cel mai cald înregistrat vreodată

Luna noiembrie a devenit a șasea la rând în care s-au înregistrat recorduri de temperatură. Anul 2023 va fi cel mai cald înregistrat vreodată
scris 6 dec 2023

După o lună noiembrie "extraordinară", 2023 va fi cel mai cald an din istorie, a declarat Serviciul European Copernicus, în mijlocul negocierilor privind clima din cadrul COP28, transmite Le Figaro.

Luna care a trecut a devenit a șasea la rând în care s-au doborât recorduri de temperatură, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
O dronă dezvoltată în secret de SUA, propusă și României: Nu am avut permisiunea să vorbim despre aceste aeronave decât până de curând CITEȘTE ȘI O dronă dezvoltată în secret de SUA, propusă și României: Nu am avut permisiunea să vorbim despre aceste aeronave decât până de curând

Cu o temperatură medie globală de 14,22°C, noiembrie 2023 este cu 0,32°C peste recordul precedent, stabilit în noiembrie 2020.

Luna a fost cu 1,75°C mai caldă decât media lunii noiembrie din perioada 1850-1900, care corespunde erei preindustriale.

Toamna boreală (septembrie-noiembrie în emisfera nordică) este astfel cea mai caldă din istorie, cu 15,30°C, adică "o marjă largă" de 0,88°C peste medie.

"2023 are acum șase luni și două anotimpuri care au depășit recordurile. Această lună noiembrie extraordinară, care include două zile cu temperaturi cu 2 grade peste nivelurile preindustriale, înseamnă că 2023 este cel mai călduros an înregistrat vreodată în istorie", a declarat Samantha Burgess, șefa adjunctă a Serviciului Copernicus pentru schimbări climatice (C3S), într-un comunicat de presă.

Din ianuarie, temperatura medie a fost cea mai caldă măsurată vreodată în primele unsprezece luni ale anului: cu 1,46°C peste media climatică din perioada 1850-1900 și cu 0,13°C peste primele unsprezece luni din 2016, cel mai cald an de până acum.

VIDEO Pasajul Europa Unită a fost deschis CITEȘTE ȘI VIDEO Pasajul Europa Unită a fost deschis

"Atâta timp cât concentrațiile de gaze cu efect de seră continuă să crească, nu ne putem aștepta la rezultate diferite de cele observate în acest an. Temperaturile vor continua să crească, la fel ca și efectele valurilor de căldură și ale secetei", a avertizat Carlo Buontempo, directorul C3S, citat în comunicat.

Mai multe ploi în Europa

Fenomenul meteorologic ciclic El Nino deasupra Pacificului va continua să alimenteze creșterea temperaturilor în 2023, dar nu a ajuns încă la apogeu. În noiembrie 2023, temperatura la suprafața oceanelor este, de asemenea, cea mai caldă pentru această perioadă a anului, cu 0,25°C mai mare decât la precedentul vârf, în noiembrie 2015.

Acest nou record de căldură se adaugă la cele deja depășite în fiecare lună începând cu aprilie.

Întinderea banchizei de gheață din Arctica, la nord, a înregistrat cel de-al 8-lea minim lunar pentru luna noiembrie, cu 4% sub medie. În Antarctica, a fost înregistrat al doilea nivel minim pentru o lună noiembrie, cu 9% sub medie, potrivit Copernicus.

Vânzările de eșarfe tradiționale palestiniene au explodat CITEȘTE ȘI Vânzările de eșarfe tradiționale palestiniene au explodat

Seceta a continuat luna trecută în mai multe regiuni din Statele Unite, Asia Centrală și de Est și a fost deosebit de pronunțată în America de Sud.

Europa, în schimb, a avut parte de mai multe ploi, în urma furtunii Ciaran, care a provocat precipitații abundente.

viewscnt
Afla mai multe despre
meteo
vreme
noiembrie