Labbox, o companie din Kosovo care produce kituri (blocuri) electronice prin care copiii pot învăța disciplinele STEM (științe, tehnologie, inginerie și matematică), targetează 200.000 de euro pe platforma de crowdfunding SeedBlink. Campania de finanțare a Labbox începe astăzi,16 septembrie.
Întreaga rundă de finanțare este de 450.000 de euro și este condusă de South Central Ventures, fond care investește 250.000 de euro. Aceasta este cea de-a doua finanțare a South Central Ventures în Labbox - fondul a mai investit 300.000 de euro în 2020.
Banii vor fi investiți pentru ca Labbox să se extindă pe piețele din România și Bulgaria, pentru a testa cererea din mai multe țări europene, pentru a ajunge la un venit recurent lunar de 20.000 de euro, pentru a finanța creșterea echipei și crearea și lansarea de produse noi. Compania a început să testeze piața din România și pe cea din Bulgaria pentru a genera interes și are în plan să se lanseze oficial la începutul 2022. Compania are deja 5.000 de lead-uri din zona balcanică (800 din România), potențialii clienți urmând să își primească produsele odată cu această rundă de finanțare.
Labbox, o companie care îmbină producția de jucării cu educația și electronica, a fost lansată în 2017 de către Arta Shehu Zaimi (director executiv) și Fiona Shehu (director operațional) - două surori pasionate de tehnologie din Kosovo - împreună cu Glenn Noble, director tehnic cu experiență de 30 de ani în design hardware și producție. Cele două surori au fondat în 2015 jCoders Academy, cea mai mare școală privată de programare din Kosovo, care a ajuns la 45 de angajați și care s-a extins și în Albania.
Compania produce blocuri electronice prin care copiii între 8 și 15 ani pot învața acasă programare, matematică, inginerie, electronică și mecanică în baza unui abonament lunar. Prețurile abonamentului variază în funcție de durata acestuia: o lună costă 34 de euro, 3 luni de abonament costă 27 de euro/pe lună, 6 luni de abonament costă 26 de euro lunar, iar 12 luni de abonament costă 24 de euro/pe lună.
Fiecare kit este creat pe baza unei programe STEM certificate Cognia, una dintre cele mai importante instituții de acreditare pentru programe educaționale la nivel mondial. Utilizatorii folosesc de trei ori mai mult kiturile Labbox comparativ cu alte produse similare, iar 70% dintre aceștia reușesc să atingă obiectivele de învățare din curriculum, conform testelor companiei.
CITEȘTE ȘI Distribuitorii care nu citesc contoarele la termen vor fi obligați să plătească compensații de 100 de lei fiecărui client“Am creat Labbox pentru a oferi copiilor șansa să învețe electronică și inginerie experimentând, pentru a le da încredere să gândească precum inginerii. De asemenea, ne-am dorit să-i transformăm din consumatori în creatori de tehnologie. De altfel, una dintre cele mai mari probleme ale părinților este timpul pe care copiii îl petrec pe tablete și telefoane. Adesea, acesta este un timp folosit doar pentru joacă și social media. Prin aceste kituri copiii pot folosi tehnologia pentru educație și pentru a avea acces la o comunitate de ingineri în devenire, două lucruri esențiale având în vedere că majoritatea joburilor viitorului vor implica cunoștinte STEM”, afirmă Arta Shehu Zaimi, director executiv și co-fondator al Labbox.
Creștere de trei ori a numărului de clienți în următoarele luni și extindere europeană începând cu 2022
Labbox are 300 de clienți și vrea să ajungă la 1.000 de utilizatori până la finalul anului.
Planurile Labbox în următorii trei ani sunt să se extindă în Europa (Marea Britanie, Franța, Germania, Spania, Elveția, Italia și Olanda), să aibă 30.000 de clienți la nivel european și să dezvolte patru linii de producție (12 produse) pentru fiecare specific de vârstă.
Chiar dacă Labbox se concentrează pe segmentul consumer, kiturile electronice sunt folosite și de aproximativ 30 de școli și centre educaționale. Compania va începe în 2022 un program pilot în școli din SUA, statul Alabama.
CITEȘTE ȘI Datoria mondială se apropie rapid de nivelul record de 300.000 de miliarde de dolariLabbox a fost anul acesta parte a acceleratorului Techstars din Berlin.
„Tehnologia destinată educației a revoluționat domeniul STEM și face astfel încât acest segment să depășească toate barierele tradiționale. Labbox, care a fost susținut anterior de Techstars, schimbă modul în care copiii învață datorită unei abordări cognitive care dezvoltă într-un mod simplu o conștientizare importantă a tehnologiei. Am fost impresionați de hotărârea și angajamentul Artei și a echipei sale în schimbarea acestui domeniu în care se confruntă zilnic cu provocări de pedagogie și de business”, a declarat Laurențiu Ghenciu, Chief Business Officer în cadrul SeedBlink.
Piață globală de tehnologie pentru educație (EdTech) a fost de aproximativ 76,64 miliarde de dolari în 2019 și este estimat să crească la 318,8 miliarde de dolari în 2027, conform companiei de cercetare MarketStudy Report.