Iahtul oligarhului rus Dimitri Pumpianski, vizat de sancțiunile occidentale, vândut cu 37,5 milioane de dolari de Gibraltar

Iahtul oligarhului rus Dimitri Pumpianski, vizat de sancțiunile occidentale, vândut cu 37,5 milioane de dolari de Gibraltar
Profit.ro
Profit.ro
scris 28 sep 2022

Iahtul oligarhului rus Dimitri Pumpianski, vizat de sancțiunile occidentale, a fost vândut cu 37,5 milioane de dolari de Gibraltar, unde fusese confiscat în martie, a anunțat autoritatea judiciară maritimă a acestei enclave britanice, relatează Le Figaro.

Această autoritate, numită Amiralty Marshal, a declarat într-un comunicat că nu va dezvălui numele cumpărătorului, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Consiliul Concurenței a declanșat o anchetă pe piața de retail farmaceutic CITEȘTE ȘI Consiliul Concurenței a declanșat o anchetă pe piața de retail farmaceutic

Veniturile din licitație vor permite autorităților din Gibraltar să despăgubească creditorii oligarhului. Un total de 63 de oferte de cumpărare au fost primite în timpul licitației iahtului.

Axioma, lung de 72,5 metri, a fost confiscat de la miliardarul Dmitri Pumpianski în martie, în urma sancțiunilor din partea Regatului Unit, UE și SUA.

Vânzarea iahtului Axioma a atras controverse, deoarece este vândut nu în beneficiul poporului ucrainean, ci pentru o bancă de investiții din SUA, JP Morgan.

Această bancă acordase în decembrie un împrumut de 20,5 milioane de euro unei companii înregistrate în Insulele Virgine Britanice, al cărei acționar era o companie cipriotă, deținută de Dimitri Pumpianski.

JP Morgan a considerat că plasarea oligarhului pe lista personalităților ruse vizate de sancțiunile britanice constituie o încălcare a acestui acord de împrumut. Sancțiunile duc în special la înghețarea activelor oamenilor de afaceri în cauză, punând în pericol rambursarea datoriilor. Prin urmare, banca făcuse un apel la autoritățile din Gibraltar pentru a sechestra iahtul, care a fost înregistrat ca una dintre garanțiile pentru împrumut.

Dimitri Pumpianski este, de asemenea, vizat de sancțiunile UE impuse de la invazia rusă a Ucrainei. Mai multe țări, precum Spania, Italia și Franța, au confiscat iahturi aparținând celor mai bogați ruși în temeiul sancțiunilor europene care le vor îngheța toate bunurile în UE.
 

viewscnt
Afla mai multe despre
dimitri pumpianski
iaht