FOTO Alte 15 containere încărcate cu deșeuri din Germania, descoperite în Portul Constanța

scris 10 mai 2021

Alte 15 containere încărcate cu deșeuri au fost descoperite în Portul Constanța, acestea provenind din Germania și fiind destinate unei firme din Prahova. Comisarii Gărzii de Mediu nu au permis importul acestora pe teritoriul României.

Potrivit unui comunicat al Gărzii de Coastă, în continuarea cercetărilor în cazul din 7 mai, polițiștii de frontieră în cooperare cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Constanța ai Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud și un reprezentant al Agenției FRONTEX, au identificat, luni, alte 15 containere sosite din Germania, pentru aceeași firmă din județul Prahova care efectuează activități de import în România, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Societatea și-ar dori o nouă abordare din partea autorităților în lupta împotriva fumatului CITEȘTE ȘI Societatea și-ar dori o nouă abordare din partea autorităților în lupta împotriva fumatului

"În urma verificărilor s-a stabilit faptul că nu corespund datele declarate și cuprinse în documentele prezentate autorității vamale, mărfurile constând în deșeuri, amestec de metal și hârtie, textile, cauciuc, lemn, baterii și bucăți de azbest, în cantitate de aproximativ 300 de tone, ce nu pot fi puse în libera circulație pe teritoriul României”, se arată în comunicat.

FOTO Alte 15 containere încărcate cu deșeuri din Germania, descoperite în Portul Constanța


Sursa citată menționează că în acest caz a fost luată măsura nepermiterii importului pe teritoriul României de către comisarii Gărzii de Mediu Constanța. Fulfilment by eMAG, instrumentul de un milion de euro care ajută antreprenorii să se concentreze pe creșterea afacerii CITEȘTE ȘI Fulfilment by eMAG, instrumentul de un milion de euro care ajută antreprenorii să se concentreze pe creșterea afacerii

De asemenea, în cauză, polițiștii de frontieră continuă cercetările, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanta învestit în cauză, pentru folosirea de acte nereale și nerespectarea regimului deșeurilor, iar bunurile vor fi returnate la expeditor.

Săptămâna trecută, autoritățile au descoperit zece containere care veniseră din Germania pentru aceeași firmă din Prahova.

FOTO Alte 15 containere încărcate cu deșeuri din Germania, descoperite în Portul Constanța
viewscnt
Afla mai multe despre
germania
deseuri