Fiscul francez va folosi Inteligența Artificială pentru căutarea de piscine nedeclarate

Fiscul francez va folosi Inteligența Artificială pentru căutarea de piscine nedeclarate
scris 13 oct 2021

Autoritățile fiscale franceze ar putea începe în curând să utilizeze fotografii aeriene în procedurile de căutare a piscinelor și extinderilor pe care proprietarii caselor le-au ascuns de fisc, transmite DPA.

Evaluarea imaginilor din satelit urmează să fie utilizată de birourile de cadastru imobiliar pentru o posibilă ajustare a valorii proprietăților imobiliare vizate, potrivit planurilor fiscului, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
JD Agro Cocora continuǎ seria de proiecte de expansiune ambițioase CITEȘTE ȘI JD Agro Cocora continuǎ seria de proiecte de expansiune ambițioase

În acest fel, inspecțiile la fața locului efectuate de inspectorii fiscali vor fi reduse la un nivel minim. Grație utilizării Inteligenței Artificiale la analizarea imaginilor prin satelit precum și la trimiterea automată de scrisori către proprietarii imobilelor, necesarul de forță de muncă umană va fi diminuat.

Postul francez de televiziune BFMTV a informat miercuri că evaluarea fotografiilor aeriene va fi testată inițial în nouă departamente.

În primul test efectuat numai în departamentul Alpes-Maritimes, în doar câteva săptămâni au fost identificate aproximativ 3.000 de piscine care au fost ascunse de autoritățile fiscale.

De asemenea, odată cu modificarea legislației anul trecut, autoritățile fiscale franceze au permisiunea de a analiza toate informațiile pe care publicul larg le postează pe social media în căutarea evazioniștilor fiscali.

În paralel, se modifică și anunțurile privind locurile de muncă vacante postate de autoritatea fiscală centrală. Pentru noul proiect, vor fi recrutați experți în analiza datelor care sunt specializați în "filtrarea informațiilor utile de pe urma analizei imaginilor". 

viewscnt
Afla mai multe despre
franta
fisc
piscina