Guvernul olandez a lansat o campanie pentru a îndemna femeile cu vârste între 30 și 60 de ani să lucreze mai multe ore pe săptămână, deoarece Olanda are cel mai mare număr de lucrători cu fracțiune de normă din Europa - o medie de 26 de ore pe săptămână - și multe sectoare în care predomină angajații femei se confruntă cu lipsa de personal.
Este o campanie ciudată într-o lume în care datele vorbesc despre numărul mare de ore neremunerate pe care femeile le lucrează, în profesia lor sau la domiciliu, însă, în Regatul Țărilor de Jos, a cincea economie ca mărime din Uniunea Europeană (UE), o treime dintre femeile adulte nu sunt autosuficiente din punct de vedere economic și câștigă în medie cu 36% mai puțin decât bărbații, scrie EFE.

Pe de altă parte, sectoare precum sănătatea și educația se confruntă cu o lipsă mare de personal, pe o piață în care numărul locurilor de muncă neocupate este mai mare decât cel al populației șomere în căutarea unui loc de muncă. În același timp, numărul de locuri în creșe nu este suficient, iar îngrijirea copiilor continuă să cadă în mare parte în seama femeilor, care aleg să renunțe la carieră sau să lucreze cu jumătate de normă, ceea ce înseamnă că ele câștigă și cotizează la sistemul de pensii mai puțin decât bărbații, scrie Agerpres.
În acest context, deputata liberală Judith Tielen a cerut guvernului această campanie pentru a îndemna femeile să se gândească la cariera lor și la independența financiară, cu videoclipuri care includ sfaturi despre cum să abordeze problema cu compania și mărturii despre femeile care se dedică fericite carierei, scrie EFE.
"Cel mai important este ca femeile să devină conștiente de diferențele lor de venit față de bărbații, în cariera lor profesională și în calculul pensiilor. Nici nu m-aș limita la cele cu vârste cuprinse între 30 și 60 de ani, deoarece pentru multe femei acest lucru începe imediat după absolvire", a declarat Tielen presei.
Bărbații pensionari din Olanda primesc o pensie medie de 34.000 de euro pe an, iar femeile de aproape 20.000 de euro, cu peste 40% mai puțin, ceea ce face ca această diferență de gen să fie cea mai mare din UE, potrivit grupului de experți în pensii Netspar.

În plus, independența financiară a femeilor depinde de faptul dacă au copii, potrivit agenției olandeze de statistică (CBS). Înainte de a deveni mame, există o diferență mică între bărbații și femeile cu vârste sub 45 de ani, dar "45% dintre femei lucrează mai puțin sau încetează să lucreze dacă au un copil, comparativ cu mai puțin de 7% dintre bărbați".
Din cele peste 1,6 milioane de femei dependente economic în 2021, doar 32% aveau un loc de muncă plătit, cu alte cuvinte, câștigau sub minimum social pentru că lucrau mai puține ore sau aveau un salariu mic. Din cei 912.000 de bărbați dependenți economic, 27% aveau un loc de muncă plătit, dar nu câștigau suficient. Circa 64% primeau ajutor social, comparativ cu 47% dintre femeile care au solicitat acest tip de asistență.
Două din trei mame care lucrează cu jumătate de normă doresc să lucreze mai multe ore, dar realitatea este că nici măcar unul din zece cupluri nu împarte munca și îngrijirea la domiciliu în mod egal, astfel că în marea lor majoritate femeile lucrează mai puțin la locul de muncă, avertizează campania.
Cei mai critici consideră că această campanie nu face decât să pună presiune tot pe femei. "Se acordă puțină atenție lucrurilor precum îngrijirea copiilor, concediul de paternitate, rolul angajatorilor și cultura din jurul muncii și activităților casnice", a declarat Mara Yerkes, profesoară de politică socială la Universitatea din Utrecht, la televiziunea publică NOS.
Normele sociale continuă să facă legea: patru din cinci olandezi consideră că mamele cu copii de până la 4 ani nu ar trebui să lucreze mai mult de 28 de ore pe săptămână pentru că femeile "pot avea grijă mai bine" de copii decât bărbații, potrivit CBS. Concediul de paternitate în Olanda este de o săptămână plătită cu salariul integral și alte cinci săptămâni cu un procent de 70% din salariu.
Ministrul muncii, Karien van Gennip, consideră că scopul acestei campanii este de a începe o dezbatere cu angajatorii și în fiecare cămin. "Cum putem împărți mai bine aceste sarcini între viața privată și locul de muncă pentru a ne asigura că persoanele care doresc să lucreze mai multe ore pot face acest lucru? În cele din urmă, este vorba despre a organiza toată această îngrijire informală și creștere a copiilor", a explicat ea.
Van Gennip le îndeamnă pe femei să se gândească la poziția lor financiară și subliniază că "a lucra cu fracțiune de normă este bine, dacă asta vreți să faceți". Însă ministrul muncii le-a cerut totodată femeilor "să țină cont de modul în care aceasta vă afectează pensia sau independența financiară în caz de divorț, de deces, nu știți ce se va întâmpla în viitor".