Conducătorii Centrului John F. Kennedy pentru Arta Spectacolului din Washington estimează că celebra instituție, controlată de apropiați ai președintelui american Donald Trump, este în pragul falimentului și ar putea fi nevoită să își închidă clădirea principală chiar de marți, potrivit unui articol din Washington Post.
Conform unor documente obținute de jurnalul american, consiliul de administrație al Kennedy Center urmează să voteze marți o eventuală închidere a clădirii principale a acestui centru dedicat artelor spectacolului, din cauza dificultăților financiare și a unor lucrări de renovare necesare, scrie Agerpres.
Responsabilii centrului avertizează că „ar putea să nu mai fie în măsură să plătească salariile sau să onoreze contractele de întreținere curentă”, relatează Washington Post.
Consiliul de administrație votase deja în martie închiderea centrului pentru doi ani în vederea lucrărilor de reparații.
Donald Trump, care la începutul celui de-al doilea mandat al său și-a plasat apropiații la conducerea consiliului de administrație al instituției, și-a adăugat în decembrie numele de cel al îndepărtatului său predecesor democrat pentru a o redenumi „Trump Kennedy Center”. Însă modificarea a fost blocată de justiție.
Consiliul de administrație susține, într-un dosar consultat de Washington Post, că sprijinirea publică a președintelui Trump în cadrul centrului ar putea permite obținerea de finanțări și asigurarea viabilității pe termen lung a instituție.
„Administratorii vor trebui să aleagă dintre zece texte care ar putea fi aplicate pe fațada clădirii, sub numele său”, pentru a-i mulțumi președintelui american pentru această renovare, relatează jurnalul.
Numeroși artiști și-au anulat concertele în această sală după preluarea controlului de către Donald Trump. Potrivit presei americane, vânzările de bilete ale Kennedy Center au scăzut la cel mai mic nivel de la pandemia de Covid-19.
Potrivit Washington Post, centrul urmează să încaseze aproximativ 124 de milioane de dolari din cele 220 de milioane de dolari din veniturile prevăzute în bugetul său, „ceea ce lasă un deficit de aproximativ 23 de milioane de dolari, chiar și după reduceri semnificative de cheltuieli” în cursul ultimului exercițiu financiar.
Clădirea în sine a fost avariată în timpul unei furtuni violente la începutul lunii, perioadă în care „o parte din tencuiala tavanului (…) s-a desprins”, a raportat jurnalul.
Contactat de AFP, centrul a refuzat să facă declarații, invitând la consultarea declarațiilor purtătoarei de cuvânt Roma Daravi din 4 septembrie, care denunțase „decenii de neglijență și de amânare a lucrărilor de către conducerea anterioară”.
„Adăugarea numelui președintelui Donald Trump pe clădire a atras noi donatori”, a dat asigurări centrul într-o notă care detaliază deciziile sale financiare.
În luna martie a fost anunțat că Aeroportul Internațional de la Palm Beach, situat la aproximativ trei kilometri de reședința privată a președintelui american Donald Trump, Mar-a-Lago,va purta numele miliardarului republican, după ce guvernatorul republican al Floridei, Ron DeSantis, și-a dat acordul.
”Schimbarea numelui unui aeroport ține de competența locală, iar FAA nu aprobă schimările numelor aeroporturilor”, a anunțat într-un comunicat FAA.
FAA anunță însă că urmează să întreprindă anumite formalități în vederea validării acestei schimbări, scrie News.ro.
Donald Trump și-a pus amprenta și numele, de la întoarcerea sa la putere, în ianuarie 2025, pe locuri emblematice în Statele Unite.
El și-a adăugat numele prestigioasei săli de specatcole Kennedy Center, căreia i-a schimbat programul cultural - anulând evenimentele LGBT+.
Semnătura sa urmează să apară pe bancnote - o premieră în cazul unui președinte în funcție -, iar lucrările sale în vederea construirii unei săli de bal la Casa Albă sunt larg criticate.
Donald Trump a inaugurat în ianuarie un bulevard care-i poartă numele, în Florida, care leagă Aeroportul Internațional din Palm Beach și Mar-a-Lago, reședința și clubul său de golf private.
Astfel, o porțiune a acestei artere, Southern Boulevard, poartă titlul onorific ”President Donald J. Trump Boulevard”.
Inițiativa face parte dintr-o serie de hotărâri recente care vizează să pună numele lui Donald Trump pe locuri, programe sau insittuții după întoarcerea sa la Casa Albă. Este vorba despre o practică neobișnuită în Statele Unite, unde omagii de acest fel le sunt aduse unor foști președinți după ce-și încheie mandatul sau postum.















