Regina Elizabeth a II-a i-a atacat, într-o conversație privată, în marja unui discurs în Parlamentul Țării Galilor - crezând că microfonul său era închis -, pe liderii mondiali ”care vorbesc” despre modificări climatice, ”dar care nu fac nimic”, relatează AFP.
”Extraordinar, nu- așa? Am auzit vorbindu-se depre COP. Încă nu știu cine vine. N-am nicio idee”, i-a spus ea președintei Parlamentului galez Elin John, ieșind astfel din rezerva sa obișnuită, scrie News.ro.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
”Știm doar persoane care nu vin. Este într-adevăr iritant”, continuă ea.
Între liderii care nu și-au confrmat încă prezența la summitul ONU de luptă împotriva încălzirii globale, care se desfășoară timp de două săptămâni la Glasgow, în Scoția, începând de la 31 octombrie, se află președintele chinez Xi Jinping, liderul rus Vladimir Putin și premierul indian Narendra Modi.
PRINȚUL WILLIAM ATACĂ ”CELE MAI MARI CREIERE” ALE VREMII
Prințul Charles, fiul reginei, un vechi activist ecologist, i-a îndemnat pe liderii lumii ”să acționeze pe teren”.
Prințul William, nepotul reginei, al doilea în succesiunea la tronul britanic, a intervenit, la rândul său, și a cerut mai mult decât ”vorbe frumoase”.
Ducele de Cambridge a atacat joi cursa tursmului spațial, apreciind că ”cele mai mari creiere și spirite ale acestei lumi (ar trebui) să încerce înainte de orice să repare această planetă”, la o zi după călătoria de câteva minute în spațiu a actorului din serialul Star Strek William Shatner la bordul unei navete Blue Origin.
CITEȘTE ȘI Cum previi picarea site-ului în cazul creșterilor masive de traficPreședinta Parlamentului galez a discutat cu regina Elozabeth a II-a despre acest atac frontal al prnțului William, criticat de către unii.
”Da, am citit (lucruri) despre asta”, i-a răspuns regina zâmbnd.
Elizabeth a II-a, Charles și William urmează să asiste la evenimente COP26.
Partcipanții urmează să încerce să convingă principalele economii în curs de dezvoltare să facă mai mult pentru a-și reduce emisiile de carbon și să determine țărle bogate să deblocheze miliarde de dolari suplimentare în vederea ajutării țărlor celor mai sărace să se adapteze modificărilor climatice.