Toate platformele industriale vor intra într-un proces de control național, astfel încât să nu mai existe vreun risc de poluare sau de pierderi de vieți omenești, a anunțat Tanczos Barna, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor.
Anunțul a venit după ce, săptămâna trecută, au fost o explozie și un incendiu puternic la rafinăria Petromidia, iar acum a fost o explozie la Azomureș.
"Azi dimineață, la prima oră, am vorbit cu domnul ministru Bode pentru a face un control național pe toate platformele industriale unde există asemenea risc și unde, împreună cu ISU, Garda de Mediu și ISCIR, să verificăm toate instalațiile care reprezintă sau pot reprezenta un risc major din punct de vedere al exploziei și din punct de vedere al poluării mediului", a declarat ministrul, la Parlament, înaintea ședinței coaliției de guvernare.
CITEȘTE ȘI Gebruder Weiss face încă un pas spre digitalizare și lansează și în România portalul myGW dedicat cliențilorPotrivit acestuia, în momentul de față se face o analiză privind numărul de platforme unde trebuie efectuat acest control, scrie Agerpres.
"Sunt foarte multe platforme industriale, dar, din evenimentele din săptămâna aceasta, reiese clar că ele trebuie verificate foarte atent, minuțios, astfel încât să reducem la minim riscul de producere a acestor evenimente. Sunt de fapt trei platforme independente, trei cauze independente, cel mai important pentru noi este să reducem riscul de poluare, să vedem dacă sunt respectate normele tehnice și normele privind securitatea personalului de pe platformă și securitatea cetățenilor care sunt în zona acelor platforme, prin reducerea riscului de poluare, și cu siguranță să vedem, împreună cu ISU și ISCIR, dacă normele privind autorizarea acestor platforme au fost respectate, dacă s-au făcut reviziile cum trebuie și dacă lucrurile sunt de calitate", a spus Tanczos Barna.
În opinia acestuia, este nevoie de un control suplimentar.
"Aceste platforme au avut autorizații în regulă, au avut, cel puțin la prima vedere, au avut reviziile făcute și în ciuda acestui lucru s-a produs acest eveniment. Tocmai de aceea cred că este nevoie de o verificare în plus", a argumentat ministrul Mediului.