Cu 8 săptămâni înainte de retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană, programată la 31 octombrie 2019, Comisia Europeană și-a reiterat apelul adresat tuturor părților interesate din UE27 de a se pregăti pentru scenariul unui Brexit fără acord.
“Având în vedere climatul de incertitudine care persistă în Regatul Unit cu privire la ratificarea Acordului de retragere – astfel cum a fost convenit cu guvernul Regatului Unit în noiembrie 2018 – și situația politică generală din această țară, scenariul unui Brexit fără acord la 1 noiembrie 2019 rămâne, deși nedorit, plauzibil”, notează Executivul de la Bruxelles într-un comunicat.
Premierul britanic, Boris Johnson, care a susținut în mai multe rânduri că va retrage Marea Britanie din UE la 31 octombrie “cu sau fără un acord”, a pierdut, marți, un vot crucial în Parlament, o primă etapă în încercarea deputaților de a împiedica un Brexit fără acord.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
În urma înfrângerii, Johnson a propus organizarea de alegeri anticipate pe 15 octombrie, cu două săptămâni înainte de Brexit.
Comisia a publicat, miercuri, cea de a șasea comunicare a sa privind pregătirea pentru Brexit, precum și o listă de verificare detaliată menită să ajute întreprinderile care au schimburi comerciale cu Regatul Unit să facă ultimele pregătiri pentru această eventualitate.
Pentru a se reduce la minimum efectele perturbatoare asupra comerțului, toate părțile implicate în lanțurile de aprovizionare cu Regatul Unit – indiferent unde își au sediul – ar trebui să fie conștiente de responsabilitățile care le revin și de formalitățile care sunt necesare în comerțul transfrontalier, arată Comisia.
Pe lângă comunicare, Comisia a propus Parlamentului European și Consiliului să opereze o serie de ajustări tehnice specifice cu privire la perioada în care se aplică măsurile de contingență ale UE în cazul scenariului fără acord în domeniul transporturilor. Comisia a propus, de asemenea, ca măsurile de contingență prevăzute pentru 2019 în sectorul pescuitului să se aplice și în 2020, precum și participarea potențială a Regatului Unit la bugetul UE pentru 2020. Aceste măsuri sunt necesare având în vedere decizia de prelungire până la 31 octombrie 2019 a perioadei prevăzute la articolul 50.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Finanțele pregătesc o schemă de ajutor de stat pentru facilitățile din construcții. Companiile care au beneficiat de facilități vor da banii înapoiNu în ultimul rând, Comisia a propus ca Fondul european de solidaritate și Fondul european de ajustare la globalizare să fie disponibile pentru a sprijini întreprinderile, lucrătorii și statele membre care sunt cele mai afectate în cazul scenariului fără acord. Acum, Parlamentul European și Consiliul trebuie să convină asupra acestor propuneri.
Comisia reamintește faptul că este responsabilitatea tuturor părților interesate să se pregătească pentru toate scenariile. Având în vedere faptul că scenariul unui Brexit fără acord rămâne plauzibil, Comisia încurajează cu tărie toate părțile interesate să profite de această perioadă suplimentară pe care o au la dispoziție ca urmare a prelungirii perioadei prevăzute la articolul 50 pentru a se asigura că au luat toate măsurile necesare pentru a se pregăti pentru retragerea Regatului Unit din UE.
Ajustarea tehnică a anumitor măsuri de contingență pentru a ține seama de retragerea Regatului Unit la 31 octombrie 2019
La 11 aprilie 2019, Consiliul European (articolul 50) a prelungit până la 31 octombrie 2019 perioada prevăzută la articolul 50. Consiliul a făcut acest lucru la solicitarea Regatului Unit și de comun acord cu această țară.
În lumina acestei prelungiri, Comisia a analizat toate măsurile de pregătire și de contingență prevăzute de UE pentru a se asigura că acestea sunt în continuare adecvate scopului urmărit. Comisia a concluzionat că măsurile respective își ating în continuare obiectivele și, prin urmare, nu a considerat necesar ca acestea să fie modificate în esență.
Comisia a propus totuși astăzi o serie de ajustări tehnice ale anumitor măsuri de contingență pentru a ține seama de noua dată a retragerii stabilită în temeiul articolului 50.
Ajustările respective privesc trei domenii principale:
1. Transporturile
- Un regulament care asigură conectivitatea de bază a transportului rutier de mărfuri și de persoane [Regulamentul (UE) 2019/501]: Comisia a propus astăzi prelungirea aplicării acestui regulament până la 31 iulie 2020, în concordanță cu logica și durata regulamentului inițial.
- Conectivitatea aeriană de bază [Regulamentul (UE) 2019/502]: Comisia a propus astăzi prelungirea aplicării acestui regulament până la 24 octombrie 2020, în concordanță cu logica și durata regulamentului inițial.
2. Activitățile de pescuit
- Regulamentul privind autorizațiile de pescuit: Comisia a propus astăzi ca durata de aplicare a abordării prevăzute de regulamentul de contingență adoptat [Regulamentul (UE) 2019/498] să fie prelungită prin aplicarea unei măsuri similare în 2020, creând astfel un cadru care le-ar permite pescarilor din UE și din Regatul Unit să își mențină și în 2020 accesul la apele celeilalte părți.
3. Bugetul UE
- Comisia a propus astăzi ca durata de aplicare a abordării prevăzute de Regulamentul de contingență privind bugetul UE pentru anul 2019 [Regulamentul (UE, Euratom) 2019/1197 al Consiliului] să fie prelungită prin aplicarea unei măsuri similare în 2020. Aceasta înseamnă că Regatul Unit și beneficiarii din Regatul Unit ar fi în continuare eligibili să participe la programele finanțate din bugetul UE și să primească finanțare până la sfârșitul anului 2020 cu condiția ca Regatul Unit să accepte și să îndeplinească condițiile prevăzute deja în Regulamentul de contingență pentru 2019, să își onoreze contribuțiile bugetare pentru 2020 și să permită efectuarea auditurilor și controalelor necesare.
Acordarea de sprijin financiar din partea UE persoanelor și întreprinderilor cele mai afectate de scenariul unui Brexit fără acord
În cea de a patra comunicare a sa din 10 aprilie 2019 privind pregătirea pentru Brexit, Comisia a anunțat că UE poate pune la dispoziție asistență tehnică și financiară în anumite domenii pentru a sprijini persoanele și întreprinderile care sunt cele mai afectate de scenariul fără acord.
Pe lângă programele și instrumentele existente, Comisia a propus astăzi:
- extinderea domeniului de aplicare al Fondului de solidaritate al Uniunii Europene pentru a acoperi povara financiară considerabilă pe care ar putea fi nevoite să o suporte statele membre în eventualitatea scenariului fără acord, sub rezerva anumitor condiții;
- asigurarea disponibilității Fondului european de ajustare la globalizare pentru sprijinirea lucrătorilor și a persoanelor care desfășoară activități independente ce și-ar pierde slujba ca urmare a scenariului fără acord, sub rezerva anumitor condiții.
În sectorul agricol, vor fi disponibile toate instrumentele existente de sprijinire a pieței și de acordare a unui sprijin financiar direct fermierilor astfel încât să se atenueze un impact negativ prea puternic asupra piețelor agroalimentare. Pentru a se putea acorda un sprijin mai prompt, de exemplu întreprinderilor mai mici cu o expunere mare față de Regatul Unit, normele UE privind ajutoarele de stat oferă soluții flexibile de sprijin la nivel național.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Marius Gaga, fost șef al corpului de control ANAF, își extinde afacerile cu un proiect de peste 100 milioane euro în 2.000 de apartamenteIrlanda
În contextul situației unice de pe insula Irlanda și al obiectivului dublu de a proteja integritatea pieței interne și de a evita, totodată, o frontieră strict controlată, Comisia și Irlanda continuă să depună eforturi comune în vederea identificării modalităților convenabile pentru adoptarea de soluții de contingență în perioada imediat următoare retragerii fără acord și pentru găsirea unei soluții mai stabile după aceea. Soluția de protecție prevăzută de Acordul de retragere este singura soluție identificată care asigură menținerea garanțiilor din Acordul din Vinerea Mare, respectarea obligațiilor de drept internațional și apărarea integrității pieței interne.
Pregătirea pentru scenariul unui Brexit fără acord
În cazul scenariului unui Brexit fără acord, Regatul Unit va deveni țară terță și nu i se va aplica nicio măsură tranzitorie. De la data respectivă, întreaga legislație primară și secundară a UE va înceta să i se aplice Regatului Unit. Nu va mai exista o perioadă de tranziție, astfel cum se prevedea în Acordul de retragere.
“Evident, o astfel de situație va avea efecte perturbatoare grave asupra cetățenilor și a întreprinderilor și ar avea un important impact economic negativ, care ar fi proporțional mult mai mare în Regatul Unit decât în statele membre ale UE27”, potrivit Comisiei, care amintește că se pregătește din decembrie 2017 pentru scenariul unui Brexit fără acord.
Până în prezent, Comisia a prezentat 19 propuneri legislative, care au fost între timp adoptate în totalitate de către Parlamentul European și Consiliu. Comisia a adoptat, de asemenea, 63 de acte fără caracter legislativ și a publicat 100 de avize de pregătire.
Comisia nu are în vedere nicio altă măsură înainte de noua dată a retragerii.