China îl reabilitează pe miliardarul Jack Ma, fondatorul căzut în dizgrație al gigantului Alibaba, pe fondul tensiunilor cu SUA

Perspective   
China îl reabilitează pe miliardarul Jack Ma, fondatorul căzut în dizgrație al gigantului Alibaba, pe fondul tensiunilor cu SUA

Președintele chinez Xi Jinping intenționează să prezideze săptămâna viitoare un simpozion pentru a încuraja sectorul privat, iar 3 surse familiare cu planurile au declarat pentru Reuters că pe lista invitaților un nume iese în evidență: miliardarul Jack Ma, cu doar câțiva ani în urmă vedeta sectorului tehnologic din China.

Potrivit surselor care au dezvăluit planurile sub condiția anonimității, participarea lui Jack Ma, în vârstă de 60 de ani, la simpozion are obiectivul de a spori încrederea mediului de afaceri chinez în perspectivele economice ale țării în contextul noilor taxe vamale impuse de președintele american Donald Trump după revenirea sa la Casa Albă, scrie Hotnews.ro

Urmărește-ne și pe Google News
ULTIMA ORĂ ArcelorMittal Hunedoara întrerupe temporar activitatea, cu plata salariilor doar în limita a 75%, din cauza prețurilor foarte mari la energia electrică CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ ArcelorMittal Hunedoara întrerupe temporar activitatea, cu plata salariilor doar în limita a 75%, din cauza prețurilor foarte mari la energia electrică

Antreprenorul privit la un moment dat drept un simbol al ascensiunii sectorului tech din China a avut doar câteva apariții în public discrete după ce listarea pe bursă a Ant Group, platforma sa de tranzacții online, a fost blocată în noiembrie 2020 de către președintele chinez Xi Jinping, la scurt timp după ce miliardarul a criticat în public autoritățile de reglementare financiară de la Beijing.

Dacă ar fi avut loc, listarea în valoare de 37 de miliarde de dolari ar fi fost cea mai mare din lume. După blocarea listării pe bursă, despre care surse familiare cu discuțiile afirmă că a fost ordonată personal de președintele Xi, Ma nu a mai fost văzut deloc în public timp de 3 luni, situație ce a provocat numeroase speculații privind soarta sa.

În momentul reapariției sale în ianuarie 2021, Ma declara că el și colegii săi „au devenit mai motivați să ne dedicăm educației și binelui public”.

Jack Ma rămâne unul dintre cei mai bogați oameni din lume

Alibaba, cea mai cunoscută companie din portofoliul Ant Group, a primit o amendă record de 2,75 de miliarde de dolari în aprilie 2021 pentru pretinse încălcări ale legilor antitrust din China. Imperiul de afaceri al lui Ma și sectorul tech din China au fost apoi țintite de autoritățile de la Beijing de o serie largă de măsuri de reglementare.

Absența lui Ma din lumina reflectoarelor a fost privită în mod special ca un simbol al schimbării de direcție pentru sectorul privat chinez. După ce s-a retras de la cârma companiei pe care a fondat-o, Ma a fost văzut în Olanda, Spania, Australia, Thailanda și Japonia.

În martie 2023 Universitatea Tokyo a anunțat că Ma a acceptat un post de profesor invitat și va susține seminarii despre antreprenoriat, plus proiecte de cercetare în agricultură durabilă și producție alimentară. În pofida problemelor pe care le-a avut cu autoritățile de la Beijing, agenția Bloomberg estimează valoarea averii lui Ma la aproape 39 de miliarde de dolari și îl plasează pe poziția 42 în clasamentul său a celor mai bogați oameni din lume.

Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, vor lua licența pentru producerea energiei electrice CITEȘTE ȘI Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, vor lua licența pentru producerea energiei electrice

Prezența lui Ma la simpozionul ce va fi prezidat de președintele Xi Jinping este cu atât mai remarcabilă întrucât liderul de la Beijing rareori prezidează astfel de evenimente pentru sectorul privat. Reuters notează că evenimentul subliniază numeroasele provocări cu care se confruntă companiile chineze, de la escaladarea tensiunilor cu Statele Unite sub președintele Donald Trump până la încetinirea creșterii economiei interne.

Xi Jinping i-a invitat pe unii dintre cei mai puternici oameni de afaceri din China la eveniment

Mulți dintre antreprenorii invitați vor proveni din sectorul tehnologic, iar Xi este așteptat să îi încurajeze să își extindă afacerile atât pe plan intern, cât și internațional, în contextul războiului tehnologic tot mai intens dintre China și SUA.

Potrivit surselor Reuters, simpozionul va avea loc lunea viitoare iar pe lista celor așteptați se mai numără Pony Ma, CEO-ul gigantului tehnologic Tencent, Lei Jun, CEO-ul producătorului de telefoane smart și vehicule electrice Xiaomi, Wang Xingxing, fondatorul companiei de robotică Yushu Technology, un director al Huawei Technologies, dar și Liang Wenfeng, fondatorul DeepSeek.

Această companie de inteligență artificială a uimit lumea tehnologică cu modelele sale prezentate luna trecută, despre care afirmă că au fost dezvoltate la o fracțiune din costurile rivalilor occidentali, cu rezultate apropiate lor sau chiar mai bune.

Xi a subliniat de mult timp necesitatea ca China să atingă autosuficiența în domeniul semiconductorilor și își dorește ca țara să folosească inteligența artificială pentru a stimula dezvoltarea economică. Însă eforturile Chinei au fost deraiate de măsurile de control al exporturilor de cipuri impuse de Washington, care este îngrijorat că Beijingul ar putea folosi semiconductori avansați pentru a-și spori capabilitățile militare.

China a cerut companiilor sale să atingă „prosperitate comună”

Biroul de Informații al Consiliului de Stat de la Beijing, care gestionează solicitările media în numele liderilor țării, nu a răspuns imediat la o solicitare de comentariu din partea Reuters cu privire la eveniment.

Xi a prezidat pentru prima dată un simpozion de profil înalt pentru sectorul privat la sfârșitul anului 2018, la șase ani după ce a preluat puterea. La acea vreme, a promis reduceri de taxe și un mediu concurențial echitabil, reafirmând că firmele private vor avea acces la sprijin financiar.

În ultimii ani, Xi a subliniat necesitatea ca China să atingă „prosperitate comună”, afirmând că firmele private ar trebui să fie „bogate și iubitoare”, precum și „patriotice” pentru a împărți mai echitabil rezultatele creșterii lor cu angajații.

Declarațiile sale au fost interpretate ca o descurajare a exceselor din mai multe industrii și ca un mecanism de frânare a investițiilor mai riscante.

viewscnt
Afla mai multe despre
jack ma
alibaba