Arabia Saudită, cea mai mare economie din lumea arabă, și-a aprobat bugetul pentru 2022 fără a prognoza un deficit, o premieră de la prăbușirea prețului petrolului în 2014, pe fondul unei reveniri a prețului pe piețele mondiale, notează AFP.
"Cheltuielile se ridică la 955 de miliarde de riali (225 de miliarde de euro), iar veniturile ajung la 1,045 de miliarde de riali (246 de miliarde de euro), cu un excedent de până la 90 de miliarde de riali (21 de miliarde de euro)", a declarat regele Salman, citat de agenția oficială SPA.
Acest excedent bugetar este prevăzut în contextul în care cel mai mare exportator mondial de petrol a "depășit repercusiunile economice și fazele excepționale ale pandemiei de COVID-19", potrivit monarhului saudit citat de Agerpres.
"O atenție sporită va fi acordată securității și sănătății cetățenilor și rezidenților, dezvoltării umane, continuării creșterii, diversității economice și sustenabilității financiare", a adăugat el.
Anunțul Riadului intervine pe fondul creșterii prețului petrolului, în pofida temerilor ridicate de varianta Omicron a coronavirusului. Cursul aurului negru a încheiat vineri în creștere, înregistrând cea mai bună săptămână din august.
Prețul barilului de Brent din Marea Nordului pentru livrare în februarie a crescut la 75,15 dolari. La New York, un baril de West Texas Intermediate (WTI) pentru luna ianuarie a urcat la 71,67 dolari.
Potrivit economiștilor, Arabia Saudită are nevoie de un preț al țițeiului de aproximativ 80 de dolari pe baril pentru a-și echilibra bugetul.
Dacă previziunile saudite se realizează, va fi pentru prima dată când bogata țară din Golf va înregistra un excedent bugetar după 2013, când Riadul a înregistrat un excedent de 206 miliarde de riali.
Ministerul de Finanțe saudit a estimat în septembrie că bugetul pentru 2022 va include un deficit de 52 de miliarde de riali, reamintește AFP.