Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a declanșat cel mai înalt nivel de alertă sanitară la nivel internațional împotriva unei creșteri a cazurilor de mpox în Africa, relatează AFP.
Autoritățile germane au emis un mandat de arestare cu privire la sabotarea conductelor Nord Stream în urmă cu aproape doi ani, potrivit publicațiilor germane ARD, Süddeutsche Zeitung și Die Zeit, citate de DW.
România a avut a 12-a cea mai ridicată creștere economică anuală din cele 23 de state ale Uniunii Europene care au publicat datele pentru trimestrul al doilea. Premierul Marcel Ciolacu promite, în an electoral, că România va avea la final de an cea mai mare creștere din UE.
Plângerile locuitorilor cu privire la problemele cauzate de turismul de masă au crescut vertiginos în acest an, pe fondul numărului record de vizitatori, iar politicienii încearcă să ia unele măsuri, scrie El Pais.
Coreea de Nord va primi din nou turiști străini în orașul Samjiyon din nord-estul țării începând cu luna decembrie, fiind posibil ca măsura să fie extinsă și la restul țării, relatează Reuters în baza informațiilor transmise de agențiile de turism.
Trend în industria prelucrătoare a României. Institutul Național de Statistică (INS) a publicat astăzi evoluția comenzilor noi pentru manufacturi, respectiv fabricile și uzinele care modifică substanțial materii prime și scot produse cu valoare adăugată mare. De la un plus de 6,4% în iunie anul trecut, s-a ajuns azi la o creștere anemică, de 0,2%. Cifra aceasta este și ea dopată doar de comenzile pentru mașini și pentru construcții. În rest, sunt scăderi majore în majoritatea domeniilor. Cel mai mult suferă metalurgia și textilele.
Donald Trump și susținătorul său superbogat Elon Musk au făcut luni schimb de o serie de teorii radicale, comparând imigranții ilegali cu „zombi” sau vorbind despre o „lovitură de stat” împotriva președintelui american, Joe Biden, în timpul unei conversații pe X, în mare măsură întârziată de probleme tehnice., potrivit Rador Radio România.
Guvernul a aprobat, la solicitarea Consiliul Județean Timiș, desființarea stadionului ”Dan Păltinișan”, din municipiul Timișoara, în vederea realizării, pe același amplasament, a unui nou stadion cu capacitate de 30.000 locuri.
Guvernul a suspendat în totalitate a aplicării prevederilor Convenției între România și Federația Rusă pentru evitarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit și pe capital, semnată în 1993, după ce Federația Rusă a suspendat parțial încă de anul trecut unele articole ale Convenției, invocând "acțiuni neprietenoase" ale României. Cum articolele suspendate de ruși fac Convenția inaplicabilă per ansamblu, România analiza acum să o suspende în totalitate până la momentul la care Rusia revine asupra deciziei. Convenția asigura evitarea situațiilor în care venituri sau profituri obținute de persoane sau companii ar fi fost impozitate de ambele state.
Primă de carieră didactică de 1.500 de lei, acordată în octombrie 2023, va putea fi utilizată până în luna octombrie, inclusiv, conform unei ordonanțe adoptată de către Guvern. Același termen va fi valabil pentru utilizarea primei de carieră profesională.