În cele peste două decenii de când este pe cont propriu, Valentin Radu, antreprenor în serie, cu patru business-uri la activ, a învățat că educația este piatra de temelie în a atinge performanța și succesul în afaceri.
„Dacă tu nu ai un pact identitar, contract cu tine însuți despre cine ești, și asta nu pe termen scurt, ci pe termen lung, nu o să câștigi campionatul vieții tale pe plan profesional. În planul meu identitar, pe care mi l-am tot rescris de ani de zile, a rămas că cea mai mare valoare pe care o pot aduce eu este să-i ajut pe oameni să-și activeze cel mai înalt potențial de dezvoltare. De ce? Pentru că eu sunt un underdog.
Eu am fost un copil sărac din Berceni căruia îi tremura vocea când îl întreba proful de istorie ceva. Și am crezut despre mine, când eram mic, că eram un fraier, vai de capul meu, că o să ajung un gunoier. Și am ajuns că nu este chiar așa. Și dacă nu e așa, înseamnă că și în alții există un diamant neșlefuit”, spune, la podcastul Pe Cont Propriu, Valentin Radu, CEO și fondator OmniConvert, companie specializată în customer value optimization, adăugând că sistemul educațional din România nu ajută prea mult antreprenorii.
Prezentatori - Radu Bălăceanu și Răzvan Savu. Proiect în parteneriat cu Profit News TV și Profit.ro
Astfel, pentru a-și satisface dorința de a oferi mai departe din experiența sa, Valentin Radu a început să predea customer value optimization în cadrul The Entrepreneurship Academy și și-a creat și propria școală, tot în același domeniu, The CVO Academy.
„Însă această dorință de education m-a și sabotat. Eu istoric am adus oameni în organziație pentru a-mi satisface mie nevoia de a îi îndruma, de a-i ajuta să crească, de a-și activa potențialul. Am avut mari dificultăți în a aduce super stars, care să vină să crească organizația, nu să-i crească organizația pe ei. Aici e o linie foarte fină, care s-a schimbat odată cu conștientizarea mea”, mai spune acesta.
Valentin Radu a trecut și prin foarte multe transformări atât personale, cât și profesionale, foarte necesare de altfel, după cum precizează el.
„Antreprenoriatul e, de fapt, un dans cu propria ta creație, iar creația ta te oglindește pe tine. Acum lucrez la echilibrul, la dozajul în care eu trebuie să fiu ferm cu oamenii, pentru că eu vin dintr-o zonă în care am dat foarte multe șanse. Am suprapus rolul de învățător, ghid, cu rolul de antreprenor. Am dat prea multe șanse. Iar acum, nu mai dau șanse mai mult decât este cazul”, afirmă antreprenorul.
CITEȘTE ȘI VIDEO Pe Cont Propriu - Andrei Vasile, SanoPass: Am reușit să ne găsim nișa noastră, fără să ne canibalizăm cu cei care existau în piață. Ne-am inspirat de la o companie din Polonia„Suferința este catalistul de bază al transformării. Spre exemplu, când a trebuit să transform compania, a trebuit să dau afara vreo 21 de oameni din peste 60. Ăla a fost un moment foarte greu pentru mine, de transformare.
Un alt moment de suferință a fost în 2017, când, după ce am lăsat oamenii ăștia să plece, a trebuit să muncesc ca 7 oameni deodată și am intrat într-un burn out, era să divorțez, îmi neglijam foarte mult familia și nu mai aveam baterie pentru nimic. Și am avut inspirația să iau o pauză de 10 zile, am mers într-un retreat. Ăla a fost un moment de transformare, în care am realizat că e doar un joc antreprenorial, nu e viața mea”, completează acesta.