Hidroelectrica va furniza electricitate către RATB și Metrorex

Hidroelectrica va furniza electricitate către RATB și Metrorex
scris 15 iun 2018

Producătorul de energie Hidroelectrica, una din cele mai profitabile companii de stat, a anunțat vineri că a câștigat procedurile de achiziției publică privind atribuirea contractelor de servicii de frunizare a energiei electrice către RATB și Metrorex.

”Criteriul de atribuire utilizat în cadrul licitațiilor desfășurate pe platforma SEAP a fost ‚prețul cel mai scăzut’. Cele două contracte, ce urmează să se deruleze pe o perioadă de un an începând cu 01.07.2018, au ca obiect livrarea de către Hidroelectrica a unui total de cca. 297.000 Mwh energie electrică pe medie și joasă tensiune: 195.000 Mwh către Metrorex SA și 101.678 Mwh către RATB”, arată un comunicat transmis vineri de companie.

Urmărește-ne și pe Google News

Hidroelectrica nu precizează care este valoarea acestor contracte, scrie News.ro.

România, cea mai ridicată rată anuală a inflației din Uniunea Europeană în luna mai CITEȘTE ȘI România, cea mai ridicată rată anuală a inflației din Uniunea Europeană în luna mai

”Faptul că Hidroelectrica a câștigat aceste contracte certifică o dată în plus faptul că societatea este capabilă să facă performanță atât în domeniul  producerii, cât și al valorificării energiei electrice. Chiar și în condiții de concurență serioasă, venită din partea unor mari jucători pe piața de energie, Hidroelectrica își îndeplinește punct cu punct obiectivele din strategiile de vânzare”, a declarat Bogdan Badea, președintele Directoratului Hidroelectrica.

Anul trecut, Hidroelectrica a înregistrat un profit brut de 1.603 milioane lei raportat la o cifra de afaceri de 3,254 miliarde lei și o EBITDA de 69%. De asemenea, în primul trimestru al anului 2018, societatea estimează un profit brut de 569 milioane lei, la o cifră de afaceri de 970 de milioane, EBITDA pentru primul trimestru al anului în curs fiind de 74%.

Hidroelectrica pregătește investiții de 490,58 milioane lei în acest an, din care cea mai mare parte merge în dezvoltare, 224,82 milioane lei, iar alte 187,21 milioane lei merg în retehnologizare.

Compania estimează pentru acest an o producție de 14,64 TWh, previzionată în baza hidrologiei medii din ultimii cinci ani.

viewscnt
Afla mai multe despre
hidroelectrica
ratb
metrorex