Casa Nanu-Muscel, după doi ani de la oprirea lucrărilor de restaurare, se pregătește pentru o nouă licitație

Casa Nanu-Muscel, după doi ani de la oprirea lucrărilor de restaurare, se pregătește pentru o nouă licitație

Sursa foto: News.ro

scris 6 mar 2018

Nicolae Istudor, rectorul Academiei de Studii Economice din București, a declarat marți pentru News.ro că lucrările de restaurare și consolidare a Casei Nanu-Muscel, aflată în proprietatea instituției, vor fi reluate cel mai probabil anul viitor, după ce va avea loc o nouă licitație privind contractarea unei firme de construcții.

Autorizația șantierului expiră în primăvara acestu an, iar Istudor spune că va fi făcută o solicitare de prelungire a ei.

Urmărește-ne și pe Google News

„Am dat drumul documentației, așteptăm caietul de sarcini făcut de proiectant și de architect, apoi va merge în SEAP, pentru a începe o nouă licitații privind firma care să preia lucrările. Cred că va fi bătaie, având în vedere că data trecută au fost 11 firme care au participat”, a spus Istudor pentru News.ro.

ASE este în proces cu firma Palex, „pentru că nu a mai vrut să intre în șantier”, motivând existența unor datorii sau, după cum spune Istudor, „nu au știut în ce fel de lucrare se bagă”.

Jose Mourinho va primi 1,9 milioane de euro pentru colaborarea cu Russia Today CITEȘTE ȘI Jose Mourinho va primi 1,9 milioane de euro pentru colaborarea cu Russia Today

Prima licitație a fost câștigată pentru 24 de milioane de lei, lucrarea fiind estimată la 28 de milioane de lei. Astfel, costurile erau puțin peste 800 de euro pe metru pătrat, a mai precizat el.

„Eu am întrebat câțiva specialiști dacă cumva a fost subestimată lucrarea și mi-au spus că nu”, a punctat rectorul.

Cât privește autorizațiile, Istudor spune că au fost primite din partea Primăriei Municipiului București. În plus, „am câștigat procesul cu cele două organizații - ele au făcut recurs, dar este treaba lor”.

„Sperăm să vină o echipă serioasă. Toată lumea e încrezătoare. Sperăm ca anul viitor să îl începem cu firma în locație”.

Casa Nanu-Muscel a fost declarată monument istoric clasa B la începutul anului 2013. În luna mai a aceluiași an, a fost cumpărată de ASE.

Pe 31 martie 2016, ministrul Culturii de la acea vreme, Vlad Alexandrescu, a cerut Direcției pentru Cultură a Municipiului București să oprească lucrările la Casa Nanu-Muscel din Piața Romană, deoarece au fost făcute intervenții fără aviz.
La începutul lunii aprilie a aceluiași an, Inspectoratul Regional de Construcții București - Ilfov a dispus încetarea lucrărilor la casa din Piața Romană Nr. 7, după ce a constatat o serie de nereguli, în cadrul unui control efectuat pe 1 aprilie 2016, ca urmare a solicitării primite de la Vlad Alexandrescu.

viewscnt
Afla mai multe despre
casa nanu-muscel
licitatie