În cadrul Forumului de dezvoltare din China din acest an (cel mai înalt nivel de întâlnire anuală între politicienii chinezi de rang înalt și directorii de top, actuali și foști factori de decizie politică, precum și academicieni ca mine), discuția s-a axat direct pe riscul ca China să cadă în temuta "capcană a veniturilor medii [3]". La urma urmei, puține economii emergente au reușit să intre cu succes în rândul țărilor cu venituri ridicate.
Va fi China o excepție de la acest model? După mai bine de 30 de ani în care China a atins rate de creștere anuală [4] de aproape 10%, economia sa a încetinit brusc în acest deceniu. Chiar și anul trecut, odată cu revenirea puternică din era "zero-COVID", creșterea măsurată oficial a fost de numai 5,2%.
[5]. Mai rău, Fondul Monetar Internațional estimează că creșterea economiei Chinei
va scădea până la 3,4% [6] pe an până în 2028 și, având în vedere actualele politici, mulți analiști se așteaptă ca rata sa potențială de creștere să fie de numai 3% până la sfârșitul acestui deceniu. Dacă acest lucru se va întâmpla, China se va găsi într-adevăr în capcana veniturilor medii.
În plus, problemele Chinei sunt mai degrabă structurale, decât ciclice.
Printre alți factori, încetinirea sa se datorează îmbătrânirii rapide, spargerii unei bule imobiliară, unui exces masiv de datorii publice și private (în prezent aproape de 300% din PIB [7]), precum și unei treceri de la reformele orientate spre piață la cele orientatecătre capitalismul de stat [8]. Investițiile alimentate de credite [9] au crescut excesiv pe măsură ce băncile de stat acordă împrumuturi întreprinderilor de stat (SOE) și guvernelor locale. În același timp, guvernul a dat cu bâta în baltă sectorul tehnologic și alte întreprinderi private, erodând încrederea mediului de business.
În această nouă perioadă de deglobalizare și protecționism, China pare să fi atins limitele unei creșteri bazate pe exporturi. Sancțiunile tehnologice motivate geopolitic ale Occidentului [10] limitează creșterea sectoarelor de înaltă tehnologie și reduc intrările de investiții străine directe [11] (ISD); iar combinația [12] dintre un nivel ridicat al economiilor interne ale gospodăriilor și a unor rate de consum scăzute (din cauza unei asigurări sociale slabe și a ponderii reduse a veniturilor gospodăriilor) împiedică și mai mult creșterea.
CITEȘTE ȘI Niciun răgaz în lenta coliziune SUA-ChinaVechiul model de creștere chinezesc este stricat. Inițial, nivelul scăzut (și astfel competitiv la nivel internațional) al salariilor însemna că se putea baza pe producția ușoară și exporturi, înainte de a urmări investiții masive în infrastructură și imobiliare. Acum, autoritățile chineze pledează pentru o creștere de înaltă calitate [13] bazată pe o producție avansată din punct de vedere tehnologic și a exporturilor (vehicule electrice, panouri solare și alte produse ecologice și produse de înaltă tehnologie) conduse prin stimulente financiare pentru întreprinderile de stat.
Însă, fără o creștere corespunzătoare a cererii interne - în special a consumului privat - investițiile excesive în aceste sectoare vor duce la supracapacitate și dumping pe piețele globale.
Excesul de ofertă din China (în raport cu cererea internă) produce deja presiuni deflaționiste, ceea ce sporește riscul de stagnare seculară. Când China era mai mică și mai săracă, o creștere bruscă a exporturilor sale era gestionabilă pe piețele globale. Dar acum, când este a doua cea mai mare economie a lumii, orice dumping al capacității sale excedentare va fi întâmpinat de tarife și mai draconice și de protecționismul care vizează produsele chinezești.
Prin urmare, China are nevoie de un nou model de creștere, concentrat pe serviciile interne - mai degrabă decât pe bunuri - și pe consumul privat. Ponderea serviciilor în PIB este prea mică [14] în raport cu standardele globale și, deși factorii de decizie chinezi continuă să vorbească despre stimularea cererii interne, aceștia nu par dispuși să adopte politicile fiscale și de altă natură necesare pentru a stimula consumul privat și a reduce economiile de precauție ale gospodăriilor. Situația necesită beneficii mai mari pentru pensii, o mai mare furnizare de servicii de sănătate, asigurare de șomaj, rezidență urbană permanentă pentru lucrătorii migranți din mediul rural care nu au în prezent acces la serviciile publice, salarii reale mai mari (ajustate la inflație) și măsuri de redistribuire a profiturilor întreprinderilor de stat către gospodării, astfel încât acestea să poată cheltui mai mult.
CITEȘTE ȘI Autocrația chineză în crizăDeși este evident că China trebuie să stimuleze încrederea sectorului privat și să relanseze creșterea cu un model economic mai durabil, nu este clar că liderii chinezi apreciază pe deplin provocările cu care se confruntă. În timp ce președintele Xi Jinping a supervizat revenirea la capitalismul de stat în ultimul deceniu, premierul Li Qiang, un reformator cunoscut orientat spre piață [15], pare să fi fost pus deoparte. Li nici nu a ținut obișnuitele conferințe de presă după recentul Congres Național al Poporului și nici nu s-a întâlnit cu întreaga delegație străină [16] la ultimul Forum pentru dezvoltarea Chinei. În schimb, Xi însuși a găzduit o delegație mai mică [17] de lideri de afaceri străini.
Cea mai caritabilă interpretare a acestor semnale este că Xi își dă seama acum că trebuie să implice sectorul privat și corporațiile multinaționale internaționale pentru a le restabili încrederea și pentru a stimula investițiile străine directe, creșterea condusă de sectorul privat și consumul privat. Din moment ce Li este încă prin preajmă, poate că face presiuni în liniște pentru "deschidere și reforme," în timp ce stă retraspentru a arăta deferență față de Xi.
Însă mulți observatori au o interpretare mai pesimistă. Aceștia observă că, după ce a marginalizat tehnocrații orientați spre piață, precum Li, fostul premier Li Keqiang, fostul guvernator al Băncii Populare a Chinei Yi Gang, consilieri precum Liu He și Wang Qishan, precum și o varietate de reglementatori financiari, Xi a creat noi comitete de partid [18] privind economia și finanțele care înlocuiesc organismele guvernamentale.
El s-a înconjurat [19] de consilieri precum He Lifeng, vicepremierul pentru economie și Zheng Shanjie, noul șef al Comisiei Naționale pentru Dezvoltare și Reformă, care simpatizează cu dogma învechită a capitalismului de stat.
CITEȘTE ȘI Inflația secularăDeclarațiile mărețe și mantrele despre reforme și atragerea de investiții străine înseamnă prea puțin. Ceea ce contează sunt politicile reale pe care China le va urma în următorul an, care vor arăta dacă poate ocoli capcana veniturilor medii și dacă poate reveni pe calea unei creșteri mai robuste.
Nouriel Roubini, profesor emerit de economie la Stern School of Business de la Universitatea din New York, este co-fondator al Atlas Capital Team și autorul cărții Megathreats: Ten Dangerous Trends That Imperil Our Future, and How to Survive Them [2] (Little, Brown and Company, 2022).
Copyright: Project Syndicate, 2024.
www.project-syndicate.org [20]
Links:
------
[1] http://ednet.project-syndicate.org/cms/cms.cgi?cmsid=76633bfe479688c6616f2272c8246e5
[2] https://www.hachettebookgroup.com/titles/nouriel-roubini/megathreats/9780316284059/?lens=little-brown
[3] https://link.springer.com/chapter/10.1007/978-981-15-6540-3_1
[4] https://data.worldbank.org/indicator/NY.GDP.MKTP.KD.ZG?locations=CN
[5] https://asia.nikkei.com/Economy/China-confirms-GDP-rose-5.2-in-2023-on-higher-government-spending
[6] https://www.voanews.com/a/imf-predicts-china-economy-slowing-over-next-four-years/7468960.html
[7] https://www.fidelityinternational.com/editorial/article/how-china-keeps-its-debt-in-order-e1feea-en5/
[8] https://www.wsj.com/articles/xi-jinping-aims-to-rein-in-chinese-capitalism-hew-to-maos-socialist-vision-11632150725
[9] https://www.euromoney.com/article/2cyz5jqcgye956ie489vk/opinion/chinas-state-owned-banks-drive-lending-surge
[10] https://foreignpolicy.com/2023/08/19/biden-approach-china-economy-investment-control/
[11] https://asia.nikkei.com/Economy/Foreign-direct-investment-in-China-falls-to-30-year-low
[12] https://www.imf.org/-/media/Files/Publications/WP/2018/wp18277.ashx#:~:text=The%20flip%20side%20of%20high,global%20average%20of%2060%20percent).
[13] https://www.scmp.com/economy/china-economy/article/3252339/chinas-economic-powerhouses-target-top-tier-industrial-tech-national-high-quality-growth-drive
[14] https://data.worldbank.org/indicator/NV.SRV.TOTL.ZS?locations=CN-1W
[15] http://english.scio.gov.cn/topnews/2024-03/29/content_117093715.htm
[16] https://www.reuters.com/business/chinese-premier-li-skip-meeting-with-global-ceos-key-business-summit-2024-03-12/
[17] https://www.aljazeera.com/economy/2024/3/27/chinas-xi-to-meet-foreign-business-leaders-amid-jitters-over-economy
[18] https://www.bloomberg.com/news/articles/2023-03-16/xi-tightens-communist-party-grip-over-china-in-major-overhaul
[19] https://www.voanews.com/a/he-lifeng-china-s-new-economic-czar-or-executor-of-xi-s-orders-/7346253.html
[20] http://www.project-syndicate.org