Fondul de investiții Arcona Property Fund, care administrează proprietăți evaluate la 94,8 milioane de euro în Cehia, Slovacia și Polonia, intră pe piața imobiliară românească prin achiziția întregului portofoliu de active deținut aici de fondul cipriot Secure Property Development & Investment (SPDI). Ciprioții își vând și terenurile din Ucraina și cele 34 de apartamente din Bulgaria, într-o tranzacție de 29 de milioane de euro, cu active majoritar românești.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
Arcona va finanța achiziția portofoliului de imobile printr-o emisiune de 2,1 milioane de acțiuni ce vor fi atribuite SPDI și prin transferul creditelor aferente proprietăților cumpărate, care totalizează circa 30 de milioane de euro.
Noile acțiuni vor fi listate atât la Euronext Amsterdam, cât și la Bursa de Valori din Praga și vor fi distribuite acționarilor SPDI în sistem pro rata.
Tranzacția evaluează proprietățile vândute de ciprioți la 29 milioane de euro, în contextul în care valoarea netă a acestor active, la finalul anului trecut, era de 35,8 milioane de euro și generau un venit din închiriere de 1,91 milioane de euro.
Prin combinarea portofoliilor de active complementare în această tranzacție de acțiuni va fi creată o companie imobiliară europeană semnificativă. În urma tranzacției, fondul va crește de la circa 94,8 milioane de euro la 161 de milioane de euro.
Tranzacția va fi finalizată în primul trimestru al anului viitor.
Arcona își concentrează investițiile pe clădiri de birouri și spații de retail. Portofoliul său actual cuprinde 14 active în Cehia și Slovacia și 12 proprietăți în Polonia. După încheierea tranzacției, Fondul va păstra și extinde proprietățile comerciale generatoare de venituri din România, care reprezintă 45% din portofoliul ce va fi achiziționat de la SPDI
Proprietățile în cauză sunt sediul Danone România, amplasat chiar lângă fabrica Danone din Colentina, cumpărat în 2014 de la familia Tănăsoiu pentru 5,85 milioane euro, și un sfert din Delea Nouă Office Building (sediul ANCOM). În paralel, Arcona a anunțat că va continua programul de vânzare a locuințelor și terenurilor pe care SPDI le are în România, Bulgaria și Ucraina.
La finalul lunii iunie, compania avea 98 de apartamente împărțite în patru ansambluri rezidențiale din București, din care 22 erau închiriate. SPDI deține zece apartamente în Doamna Ghica Plaza, din care două închiriate, 22 de apartamente în Monaco Tower, din care patru închiriate, 13 apartamente în Blooming House, din care trei închiriate și 53 de locuințe în Green Lake, din care 13 închiriate.
Tot ca parte a portofoliului tranzacționat este și parcul logistic Innovations de lângă București, cumpărat de SPDI cu 12,6 milioane de euro în 2014 de la Helios Phoenix. Proprietatea este închiriată doar în proporție de 37%, potrivit ultimului raport financiar al companiei.
CITEȘTE ȘI Fondul de investiții Secure Property, cu active de peste 50 milioane euro în România, printre care sediul Danone, a vândut apartamente în București și Sofia, la prețuri cu 10-15% peste cele de anul trecut În toamna anului trecut, SPDI a inițiat procedurile de achiziție a jumătate din portofoliul de spații logistice pe care Helios Phoenix le are în România. Erau vizate cele trei parcuri din rețeaua Olympian Parks, amplasate în Timișoara, Brașov și București, evaluate la circa 50 de milioane de euro. SPDI a plătit un avans de 3,6 milioane de euro către Helios Phoenix, însă tranzacția nu a fost încheiată până acum.
Recent, SPDI a vândut spațiul în care funcționează magazinul Praktiker din Craiova. Ciprioții au încasat 2,5 milioane de euro, bani cash, pe spațiul de 9.385 mp din Craiova. Prețul a fost cu aproape 60% mai mic decât cel pe care l-au plătit ei în 2016. Atunci, SPDI plătea 6,1 milioane de euro altui fond cipriot, Bluehouse Capital, care la rândul său plătise zece milioane de euro în 2011 oamenilor de afaceri ciprioți Savva Stylianos și Panayi Panayiotis, acționari ai Omilos Investments. Magazinul de bricolaj producea un venit operațional net de circa un milion de euro pe an.
La finalul tranzacției, SPDI mai rămâne cu un centru logistic în Atena și cu acțiunile la Arcona. Echipele locale ale SPDI vor fi integrate în Arcona, iar reprezentanți ai companiei cipriote vor fi propuși în Consiliul de Administrație al Arcona, pentru cel puțin o treime din membrii.