România, singurul producător de gaz din regiune, din Uniunea Europeană chiar, dacă ar fi să-l credem pe ministrul Economiei (și fost potențial ministru al Energiei), Nicolae Bădălău, s-a transformat în acest an într-un veritabil importator de gaz. Mai nou, rutele ucrainene și maghiare nu-i mai sunt suficiente, de cinci zile companiile din România importând în medie 5,5 GWh/zi și din Bulgaria, prin punctul de interconectare Ruse-Giurgiu.
Interesant este că gazul importat din Bulgaria este gaz rusesc (la fel și cel din Ungaria și Ucraina), care a mai tranzitat, foarte probabil, România, pe ruta Isaccea-Negru Vodă 2 și 3, aceasta fiind în prezent singura rută de alimentare cu gaz a Bulgariei.
Ruta bulgară este una rar folosită de companiile autohtone, ultima dată când a fost importat mai mult gaz pe această rută, și asta numai pentru o zi, fiind pe 19 septembrie 2018, când au fost importați 6 GWh. Însă, foarte probabil, atunci a fost vorba de un “import” al Transgaz în vederea echilibrării sistemului.
De mai multe luni, România importă în medie zilnic 52 GWh din Ungaria, capacitatea maximă de transport pe această rută fiind deja rezervată în proporție de 100%.
Cum ruta maghiară era utilizată 100%, de la începutul lunii iulie, după o pauză de câteva luni când n-a importat niciun metru cub pe ruta ucraineană, în România a reînceput să intre gaz și prin punctele Isaccea/Medieșul Aurit. În ultima parte a acestei luni, importurile pe ruta ucraineană de gaz rusesc au ajuns la o medie de 16 GWh/zi.
În total, în aceste zile, România importă 73,5 GWh pe zi din Ungaria, Ucraina și Bulgaria, ceea ce va face probabil ca importurile din august/septembrie să depășească 2 TWh, o treime peste ultimele importuri raportate de Autoritatea de Reglementare din Domeniul Energiei (ANRE), cele din luna iunie, de 1,48 TWh.
Evuluția importurilor de gaze din Bulgaria din ultima lună
O explicație a importurilor ridicate, în special a celor din Ungaria, este aceea a ieftinirii considerabile a gazului din Europa din acest an, ceea ce a făcut ca ecartul dintre prețurile spot de pe aceste piețe și cel forward pentru iarna viitoare să fie mai mare de 7 euro (11 euro, respectiv 18 euro/MWh).
Pe bursa austriacă CEGH, prețul gazului cu livrare în august a coborât sub 12 euro/MWh, cel cu livrare în luna noiembrie, prima lună de iarnă, situându-se peste 17 euro.
Această diferență face atractivă depozitarea gazului încă de pe timpul verii. Anul trecut, de exemplu, ecartul era doar de un euro, ceea ce nu-i încuraja nici pe furnizori, nici pe producători să înmagazineze gaz încă din timpul anotimpului cald.
Preferința pentru ruta maghiară poate fi explicată și de diferența de prețuri de import pentru gazul rusesc din România și din restul Europei. În timp ce restul statelor din Europa Centrală și de Est (Ungaria, Bulgaria, Cehia, Slovacia, Polonia) s-au adresat Comisiei Europene pentru a obliga Gazprom de a nu mai indexa prețul gazelor cu cel al petrolului, ci să-l raporteze la prețurile de pe bursele europene (preț de hub), România, care se credea la acea vreme “independentă energetic”, nu a făcut acest lucru. Drept urmare, România importă în prezent gaze din Rusia, pe ruta ucraineană, la un preț mai mare de celelalte state europene. Astfel a devenit atractiv din punct de vedere comercial să importe tot gaze rusești pe ruta maghiară și, mai nou, cea bulgară, achitând pe lângă prețul de achiziție și tarife de transport (inclusiv către Transgaz pentru gazul importat din Bulgaria și care a tranzitat deja România - sic!) și un bonus companiilor importatoare. Cu toate acestea, gazul rusesc venit din vest sau sud este mai ieftin decât cel sosit din est, chiar dacă acesta, din Rusia, tranzitează doar Ucraina.
În plus, în România, în urma plafonării prețului gazelor pentru populație la 68 de lei/MWh a fost limitată cantitatea de gaze disponibilă pe piețele centralizate. Ca și cum acest lucru n-ar fi fost suficient, plafonarea prețului gazului la 68 de lei i-a făcut pe furnizori să ceară cantități mai mari de gaz la preț reglementat (decât consumul din anii trecuți al propriilor clienți) și pe producători să depoziteze gazul din producția internă pentru a-l vinde la un preț mai ridicat la iarnă, când cererea va fi în creștere. Ceea ce a limitat cantitatea de gaze de pe piață (de unde și majorarea prețului gazului din producție internă) și a majorat cantitatea depozitată. Pentru acoperirea consumului curent a fost preferat gazul de import, mai ieftin decât cel din producția internă ca urmare a ofertei limitate în urma adoptării OUG 114.
