EXCLUSIV O firmă românească sub perspectiva falimentului le-a vândut RCA de zeci de milioane șoferilor greci

EXCLUSIV O firmă românească sub perspectiva falimentului le-a vândut RCA de zeci de milioane șoferilor greci
scris 26 apr 2017

City Insurance, societate de asigurări al cărei viitor depinde exclusiv de finalizarea unei tranzacții cu un investitor elvețian, a subscris, anul trecut, prime de peste 56 de milioane de lei în afara țării. Compania, care a plătit și daune de peste 54 de milioane de lei tot peste graniță, și-a consolidat business-ul cu RCA din Grecia, au explicat sursele Profit.ro.

De altfel, Profit.ro a anunțat încă de la începutul anului trecut că City Insurance a intrat pe piața RCA din Grecia, concomitent cu atragerea în conducerea executivă a unui cetățean elen. De atunci și până la finalul anului trecut, însă, afacerile City în Grecia se pare că s-au consolidat.

Din cele 56 de milioane de lei subscrise în afara țării, potrivit datelor furnizate Profit.ro de către ASF, peste 52 de milioane de lei vin din RCA, spun surse apropiate companiei. De altfel, acest lucru reiese și din structura “exporturilor” de asigurări. Potrivit ASF, aproape 53 de milioane de lei, adică circa 43% din totalul primelor brute subscrise de companiile românești în afara țării vin din RCA.

Celelalte societăți care au vândut peste graniță nu sunt autorizate să subscrie RCA, ceea ce înseamnă că toată această sumă vine de la City Insurance.

Urmărește-ne și pe Google News

Autoritatea de Supraveghere Financiară a hotărât recent să-i retragă lui Dan Odobescu autorizația din funcțiile de președinte al Consiliului de Administrație și de director general al City Insurance și sancționarea cu amendă a acestuia.

Dan Odobescu este acționarul majoritar indirect al asigurătorului, care a încheiat anul 2016 pe locul șase în ierarhia de profil.

În același timp, ASF a decis să pună societatea de asigurări sub incidența Legii privind redresarea și rezoluția. Până în acest moment nu este stabilită exact metoda de rezoluție care va fi aplicată City Insurance, în măsura în care se va decide că se pretează pentru o astfel de măsură.

EXCLUSIV Top 20 Cele mai vândute mașini în trimestrul 1 în România. Focus a devenit a doua cea mai cumpărată mașină în martie, în locul lui Duster CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Top 20 Cele mai vândute mașini în trimestrul 1 în România. Focus a devenit a doua cea mai cumpărată mașină în martie, în locul lui Duster

La acest moment, nici nu a fost stabilit un administrator, cum s-a întâmplat în cazul Carpatica Asig. Intenția ASF a fost mai degrabă de a menține monitorizarea asupra City Insurance și după ce această firmă a ieșit de sub planul de redresare.

Principalul scenariu pe care ASF merge în continuare este acela că tranzacția pentru preluarea City se va finaliza cu bine și societatea va fi recapitalizată.  În următoarele luni, o direcție din ASF specializată în rezoluție va analiza situația City și va decide dacă este cazul să se aplice una dintre măsurile prevăzute de lege.

ASF ar putea decide să impună Fondul de Garantare a Asiguraților ca administrator la City, ar putea opta pentru separarea portofoliilor firmei sau pentru activarea în premieră a unui mecanism de tip punte care să preia City Insurance să o stabilizeze și să o vândă ulterior.

Autoritatea a decis să aplice prevederile Legii rezoluției, în condițiile în care City Insurance este o companie care se încadrează în criteriile de dimensiune impuse de actul normativ.
 
Concret, City Insurance are mai mult de 5% din piață și, în același timp, activitatea sa are un impact semnificativ asupra consumatorilor.

Menționăm că, așa cum a mai arătat Profit.ro, City Insurance a crescut semnificativ, mai ales după ce ASF i-a impus măsurile de redresare care au fost încălcate.

Una dintre respectivele măsuri viza tocmai limitarea vânzărilor la un nivel impus. Profit.ro a amintit încă de la sfârșitul lunii februarie că City Insurance nu a respectat acest criteriu și că riscă sancțiuni.  De asemenea, Consiliul ASF a decis sancționarea cu amendă a lui Cristian Pascale, în calitate de membru al Consiliului de Administrație al City Insurance.

Deciziile sunt argumentate prin neîndeplinirea măsurilor de redresare. Împotriva deciziilor ASF pot fi formulate contestații, fără ca executarea sancțiunilor să fie suspendată pe durata soluționării acestora.

"Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a constatat neîndeplinirea măsurilor de redresare financiară, potrivit Legii 503/2004, pentru restabilirea situației financiare în cursul anului 2016, asumate de acționarii și Consiliului de administrație al City Insurance, și a decis aplicarea dispozițiilor Legii 246/2015 privind redresarea și rezoluția asigurătorilor, începând cu 4 aprilie", transmite ASF.

CNAIR a demarat achiziția pentru lucrările la Centura București, între DN7 - A1 și DN2 – A2, precum și pentru DN6 Alexandria - Craiova CITEȘTE ȘI CNAIR a demarat achiziția pentru lucrările la Centura București, între DN7 - A1 și DN2 – A2, precum și pentru DN6 Alexandria - Craiova

În continuare, conducerea societății are obligația realizării unor măsuri preluate din planul de redresare, la care se mai adaugă  acțiuni de  restabilire a fondurilor proprii eligibile care să acopere cerințele de capital minim (MCR) și de solvabilitate (SCR), prin capitalizarea de către un potențial investitor, potrivit Memorandumului de înțelegere cu investitorul Max Roessler.

ASF a anunțat, la 23 martie, că președintele instituției, Mișu Negrițoiu, s-a întâlnit  cu Max Roessler, un investitor privat elvețian, pentru finalizarea negocierilor de preluare a City Insurance, asigurător în redresare financiară din aprilie 2016.

Profit.ro a anunțat în exclusivitate, în decembrie 2016, că Berlin London Beteiligungs AG (BLH) este interesată să cumpere un pachet de acțiuni la City Insurance.

Alături de Roessler, la întâlnirea de astăzi au participat și reprezentanții Berlin London Holding AG.

“ASF va acorda tot sprijinul pentru facilitarea tranzacției și va coopera atât cu compania City Insurance, cât și cu investitorul, pentru restabilirea, într-un termen cât mai scurt, a indicatorilor financiari de capitalizare, solvabilitate și lichiditate ai societății de asigurare", transmitea Autoritatea la 23 martie.

ASF mai spune că Max Roessler deține un portofoliu substanțial de active în mai multe societăți elvețiene.

“Este acționar principal în compania de construcții Implenia, deține participații importante în compania de mașini unelte Starrang Group, ca și în companii de servicii financiare, inclusiv în societăți de asigurare înregistrate în Europa. A deținut/deține diferite poziții de management în diferite companii (ex. Rossaco Consulting AG, Global Care AG, Marowag AG, Parmino Holding AG, SunVesta Holding AG, Dominick Company AG)”, mai transmite ASF.

Roessler este profesor, absolvent al Universității Harvard și al Facultății Tehnice a Confederației Helvetice din Zurich. Anul trecut, industria asigurărilor generale și de viață a depășit 10 miliarde de lei, din care segmentul RCA s-a ridiciat la 4 miliarde de lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
city insurance
rca
pret rca
faliment city