EXCLUSIV Guvernul renunță la a numi manageri privați la CEC și Eximbank pe baza OU 109/2011. Procedura a fost lansată de Cabinetul Cioloș

EXCLUSIV Guvernul renunță la a numi manageri privați la CEC și Eximbank pe baza OU 109/2011. Procedura a fost lansată de Cabinetul Cioloș
scris 29 mar 2017

Guvernul renunță la a numi manageri privați la CEC și Eximbank pe baza OU 109/2011 privind guvernanța corporativă, iar contractele încheiate deja cu experții independenți specializați în recrutarea resurselor umane vor înceta de drept. Procedura a fost lansată în vara anului trecut de Guvernul Cioloș.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată pe Profit Insider

Măsura a fost pregătită la nivelul Ministerului Finanțelor și urmează să fie prezentată, procedural, Executivului spre aprobare.

Urmărește-ne și pe Google News

UPDATE ora 13.34 Informația a fost confirmată oficial, Ministerul Finanțelor prezentând proiectul

În lipsa aplicării OU 109/2011, schimbări la CEC și Eximbank sunt posibile doar la propunerea acționarilor (Ministerului Finanțelor) în AGA, fiind nevoie și de aprobarea BNR.

Argumentul este că, din aplicarea practică a OU 109/2011, au rezultat o serie de disfuncționalități, deoarece prevederile acestui act normativ nu au fost corelate cu legislația specifică aplicabilă instituțiilor de credit, respectiv OU 99/2006, care cuprinde norme și etape procedurale pe care OU 109/2011 nu le-a avut în vedere. Astfel, ar rezulta un conflict de legi cu consecințe inclusiv în ce privește respectarea normelor Băncii Naționale a României.

Un argument suplimentar este că și misiunea Fondului Monetar Internațional, venită în această lună la București, a cerut Guvernului să elimine instituțiile de credit din sfera OU 109/2011.

EXCLUSIV Consiliul Concurenței investighează dealerii Dacia și Renault din România. Posibile înțelegeri privind prețurile pieselor și ale manoperei service CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Consiliul Concurenței investighează dealerii Dacia și Renault din România. Posibile înțelegeri privind prețurile pieselor și ale manoperei service

Din acest motiv, la nivelul Guvernului s-a ajuns la concluzia că instituțiile de credit trebuie exceptate de la aplicarea OU 109/2011, urmând să fie supuse în continuare legislației specifice care reglementează activitatea bancară.

Contractele de prestări servicii încheiate cu experți independenți specializați în recrutarea resurselor umane vor înceta de drept, dar banii vor fi plătiți acestora, aferent termenelor scadente din graficele de implementare a contractelor.

"Încetează de drept procedurile de selecție a membrilor Consiliului de Administrație sau ai Consiliului de Supraveghere la instituțiile de credit, declanșate conform Ordonanței de urgență a Guvernului 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, precum și contractele încheiate în legătură cu aceste proceduri de selecție cu experții independenți specializați în recrutarea resurselor umane, dacă este cazul. Plata serviciilor prestate în cadrul contractelor încheiate cu experții independenți specializați în recrutarea resurselor umane, în legătură cu procedurile de selecție menționate, se face de către contractant", este măsura pregătită.

În luna august a anului trecut, Ministerul Finanțelor a anunțat că, în conformitate cu prevederile OUG 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, a selectat compania Transearch International pentru a-l asista în procesul de recrutare a 9 poziții de membru în Consiliul de Administrație la CEC Bank.

Tot atunci a fost lansat și procesul de schimbare a Consiliilor de Administrație de la Eximbank, Imprimeria Națională, Fondul Român de Contragarantare și Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM.

În februarie acest an, Profit.ro a anunțat în exclusivitate că Transearch a finalizat lista candidaților la poziția de membru al Consiliul de Administrație al CEC Bank. Mai multe surse apropiate procesului au arătat, pentru Profit,ro, că pe listă sunt și președintele ASF, Mișu Negrițoiu, economistul Lucian Isar, actualul președinte al băncii de stat, Radu Ghețea, dar și Magdalena Manea, membru în CA și fost director al Fondului de Garantare a Depozitelor Bancare (FGDB).

viewscnt
Afla mai multe despre
cec
manageri
eximbank