Compania Air Berlin, care operează două curse zilnice pe ruta București-Berlin, se va retrage de pe piața românească începând cu 26 februarie. Aceasta este a doua mare companie care renunță la zborurile din România în februarie, după ce recent și Alitalia a decis retragerea.
Surse din piața agențiilor de turism au declarat pentru Profit.ro că, începând cu 26 februarie, nu vor mai putea fi rezervate zboruri din București pe rutele Air Berlin. Compania nu a făcut încă niciun anunț oficial în acest sens.
Potrivit acelorași surse, strategia Etihad, compania din Emiratele Arabe Unite care deține acțiuni atât la Air Berlin, cât și la Alitalia, este să restructureze anumite curse pe care nu le consideră foarte profitabile. Odată cu intrarea puternică pe piața românească a Ryanair, compania aeriană low cost care a ajuns pe locul I în Europa ca număr de pasageri transportați anul trecut, mai multe firme aeriene au probleme. Cu două zboruri zilnice spre Berlin, Ryanair a mușcat puternic din felia Air Berlin, susțin sursele citate, care adaugă că nici Lufthansa nu se simte prea bine.
"După cum se știe, Air Berlin, prin introducerea clasei business și curselor intrecontinentale spre SUA, a dorit să iasă din categoria așa ziselor companii low cost prin asigurarea de servicii superioare celor sprecifice low-costurilor. Acest lucru a presupus cheltuieli mai mari de operare", au mai spus sursele citate.
Compania aeriană Alitalia a anunțat agențiile de turism românești pe 28 decembrie anul trecut, printr-un e-mail sec, că de la 1 februarie 2017 anulează zborurile de la și către București-Otopeni. Reprezentanții agențiilor de turism spun că Alitalia, cu 12 zboruri pe săptămână spre Roma, a pierdut lupta cu companiile low cost, care operează împreună 26 de zboruri săptămânale pe această destinație.
În prezent, între București și Roma sunt operate următoarele zboruri non-stop (directe, fără escală) pe săptămână: Alitalia 7+5, Tarom 3, Ryanair 7+5, Blue Air 7, Wizz Air 7.
Compania germană Lufthansa a pierdut, anul trecut, titlul de cel mai mare operator aerian european în funcție de numărul de pasageri, în favoarea operatorului low-cost irlandez Ryanair, a informat recent Reuters.
Lufthansa a anunțat că a transportat, anul trecut, 109,7 milioane de pasageri, cu aproape 2% mai mulți decât în 2015. Totuși, Ryanair a reușit, cu ajutor prețurilor mici, să atragă 117 milioane de pasageri, cu 15% mai mulți decât în 2015.
Operatorii cu discount atrag tot mai mulți pasageri, în pofida creșterii econimce moderate la nivel european și a îngrijorărilor legate de terorism.
Spre exemplu, operator ungar low-cost Wizz Air a transportat 23 de milioane de pasageri, cu 19% mai mulți decât în 2015. Wizz Air este liderul pieței de transport aerian de pasageri în România. Pe plan local, compania a transportat peste 5,5 milioane de pasageri în 2016, o creștere de 23% față de anul precedent.
Lufthansa, Air France-KLM și IAG, proprietarul British Airways, au răspuns prin înființarea propriilor divizii low-cost, dar au întâmpinat probleme din cauza opoziției angajaților față de reducerea costurilor.
Grevele piloților au costat Lufthansa 222 de milioane de euro în 2014 și 231 de milioane de euro în 2015, potrivit Institutului IW pentru Cercetări Economice din Koln.
Totuși, Air France-KLM, IAG și Lufthansa rămân principalii trei operatori aerieni din Europa în funcție de trafic, care măsoară numărul de pasageri multiplicat cu distanța parcursă.