Prezentarea publică a datelor de contact ale deținătorilor de domenii web persoane fizice, fără consimțământul acestora, a fost acceptată de către Consiliul Legislativ, printr-un aviz extrem de scurt, cu doar câteva paragrafe, în care singurele observații sunt pentru corectarea unor greșeli gramaticale. Avizul Consiliului Legislativ, care stabilește dacă divulgarea sau nu a acestor date publice este legală, reprezintă prima etapă a procedurii parlamentare de aprobare a unei astfel de măsuri.
Profit.ro a anunțat, la începutul lunii aprilie, că parlamentarii au inițiat un proiect care stabilește că datele de contact ale deținătorilor de domenii web persoane fizice vor fi prezentate public și fără consimțământul acestora, cu argumentul "protejării interesului economic al celor care vor să cumpere ori să vândă anumite domenii". În prezent, aceste date nu sunt dezvăluite grație Legii protecției persoanelor și a datelor cu un caracter personal.
Regulamentul în domeniu stabilește că un nume de domeniu .ro poate fi anulat sau suspendat dacă există o încercare de a revinde numele de domeniu respectiv. Același regulament prevede însă o procedură de transfer al dreptului de folosință al unui domeniu .ro de la un deținător la alt deținător.
CITEȘTE ȘI Facebook, Google și alte companii din online, investigate de Fiscul românescInterpretând acest transfer drept vânzare-cumpărare și invocând că unei persoane interesate să achiziționeze un anumit domeniu web trebuie să îi fie protejate interesele economice, parlamentarii s-au gândit să legifereze prezentarea publică a datelor personale ale deținătorilor de domenii web persoane fizice - adresa și datele de contact - fără consimțământul acestora.
"În acest moment, companiile care oferă servicii de înregistrare domenii cu extensia .ro nu afișează la căutare numele registratarului, al deținătorului de domeniu, dacă aceasta este persoană fizică. Având în vedere utilitatea publicării adresei și a datelor de contact ale deținătorilor de domenii web persoane fizice, în interesul economic al vânzării și cumpărării unor nume de domenii, pentru publicul interesat să achiziționeze un anumit domeniu, considerăm că aceste date ar trebui să fie exceptate de la datele protejate prin lege", își argumentează parlamentarii intenția.
Ideea a fost acceptată de Consiliul Legislativ, care a avizat favorabil proiectul având observații legate doar de formularea corectă din punct de vedere gramatical a anumitor articole.
CITEȘTE ȘI Publicitatea online va depăși reclamele TV în 2017 - ZenithOptimediaConsiliul a mai cerut introducerea unor ghilimele și introducerea unei precizări referitoare la sensul noțiunii de "domenii web", prin indicarea definiției, pentru un spor de rigoare normativă.
Pentru dezvăluirea publică a datelor deținătorilor de domenii web persoane fizice este nevoie de acordul ambelor camere ale Legislativului și de un decret de promulgare semnat de președintele Klaus Iohannis.