African Industries Group, deținut de familia indiană Gupta și implicat, în România, în operațiuni agricole, distribuția de mașini agricole, dezvoltare imobiliară și alte investiții, un business anual de peste 1,2 miliarde dolari, va prelua Thames Farming Enterprises, înregistrată în Olanda, divizie de investiții în agricultură a fondului britanic Insight Investment și companie-mamă a fermelor Agricom Borcea, Tudor 92, Concordia Agro și Alisa Farm Management din județul Călărași, producătoare de cereale și plante leguminoase pe o suprafață de peste 13.000 de hectare.
Informația, anunțată de Profit.ro în luna octombrie, a fost confirmată astăzi oficial.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Tranzacția va fi derulată prin intermediul firmei Transcarpathians Trading. Fermele au o capacitate de depozitare de aproape 40.000 de tone.
Transcarpathians Trading are sediul în București și face parte din African Industries Group (AIG). Firma este controlată de Raj Kumar Gupta, unul dintre frații lui Sanjeev Gupta, șeful executiv al GFG Alliance, care a preluat recent și fostul SIDEX Galați, relevă date analizate de Profit.ro.
Pentru această tranzacție, African Industries Group, cu investiții în Europa, Orientul Mijlociu și Africa de Vest, a semnat un credit de 49,4 milioane de euro, finanțarea sindicalizată fiind coordonată de Banca Transilvania, în calitate de Aranjor Principal Mandatat. Din sindicatul de bănci face parte și OTP Bank România, ambele bănci fiind finanțatori.
CITEȘTE ȘI Automatica SA: pionierul automatizărilor din România în era Industriei 4.0Fondul britanic de investiții administrează la nivel mondial active de peste 200 miliarde de lire sterline. La momentul preluării, activele fermei din Călărași erau estimate la circa 30 milioane euro.
Anterior, ferma a fost controlată de Alisa Farming Enterprises din Cipru, firmă reprezentată de omul de afaceri american Richard Randag. Astăzi, Alisa Farm Management furnizează acestor ferme servicii de conducere și management pentru operațiunile locale.
Thames Farming Enterprises este divizia de investiții în agricultură a Insight Investment.
African Industries Group, fondat în 1971, având astăzi peste 10.000 de angajați în 10 țări, operează în Nigeria inclusiv centrale siderurgice, chimice, de sticlă și electrice, având birouri afiliate în Europa de Est, Emiratele Arabe Unite și Asia și venituri anuale de aproximativ 1,2 miliarde dolari.
„Tranzacția reprezintă un pas important privind angajamentul nostru față de România. Am început operațiunile agricole în 2015, cu 2.300 de hectare în Teleorman, iar în urma acestei tranzacții ne apropiem de 20.000 de hectare. Pentru a spori producția agricolă și pentru a ne pregăti pentru schimbările mari și imprevizibile ale vremii vom continua să investim în sisteme de irigare, în tehnologizare și în modernizarea echipamentelor. În același timp, vom adopta practici agricole pentru sustenabilitatea și conservarea solului, pentru a reduce utilizarea diferitelor substanțe chimice și a combustibililor pentru culturi.
Scopul nostru este să investim în automatizarea și tehnologizarea fermelor, inclusiv prin implementarea de know-how specializat. Avem deja în funcțiune microstații meteo moderne, imagini prin satelit și diverse metode de monitorizare cu precizie a proceselor din fermele noastre. Căutăm continuu noi oportunități de investiții agro-tehnologice, pentru a face agricultura mai eficientă, mai precisă și mai robustă, și ne uităm la investiții în zone care contribuie la adăugarea de valoare produselor agricole”, spune acum Raj Gupta, acționarul African Industries Group.