Avon Products este pe cale să fie preluată de Natura Cosmeticos; Acțiunile Avon au urcat cu 12%

Avon Products este pe cale să fie preluată de Natura Cosmeticos; Acțiunile Avon au urcat cu 12%
scris 22 mai 2019

Acțiunile Avon Products au crescut miercuri cu aproape 12%, în urma informației că producătorul de cosmetice este pe care să fie preluat de compania braziliană Natura Cosmeticos, prin intermediul unei tranzacții în acțiuni care va uni două dintre cele mai populare branduri de cosmetică din Brazilia și va apropia Natura de obiectivul său de a deveni o compania cu operațiuni globale, transmite Reuters.

În urma tranzacției, Natura ar deveni acționarul majoritar în grupul american care are o istorie de 133 de ani, care are o capitalizare de piață de circa 1,4 miliarde de dolari și este cunoscut mai ales pentru modelul de afaceri prin vânzări directe, arată news.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Acțiunile Avon au urcat miercuri cu până la 11,9%, creșterea din acest an atingând 137%. Titlurile Natura au inversat pierderile inițiale, avansând cu 5%, iar creșterea de la începutul anului a ajuns la 32%.

Acum doi ani, Natura a cumpărat The Body Shop de la L’Oreal pentru circa 1 miliard de dolari și a lucrat pentru a redresa compania de retail care a avut probleme din cauza concurenței crescute.

FOTO Electrica a construit o linie subterană de 1 km la Șumuleu Ciuc special pentru ca Papa să poată țină o slujbă la o mănăstire franciscană CITEȘTE ȘI FOTO Electrica a construit o linie subterană de 1 km la Șumuleu Ciuc special pentru ca Papa să poată țină o slujbă la o mănăstire franciscană

Natura ar putea avea probleme și cu Avon, care este puternică în Brazilia și alte regiuni din America Latină, dar are probleme pe piețele dezvoltate.

Avon North America, care controlează operațiunile grupului în Statele Unite, a fost vândută luna trecută de către firma de investiții Cerberus Capital Management către LG Household & Health Care pentru 125 de milioane de dolari.

Natura, care și-a început activitatea cu un model de afaceri similar cu cel al Avon, a dezvoltat ulterior o rețea de magazine. Compania are încă 1,1 milioane de consultanți care îi vând produsele în Brazilia și 600.000 în alte state din America Latină, potrivit companiilor.

EXCLUSIV Omer Susli și Ionuț Dumitrescu cumpără clădirea de birouri Bucharest Corporate Center cu peste 17 milioane de euro. Operațiune după modelul Bistrița Retail Park CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Omer Susli și Ionuț Dumitrescu cumpără clădirea de birouri Bucharest Corporate Center cu peste 17 milioane de euro. Operațiune după modelul Bistrița Retail Park

Avon are 1 milion de consultanți în Brazilia, dar mulți dintre ei vând produse ale ambelor branduri, Natura promovând o imagine high-end.

În funcție de capitalizarea de piață, Avon ar avea circa 80% din compania nou formată, dar Financial Times a relatat miercuri că acorul evaluează Avon la peste 2 miliarde de dolari. Potrivit Financial Times, Natura ar urma să dețină 76% din grupul combinat.

viewscnt
Afla mai multe despre
avon
natura