APIA anunță organizarea Salonului Internațional Auto București, la toamnă. Reprezentantul Ford, numit ca vicepreședinte în locul Dacia

APIA anunță organizarea Salonului Internațional Auto București, la toamnă. Reprezentantul Ford, numit ca vicepreședinte în locul Dacia
scris 21 feb 2017

Reprezentantul Ford va fi numit vicepreședinte la APIA în locul reprezentantului Dacia. După anunțul făcut de Grupul Renault de retragere din APIA (Asociația Producătorilor și Importatorilor din România), era de așteptat o reacție a acestei asociații, având în vedere impactul atât administrativ, cât și de imagine. Cu o mică întârziere, APIA anunță câteva lucruri importante care încearcă să dea un răspuns celor de la Dacia.

În primul rând, asociația anunță faptul că au fost vacantate două locuri în Consiliul Director. Una din pozițiile de vicepreședinte a fost oferită, interimar, reprezentantului Ford România, Attila Szabo. Totodată, APIA anunță că asociația ACAROM, care era de asemenea membru APIA, și din care Dacia făcea parte anterior, a părăsit și ea APIA. Nu în ultimul rând, acuzațiile voalate conform cărora APIA nu ar mai trebui să fie decât o asociație a importatorilor primesc un răspuns:

Urmărește-ne și pe Google News

„În prezent, APIA numără 42 de membri activi și asociati, din care 29 sunt companii care produc in România sau reprezintă producători globali de autovehicule, componente și piese de schimb”, se arată în comunicatul dat publicității de APIA.

Ford a devenit primul producător auto străin important care a revenit la creșterea vânzărilor în Rusia CITEȘTE ȘI Ford a devenit primul producător auto străin important care a revenit la creșterea vânzărilor în Rusia

Conflictul dintre APIA și Dacia/Renault a avut la bază lipsa de reacție a acsociației într-un subiect extrem de delicat pentru Dacia, taxa de mediu, care proteja, într-o oarecare măsură, importurile de autoturisme rulate foarte vechi din Europa, care concurau modelele ieftine ale Dacia. În plus, reprezentanții APIA au afirmat în mod public că nu mai doresc continuarea Programului Rabla, ceea ce reprezintă o nouă lovitură dată cumpărătorilor de mașini produse la Mioveni.

Comunicatul APIA subliniază și ponderea mărcilor pe care le reprezintă, în totalul pieței: „În final, considerăm că piața auto din România este, în acest moment, una matură, complet integrată în cea europeană, nu numai în ceea ce privește reglementările tehnice sau cadrul legislativ aplicabil, ci și din perspectiva comerțului cu autovehicule, componente și piese de schimb, fapt pentru care, APIA își propune să continue, în beneficiul membrilor săi, proiectele deja demarate, dar și să abordeze sfere noi de activitate, cu adresabilitate pentru clienți, indiferent de marca pe care aceștia o dețin sau o achiționează, precum și pentru întregul sector auto, chiar dacă marcile reprezentate astăzi în APIA acoperă circa 65% din parcul național de autovehicule și 82% din comerțul intracomunitar cu autovehicule noi și rulate.”

Foarte importantă este și afirmația legată de reluarea Salonului Internațional de Automobile București, pe care reprezentanții APIA susțin că intenționează să-l organizeze în această toamnă, după o pauză de 10 ani. Salonul nu a mai fost organizat din motive financiare, în locul său fiind organizate diferite evenimente de mică amploare.

viewscnt
Afla mai multe despre
apia
ford
dacia
auto
masini