VIDEO Aurelian Dochia, la Profit LIVE: Până la sfârșitul anului, nu vom cunoaște efectul Legii dării în plată

VIDEO Aurelian Dochia, la Profit LIVE: Până la sfârșitul anului, nu vom cunoaște efectul Legii dării în plată
scris 10 mai 2016

Băncile au luat decizia unei înăspriri a politicii monetare, iar o revizuire a acesteia va fi doar în funcție de numărul persoanelor care apelează la protecția Legii dării în plată. Efectul actului normativ asupra pieței creditului nu va fi cunoscut decât la finalul anului, a afirmat, marți, economistul Aurelian Dochia, la Profit LIVE.

Două inițiative legislative "tulbură mult piața financiară", spune analistul financiar Aurelian Dochia, referindu-se la Legea adoptată a dării în plată și la proiectul de lege privind conversia împrumuturilor în franci. Până la finalul anului, actorii din piață vor rămâne într-o "stare de căutare", spune Dochia, membru în Consiliul de Administrație al BRD-Groupe Societe Generale.

Urmărește-ne și pe Google News

Reacția inițială a băncilor a majorat avansul la creditele ipotecare, "modalitate de protecție la care au fost obligate să apeleze". Acestea ar putea reveni asupra deciziei, însă numai în măsura în care vor cunoaște amploarea fenomenului prin care oamenii vor recurge la respectiva lege, predând imobilul instituției de credit pentru stingerea datoriei. Dacă amploarea va fi redusă, către finalul anului s-ar putea reveni la condiții de creditare mai favorabile, iar în caz contrar condițiile se pot înăspri.

"Nu cred că cineva poate să spună cu siguranță care va fi impactul până la sfârșitul anului, dar o anumită restrângere pentru ipotecar și imobiliar va fi fără îndoială", a spus Dochia, care, înainte de a ocupa poziția la BRD, a mai avut calitatea de membru în consiliile de administrație ale mai multor firme din grupul BRD, precum și ale SIF Muntenia, Fondului Proprietății de Stat și Centrului Român pentru Politici Economice (CEROPE).

Faptul că programul Prima Casă, principalul vehicul al creditării ipotecare, este exceptat de la Lege ar putea atenua efectul negativ asupra creditării pe acest segment de piață, cu atât mai mult cu cât Guvernul a decis suplimentarea cu 500 milioane de lei a fondurilor alocate pentru program.

Un alt impact al Legii ar urma să fie resimțit în sectorul construcțiilor, Dochia anticipând un ritm mai lent de finanțare al dezvoltării proiectelor imobiliare. "Un întreg lanț în economie poate să fie afectat", a adăugat acesta.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

Unde găsește economia românească rezerve pentru o productivitate sporită

Dincolo de impactul Legii dării în plată asupra împrumuturilor ipotecare și imobiliare, alte segmente ale creditării sunt beneficiare ale creșterii consumului. Acesta este impulsionat de majorarea veniturilor și de reducerea fiscalității.

Sunt măsuri guvernamentale cărora bugetul a demonstrat că le-a putut face față. Un element de îngrijorare este adus de sustenabilitatea pe termen mediu și lung, a spus Dochia aducând în discuție alertele potrivit cărora deficitul bugetar ar putea depăși nivelul de 3% în 2017.

Majorările salariale recente pot fi acoperite printr-o productivitate sporită, în caz contrar acestea urmând să se regăsească în prețuri. Economistul de la BRD consideră că în economia românească sunt rezerve de creștere a productivității.

La nivel microeconomic, sunt companii care încă au un personal supradimensionat, după cum pot fi realizate optimizări ale fluxurilor productive. Din punct de vedere macro, este, însă, nevoie de reforme structurale pentru creșterea productivității prin dezvoltarea unor sectoare cu valoare adăugată mai mare. „Această transformare nu este ușoară. Îți trebuie oameni, îți trebuie idei, îți trebuie piață”, a declarat Dochia, care înainte de 1990, a fost cercetător și director al Institutului de Economie Națională. El consideră că această mutare trebuie făcută de piața liberă, prin integrare în economia globală.

viewscnt
Afla mai multe despre
aurelian dochia
profit live